Cucoșu și puica

 

De o tânără puiculiță, un cocoș amorezat
O ruga să-i fie milă, de al său amor înfocat
Și să-i dăruiască aceea ce amorezații vor.
— Nu te-ndura, îi zice el, fie-ți milă! iacă mor!
El era isteț, galant și frumoasii îi plăcea,
Dar se temea
Că îl știa
Ca tainele nu păzește.
— Gustul să ți-l împlinești,
Îi zice ea, numai cauți și apoi, cântând în glas mare,
Vei da de știre în tot satu că nu mai sunt fată mare.
— Ah, nu te teme, copilo! Eu sunt un cucoș cuminte
Și de vrei, mă jur pe cinste
Sa nu cânt cât oi trăi.
— Jură-te dar, și te-oi crede ș-apoi și eu te-oi iubi!
Cocoșelu s-a jurat
Cu puicuța a plecat.
După ce ș-a izbândit
Că ș-a păzit jurământu cucoșu, nu vă-ndoiți.
A făcut precum fac mulți din oamenii cei cinstiți,
N-a cântat (Doamne ferește), dar din aripi a bătut.