Ciobanul şi magarul
De la Wikisource
| Ciobanul şi magarul de Anton Pann |
Cum dormea un biet cioban
L-a umbra unui tufan,
Măgarul îşi păşuna
Şi de căpăstru-l ţinea.
Doi hoţi vin cu vicleşug
Şi fac acest meşteşug :
Unul zise : -Să iau eu
Căpăstrul în capul meu,
Precum şi al său samar
Şi să mă prefac măgar,
Iar tu măgarul luînd,
Mergi undeva mai curînd,
Că eu lesne poci scăpa
Cînd el să va deştepta.
Precum a zis făcînd dar,
Şi hoţul stînd drept măgar,
Omul cînd s-a deşteptat
Şi asupra-i s-a uitat,
Începu a să cruci,
Zicînd : -Fugi, drace, d-aci.
Iar hoţul privind la el
Îi zise într-acest fel :
-Stăpîne, eu drac nu sînt,
Să mă păzească cel sfînt,
Ci sînt chiar al tău măgar,
Poţi să cunoşti pe samar.
-Lucru ciudat, zise el,
Eu nu mă pricep ce fel !
Zise hoţul către prost:
-Stăpîne, eu om am fost,
Şi la părinţi cînd eram,
Totdauna supăram,
Aşa într-o zi pe loc,
Cum m-a blestemat cu foc,
În măgar m-am prefăcut
Ş-am plecat după păscut.
Umblînd pe cîmpul întins,
Unul îndată m-a prins
Şi ca un măgar pierdut
La dumneata m-a vîndut.
Acum, precum văz curat,
Părinţii mei m-au iertat
Şi iar m-am schimbat în om.
Cum păşteam supt acest pom.
Omul zise: -Fătul meu!
Dac-aşa vru Dumnezeu,
Şi de mine slobod eşti,
Dar vezi să nu mai greşeşti.
Deci ceva vreme trecînd,
Ciobanul la bîlci mergînd,
Şi fiind cumpărător,
Văzu măgaru-n obor,
Îl cunoscu că e el
Şi îi zise acest fel:
-Sărace, ce-ai greşit iar
De ai ajuns tot măgar!
| Această lucrare se află în domeniul public în întreaga lume, deoarece autorul a decedat acum cel puţin 100 de ani. |