Către sclav

(Redirecționat de la Către sclav (Horaţiu))
Către sclav
de Horațiu, traducere de Mihai Eminescu


Ode, I, 38

Lux persan urâi, băiete, și nu voi
Cu fășii de tei ca să legi cununa-mi,
Nu căta-n zădar să descoperi unde-i
                       Ultima roză!

Simplul mirt cu flori să nu-l mai adaogi...
Nu te-ar prinde rău pe tine, paharnic,
Și nici mie rău nu-mi șade când beau la
                       Umbra de viță.