Cântecul străinătății

 

Rătăcesc în căi străine,
De căminu-mi depărtat;
Petrec viața în suspine,
Pâinea 'n lacrămi mi-am udat.
     Fie pâinea cât de rea,
     Tot mai bine în țara mea!

Ah! în țara mea frumosă
Am lăsat tată iubit,
Am lăsat mamă duioasă,
Ce de plânsuri a albit.
  Fie pâinea cât de rea,
  Tot mai bine în țara mea!


Vezi o culme muntenească
Ș'o căsuță de desubt?
Este casa părintească,
Unde laptele am supt.
  Fie pâinea cât de rea,
  Tot mai bine în țara mea!


În dumbrava verde, deasă,
O fecioară vezi trecând?
Este-a inimei miresă,
Ce mă chiamă suspinând.
   Fie pâinea cât de rea,
   Tot mai bine în țara mea!


La străini am stat la masă,
Și cu ei m'am ospătat;
Dar gândind la mine-a casă,
Lacrămi rîuri am vărsat.
   Fie pâinea cât de rea,
   Tot mai bine în țara mea!


Cine țara 'și iubeste,
Nu dă lumea pentru ea;
Oh! atunci inima-mi crește.
Când gândesc a o vedea!
   Fie pâinea cât de rea,
   Tot mai bine în țara mea!


Fericiți câți sînt aproape
De căminul părintesc!
D'oiu muri, voiu să mă'ngroape
În pămîntul românesc.
     Fie piatra cât de grea,
     Tot mai bine în țara mea!