Corespondenţa lui Gheorghe Sion cu George Bariţ
De la Wikisource
| Corespondenţa lui Gheorghe Sion cu George Bariţ de Gheorghe Sion |
| Corespondenţa lui Gheorghe Sion cu George Bariţ se păstrează la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti, ms. rom. 1002, f. 232r-274r. Marcăm în paranteze drepte numerotarea filelor manuscrisului. |
Cuprins |
[modifică] Scrisoarea 1
Cernăuţi, 1848, iulie 14
Domnul meu,
Pe când constituţiunea Valahiei ne aducea în deliruri de bucurie şi ne hotăriam cu planuri pozitiv pozitive a intra în ţară, deodată primim nuvela că la 11 a curgătoarei, în deseară, ruşii, în număr de 5 mii şi zece tunuri, au intrat în Moldova pe la Sculeni şi au intrat în Iaşi. Asta e pozitiv, ne‑au spus oamani care i-au văzut cu ochii. Unia scriu că pe la Leova au intrat 25 mii, pentru Valahiea. Unia scriu că au intrat şi turcii, pe la Galaţi, pentru ca să oprească venirea ruşilor în Valahiea. Dv. aceste le veţi fi ştiind mai sigur, fiindcă Valahiea e aproape. Ce vor face românii din Valahiea, nu ştiu. Sântem tare îngrijiţi de jertfele care trebuie să urmeză. Cât pentru Moldova noastră, sântem foarte dezolaţi, că nu ştim când vom putea face o mişcare naţională, care tot românul trebuie să o găndească.
Mare criză! Peste noi ruşii şi turcii, peste voi maghiarii, slavonii şi nemţii! Vai şi amar! Sigura nădejde ce o avem este la mişcările Poloniei şi la cele dinlăuntru a Rusiii, unde se aude că sânt mari comploturi: vreo 50 ofiţeri s-au spânzurat, din porunca împăratului.
Ne spun cum că ruşii, intrând în ţară, ar fi manifestat că ei ne vin ca prieteni, pentru ca să depărteză pe domn şi să stea până se va alege alt domn. Nu rămâne decât, după aceea, să mai facem ceva, cu toate că mintea omului ameţeşte când gândeşte la elementele care sânt în ţară, nevrednice pentru simpatiile altor popoară. Dar vei [232] zice: Cum? Ştii foarte bine că la noi nu sânt mai mult decât ca 50 tineri (restul sânt exilaţi) care gândesc că ar trebui să facem o Românie din ţara lor şi un popor cu principii democratice, iar încolo nu sânt decât nişte bătrâni orbi, care se închină la cavaleriile ruseşti şi se tem să nu se închine la cel mai de pe urmă muscal. Pe popor cine poate să-l numere între elementile lumei? El geme de mult în robie şi s-a deprins cu patimile, încât nu ştie ce să mai gândească, cu cât să mai facă o demonstraţie naţională.
Holera în Moldova face mari pustiiri. Numai în Iaşi se numără la 14 mii morţi, iar încolo, pe la sate şi târguri, nu se mai ştie. Ea s‑a apropiat de Cernăuţi cale de doă oare: aceaste o să ne facă să venim iar la Braşov.
Aud că aveţi un domn la Braşov. Adevăr e? Ce hulă pentru el, să-şi lasă ţara pentru că poporul şi‑a cerut drepturile! El, care putea să fie domn României întregi!
Împ[ăratul] muscal e la Varşoviea, unde are 250 mii soldaţi.
Acum primim vestea că ruşii ar fi venit chiar pe la graniţele Bucovinei şi că graniţa de pe Prut o ar fi rădicat. Ce este de făcut? Povăţuiţi-ne, mângăieţi-ne cumva!
Fraţilor Mureşani, salutări.
Al d-tale frate şi serv,
G.Sion. [232v]
[modifică] Scrisoarea 2
Cernăuţi, 8/20 iuliu 1848
Domnul meu!
Nu ştiu de ai corespondenţi carii să-ţi fi scriind pe altă cale noutăţile Moldovei, şi de aceea acum a treia oară îţi mai scriu de lucruri ce ştiu că te interesează.
Aice sântem o colonie bunişoară de moldoveni, dar nu ştiu până când, căci de ieri au început holera a ne înspăimânta, şi vom începe a ne împrăştiea pe la ţară.
