Cîrlova

 

Văzut-ați voi, cînd primăvara vine,
Acele flori plăpînde, delicate,
Care,-nflorite-abia, mor împăcate,
Vestind albastrul zilelor senine ?

Așa, poetul unor vremi uitate
Solit a fost de armonii divine
Ce-au fermecat o clipă din ruine
Tîrgoviștea cu vechile-i palate.

Cu el venea o-ntreagă primăvară
De cîntece, dar fu ursit să piară...
Trist sol sfios al zărilor albastre,

Simțind că moartea timpurie-l darmă,
Aruncă-n zorii deșteptării noastre
Întîiul glas de trîmbiță de-alarmă !