Cătră tinerii poeţi

Întunecată-i steaua ţării noastre...
Înstrăinaţi trăim în zile grele,
Şi viitorul — plin de semne rele —
Vesteşte lacrămi numai — şi dezastre...

Spre voi se-ndreaptă glasul rugii mele,
Fraţi cîntăreţi ! Sus inimele voastre,
Poeţi pierduţi prin nori şi-n zări albastre
Ce nu visaţi decît la flori şi stele...

Nu osteniţi, ca-n asfinţit de seară,
Ci — treji la mîndrul sunet de fanfară —
Veniţi cu suflet şi cu voie bună

Spre soarele ce-i gata să răsară,
Să înălţăm iar flamura străbună
A dragostei de lege şi de ţară !

Cîntaţi umbriţi de-a flamurei aripă
Sub care uriaşi bătrîni luptară !
Au n-auziţi pe-ntinsele hotare
Ce jalnic paseri mari de pradă ţipă ?

Şi nu vedeţi ce nouri se-nălţară ?...
Grea vijelie-n fiecare clipă
Ne spulberă comorile-n risipă —
Chiar sfînta noastră doină stă să piară !

Copii răzleţi ai mîndrei noastre naţii !
De mai trăieşte-n voi simţire vie,
Veniţi atunci şi vă cunoaşteţi fraţii !

Sădiţi în inimi vechea bărbăţie,
Avînturi mari, eterne aspiraţii...
Şi numele pe veci sfinţit vă fie !

Eu nu-s decît un singur glas din satul
Pierdut în noapte... Numai o fiinţă
Din miile ce-aşteaptă-n suferinţă —
Dar va veni odată mult-visatul !

Veni-va — şi cîntări de biruinţă
Vor izbucni de-a lungul şi de-a latul,
Din munţi şi văi gonind pe Necuratul
Ce vrea să stingă-n voi orice credinţă !

Eu nu-s decît un sol — eu sunt drumeţul
Grăbit — şi noaptea înapoi mă cere...
Sunt flacăra pe care-o poartă vîntul,

Dar trebuie să vină cîntăreţul !
El va slăvi măreaţa Înviere :
Veniţi cu toţii să vestim cuvîntul !...