Aud că la Braşov aveţi şi voi o colonie mare de procleţi valahi, duşmani constituţiei ce s-a proclamat acolo. Să vă trăiască!
„Gazeta” d-tale pentru ce vine pe la Viena? Toţi bucovinenii îţi împută d‑tale căci nu o regulezi să vie de‑a dreptul. Cred că, făcând aceasta, veţi avea mulţi abonaţi. Eu pot să-ţi recomând de aice un corespondent vrednic, pe d. G. Hurmuzachi, care poate să iae asuprăşi orice sarcină naţională.
Nuvelile de la Bucureşti cred că le ştiţi înaintea noastră. Noi abia ieri am aflat de contrarevoluţiea ce urmă şi de restabilirea Guvernului Provizoriu. Abia ieri am primit declaraţiunea făcută în numele poporului şi No 59 a Gazetei d-tale, cu cele de pe urmă amănunturi. Toate înlesnirile ce aveam în Moldova mai înainte, de a ne corespunde, s‑au curmat din pricina teroarei ruşilor şi a holerei, care a împrăştieat pe toţi pe la ţară.
În Moldova acuma avem holeră, lacustră, boală de vite, ruşi, turci, într-un cuvânt toate palmele dumnezeieşti. Bietul popor, îngenunchiat subt atâta străşnicie de eleminte contrarii! D-zeu numai să-şi facă milă. Mihai Sturza e puternic, ruşii şi turcii îl sprijinesc, pentru că nu pot găsi mai bun sbir pentru vremile aceste. Acuma caută prin [234] ţară să prinză 24 persoane, pentru care ar fi căpătat firman să-i dea peste Dunăre, la cetate. Numele persoanelor n‑a însemnat prin firman, dar sânt anumite de el, care, pre cât ştiu, sânt vreo 4 Sturzeşti, doi Ghiculeşti, Aslan, Kogălniceanu, Istrati şi alţi tot din familiile cele mari.
Turcii au venit ca la 12 mii în Galaţi, dar stau pe loc. Ruşii, ca 20 mii, iarăşi stau pe loc, la Bărlad. Pe mâni ruşii aşteaptă poroncă definitivă de la imp[ăratul], ca să treacă sau ba în Valahiea. Holera au săcerat pănă acum numai vreo 500 ruşi.
La Constantinopol au protestat toţi consulii pentru această invaziune, cu cuvânt hotărâtor că dacă până în 24 zile prinţipatele nu vor fi deşertate de oşti streine, apoi ei îşi coboară pandierile. Se adevereşte că cabinetul de Stambul are tot un suflet ca cel de la Neva.
La Bărlad ruşii ş-au spănzurat în public 7 soldaţi, din pricină că ei, fiind români din Basarabiea, ar fi vorbit între ei şi cătră alţii că ei nu s-ar îndura să meargă asupra fraţilor lor din Valahiea. Unul dintre dănşii era ofiţir. Armiea toată e compusă din recruţi besarabeni (români) şi leşi din Varşaviea.
Boierii din Moldova au privit cu mare indignare constituţiea Valahiei, pentru că ei cred că numai peste 400 ani poporul nostru ar merita asemine drepturi. Noi, drept răsbunare, râdem auzind de precauţile ce le face Mihai-vodă. Nădăjduim că va veni vremea să vadă nesocotiţii că fără popor nu pot să aibă nici patrie, nici drepturi.
Primeşte acest vers pe care îl făcusăm pentru un jurnal ce era să ieasă aice, sub titlu de „Daco-Romăniea”, şi care apoi a rămas. Te rog publică-l, de va avea loc în foaiea d-tale.
Al d-tale frate şi serv,
G. Sion. [234v]
[modifică] Scrisoarea 3
Iaşi, 11. nov. 1849
Scumpul meu domn!
