Bogăția

 

O nobilă, frumoasă și palidă regină,
Deși n'am pus piciorul pe pragu-ți d'aurit,
Deși n'am supt dulceața din buza ta divină,
Dar sufletu-mi adesea la tine s'a gândit!

Tu ești o zeă bună, plăcută, generoasă,
Ești scutul libertății ș'al binelui izvor,
Pe sînul tău virtutea plutește radioasă
Și geniul prin tine își ia falnicul sbor.

La blânda ta zîmbire săracul se'ndulcește,
Și când arunci asupră-i un ochiu de milă plin,
Pe fața lui pământul cu cerul se'ntâlnește,
Din trist devine vesel și din obscur senin.

Dar spune-mi ce putere te'mpinge și te mână
Ce spirit te constrânge, ce zeu necunoscut,
S'adapi mai totdeauna din sacra ta fântână
Pe cel mai crud, mai lacom, mai prost și mai urât?

Ah! negreșit din ziua de veche suvenire,
De când regele Midas, răpit de ochii tăi,
Te preferi virtuții — fuși dreapta moștenire
Și partea celor lacomi ș'a celor nătărăi!