Cişmigiul

Lui M Sadoveanu

Penultimele frunze s-au strecurat pe-alee,
Şi salcia cochetă cu plete elegiace,
Ce se privea în apă cu drag ca o femeie,
A pleşuvit cu totul ... Prind fulgi de-omăt să joace.

Platanii, uriaşii grădinii, se despoaie
De coaja lor frumoasă, ca după scarlatină ...
S-a ramolit acuma şi falnica gherghină
Zvârlindu-şi, ca în Lenau, pe vânt pălita foaie.

Ca un calic ce-ar cere la trecători pomană
Un tei la o răscruce întinde-un ram schilod
Şi vântul milogeşte o tânguire vană,
Dosind, ca bani de aur, al frunzelor norod.

O foaie de catalpă pe-o bancă solitară
Cum sta uitată-ţi pare un pergament pierdut
Al cine ştie cărui poet necunoscut,
Ce a dormit pe-acolo în nopţile de vară ...

Un carpen îşi aşteaptă să-i vie spânzuratul,
Cu legănări de pendul să-şi mişte umbra-n lună ...
Acuaticele lebezi au îndrăgit uscatul
Ca nişte simple gâşte ... Fanfare nu mai sună ;

S-au dus şi doici, şi bone şi mândri vistavoi ...
Cu florile în seră închis stă grădinarul ...
Şi trist e Cişmigiul precum e calendarul,
Din care-o mâna rupe cele din urmă foi ...