Cântecul unei păstorițe române de la munte

 

Viersul: Între Piatra Detunată

Pe la munte-i sărăcie,
Brad și pin avem la plai,
Noi bem apă din părâie,
Turma caș ni dă și trai.
Acolo giunea româncă,
Când e timpul neguros,
Sapă-ogorul pe o stâncă,
Sunând viersul ei duios.
Multe-odoare văd aice,
Să mă-ntorn la munte voi;
Cel ce vra a fi ferice,
Vie-n munte pe la noi.

Pe la munte-i avuție,
Că umbrosul verde plai
E lăcaș de bucurie,
De plăcut și dulce trai.
Acolo răsună stânca
De un cântec armonios,
Ghioacă-n horă cu românca
Păstorelul cel voios.
Eu mă-ntorn, dar las aice
Cugetul mulțămitori;
Gândiți, când veți fi ferice,
La românca uneori!