Pe când erai în Molvova, mă măguleam cu spranţa că vei veni să vezi şi Iaşiul, dacă nu şi amicii. Dar de când te-ai dus, nu mai ştiu ce faci. Am văzut o scrisoare a d‑tale la Gheorghiu, din care am aflat că ai trecut la Cronstad şi că cugeţi să reîncepi „Gazeta”. Trebui să ştii că toţi o aşteptăm cu dorinţă. Numai un lucru, frate, este la mijloc, şi care mă grăbesc a ţi-l comunica. Când s-au oprit gazetele în ţeară, ştii că categorice au fost numite acea de Transilvania şi acea de Bucovina. Aceste două jurnale sânt spânzurate şi nesuferite încă în ţeară, si, după toată silinţa ce şi-a dat partida naţională, nu s-a putut face nici măcar pentru Bucovina să intre în ţeară, cu toate că ea este tolerată de guvern, pe sub mână. Aşadar, să-ţi dau ideea mea: aş fi de socotinţă, domnul meu, ca „Gazeta” d-tale să ieasă sub numele altui cuiva, necunoscut încă la noi şi necuprins în legea ce a proscris „Gazeta de Transilvania şi Bucovina”. Fă cercarea aceasta pentru vreo şese luni, şi vei vedea că vei reieşi la scop. Eu îţi promit că-mi voi da toată silinţa a te servi, ca fratele d-tale, atât ca corespundinte, cât şi ca panegirist al foaiei. În curând vom avea aice o nouă gazetă: d. P. Cazimir, asociat cu o parte din profesori, vor să scoată un jurnal şi să fundeze o tipografie.
Domnul meu, te rog înştiinţează‑mă despre hotărârea ce ai luat pentru „Gazetă”, despre soartea de faţă şi venitoarie a românilor, despre Murăşanu, despre puseţiunea d-tale chiar...
Nu uita că acei ce te iubesc nu te vor uita.
A d-tale frate,
Georgiu Sion. [236]
[modifică] Scrisoarea 4
Iaşi, 16 dec. 1849
Scumpul meu mice!
Am primit No 18 al foaiei d-tale, precum şi epistola ce mi-ai adresat. S-a împlut inimele tuturor românilor de bucurie văzând că iearăşi apare stimabila „Gazetă” a lui Bariţ, acel organ care de 12 ani au legănat speranţele şi iluziile şi viitoriul românului. Însuşi acei ce sânt în contra principiilor secolului şi a naţiunalităţei s-au bucurat, căci oricum, sunt români, bată-i toaca! Sunt români, deşi au suflet de antiromâni, şi natura-i tradă fără de voiea lor. Toţi, care de care, voiesc să o capete. Dar nime nu ştie prin ce ocaziune şi prin [ce] mijloace. Ieată‑mă şi eu, care aş voi cu orice preţ să potiu căpăta numerile de la începutul anului, care, precum ştii, nu le-am primit, căci am fost în emigraţiune. Ce să fac? Trebuie să te rog pe d-ta, acela [ce] mă onori cu numele de amic, să faci toate chipurile să-mi trimiţi culegaţiunea întreagă, şi să trimiţi şi mai multe dacă se poate, căci sunt mulţime de amatori. Îţi rămân îndătorit să te servesc cu toate puterile mele, pentru că sunt convins că [238] servind pe Bariţ, servesc pe naţiunea mea.
Resemnaţiunea ţi-e lăudabilă: nici mai cutez să mai vorbesc de propunerea ce‑ţi făcusem, pentru că cuvintele ce‑ţi dai sunt foarte tari, cu toate că aceea am făcut‑o din bună credinţă cătră dragostea ta personală şi cătră interesul comun al „Gazetei”.
Pe la noi nimica nou. Eroul nostru, generalul Liuders, a sosit aseară, şi astăzi primeşte vizitele şi felicitările principelui şi ale miniştrilor noştri. Din Ţara Românească venind în Moldova, a mers drept la Mănăstirea Neamţului, de a dus stareţului de acolo o decoraţiune (ordin) ce i-a trămis împăratul muscalilor, pentru vrednicii necunoscute nouă.
Pentru cele dinlăuntru ale noastre, te poţi informa din gazeta� Bucovina�, care cred că nimic nu te opreşte de a o primi.
Spune Mureşanului că cartea sa abia ieri a scăpat de la censură; de mâine m-apuc de a opera trecerea ei. Salută-l din partea mea şi şi arată-i că în curând vine şi Alecsandri de la Paris.
Adio!
G. Sion. [238v]
[modifică] Scrisoarea 5
Iaşi, 1850, febr. 6/18
Scumpe Bariţe!
