Sari la conținut

Clopotul și limba lui

(Redirecționat de la Clopotul şi limba lui)
Clopotul și limba lui
de Gheorghe Asachi
3531Clopotul și limba luiGheorghe Asachi


Ah, ce soartă înfiorată!
Zicea clopotul odată
Cătră limba ce-l lovea.
Ușor lucru ți se pare
A urla fără-ncetare
Atât vuiet și de ce?
Di ce, nu știu, limba-i zice,

Aninatu-m-au aice
Să-ți dau ghionturi nencetat.
Pe frânghie-ntreabă, vere,
Ea mă trage cu putere,
De-am lovit, am ascultat.
Clopotul de la frânghie

Di se mișcă vra să știe,
Di ce trage cu amar?
Dar frânghia răsucită
Zice că pre ea învită
Însetatul palamar.
Palamarul de-altă parte

Zice: Popa știe carte
Ș-a suna m-au rânduit.
Dar, aleu, de-atâta sunet,
Gemet, vuiet și răsunet
Bietul popa-au asurzit.
Di-l întrebi di ce, de unde?

El n-aude, nici răspunde,
Ce din cap semne făcea,
Și pre clopot îl supune
Vuietul tot să răsune,
Fără a ști macar di ce.