Cine ştie carte are patru ochi

Un ţăran tot auzind
Pe unii, alţii vorbind:
Cîţi ştiu carte şi citesc
Cu patru ochi să numesc",
A plecat la tîrg şi el.
În desagă cu un miel.
Vîndu mielu, luă bani
Şi merse prin lipscani
De ochi de om întrebînd
La ce negustori să vînd,
Cu care poate citi,
A scrie ş-a socoti.
Un boltaş l-a auzit
Şi după ce l-a poftit,
I-a dat nişte ochelari
Ca să vază toate mari.
El dacă i-au aşezat
Ş-ntr-o carte s-a uitat,
A zis : -Apoi mă căznesc
Ş-uite, nu poci să citesc.
Neguţătorul, ş-alţi avînd,
I le arătă zicînd :
-Vezi, ăştia sînt boiereşti,
Doar vei putea să citeşti.
El prin ei cum s-a uitat
A zis : -Geabă mi le-ai dat,
Că nu poci citi de loc;
Să vede că n-am noroc.
Boltaşul, privind la el,
I-a zis : -Eu mai am un fel
Şi crez c-o să poţi cu ei,
Dar sînt prea scumpi şi nu iei.
El zise : -Adu-i încoci,
F'e scumpi numai să poci.
Dacă i-a dat, a zis iar :
-Şi cu aceşti în zădar,
Că, uite, ochii-mi bleojdesc
Şi tot nu poci să citesc.
Of ! şi ce poftă aveam,
Acasă cînd mă gîndeam!
Vînzătorui l-a-ntrebat:
-Cum te văz, n-ai învăţat,
Şi acum te căznesti
Pentru întîi să citeşti?"
-Vezi bine a răspuns el,
D-aceea venii c-un miel,
Că d-aş şti eu să citesc,
De aştea ce-mi trebuiesc?