Crezi poate că te-am uitat? Crezi poate că bariera censurei, care a întrerupt mijloacele de a aduce� Gazeta� ta în ţeară, a desfăcut simţemintele de stimă ce bunii moldoveni îţi păstrează? O, nu! Cei ce te‑au cunoscut nu te uită, cei ce ţi-au cetit atâţia ani gazeta nu te uită. Vor trece mulţi ani, şi generaţiunea venitoarie va recita numele lui Bariţ. Ţi-o spun fără făţărie, frate, căci nu am auzit om care să nu tânguiească oprirea „Gazetei de Transilvania”. Nu am auzit om care să [nu] repeţească totdeauna câte ceva din lucrul mânilor tale, care lucrul sufletului tău se poate zice. Mi-ar fi fost ruşine, şi niciodată nu ţi-aş fi scris aceste rânduri, de nu mi s‑ar fi întâmplat decurând chiar lacrimi într-o societate, apropo de numele tău şi al gazetei tale. Cu toate aceste bunii români, cărora nu le-a rămas decât resemnaţiunea, se află tot încredinţaţi că Bariţ lucrează şi că, curând sau târziu, lucrul său va fi de folos naţiunei, căci el aste omul ei, trimis de la providenţă pentru dânsa.
Nu ţi‑am scris, frate, nimica şi de demult, şi-ţi sunt dătoriu. Dar causa nu a fost alta, decât că, aflându-mă în serviciu, am fost cuprins de ocupaţiuni. Acum însă sunt liber. Sunt vreo zece zile de când m‑am desfăcut de chiverniseală. Am avut, precum zic frâncii, un démélé d'amour propre cu ministrul meu. Ştii că nu-s ciocoi şi nu sufer să-mi dea cineva o lovire, fără să i-o întorc cu camătă.
Acum şi ceva noutăţi. [240] Alaltăieri ne veniră şi comisarii imperiali, Duhamel şi Fuad-Efendi, şi-i primirăm cu toate onorile la câte poate nu se aştepta. Până acum nu se ştie ce s-a mai plănuit pe la Petersburg pentru bietele ţerile noastre, dacât atâta se înţelege, că Convenţiunea de la Balta-Liman, fără nici o schimbaţiune, are să aibă lucrarea sa. Nu se ştie dacă comisarii aceştia se vor apuca de vreo treabă aice, dar se ştie că pe dumineca venitoarie or să fie desfătaţi cu un bal ce se dă la Curte, foarte strălucit, şi după aceea se vor duce la Bucureşti.
Altfeliu, trebile la noi merg tot ca mai nainte, cu osebire că mita nu se iea pe făţiş, ca atunce. Deşertăciunea luxului, intrigele şi dorinţa de supremaţie a partidelor gioacă tot acea rolă ca mai nainte. Nime nu se mai ocupă cu idealul naţionalităţei, afară de câţiva băieţi carii sunt devotaţi pentru dânsa şi cărora astăzi nu le‑a mai rămas decât speranţa în viitoriu. Trăim între ruginitele noastre instituţiuni şi între baionetele străinilor, ca morbidul lângezătoriu care, după suferinţe multe, cade în apatie.
Amice! Sunt vreo zece zile am fost pe la Roman, unde m‑am întâlnit cu N. Ghica de la Bucureşti, carele foarte m-a rugat să‑ţi aduc aminte despre făgăduinţa ce i-ai dat, că-i vei găsi un instructor pentru copiii săi.
Pe poşta venitoarie îţi voi trimite şi vreo poezie pentru� Foaie�, care, pre[240v]cum văd, s-a făcut cu totul numai politică, şi nu găsesc că în politică este mintea, inima şi literatura.
Adio, frate, nu mă uitaţi!
G. Sion. [241]
[modifică] Scrisoarea 6
Bucureşti, 24 febr. 1868
Iubite Baritz!
Când am făcut cea din urmă călătorie în Helveţia, m-ai rugat să iau informaţiuni despre cestiunea limbelor de acolo. Într-adevăr, această cestiune pentru voi, românii din Ardeal, a ajuns homerică: nu puteţi merge înainte cu dezvoltarea naţionale, precum n‑au putut popoarele biblice să termine Turnul lui Babel. Studiul ce l-am făcut asupra acestei materie, ţi-l trimit. Sper că vei face uzul cuvenit şi pentru toţi voi va fi binevenit.
Primeşte frăţeştile mele îmbrăţişeri.
Al d-t. frate,
G. Sion.
Te rog să-mi înapoiezi manuscriptul, căci nu mi-am oprit copie.
Cei 50 fr. i-am dat, cum ai zis. [244]
