Addenda la privind viața

 

Nu imaginea vieții pe care avem s-o mai trăim de-acum înainte ne inspiră groaza de moarte, ci viața pe care am trăit-o până acuma. Când ne gândim la moarte nu ni se răzvrătește ființa din cauza planurilor pentru viitor, ci din cauza cântecului duios al amintirilor. Toți acei care au fost rând pe rând noi, îi purtăm în fundul sufletului nostru ca într-un mormânt. Dispariția acestui mormânt viu, în care zac cei ce au fost noi, ne inspiră groaza de moarte. De aceea oamenii lipsiți de sentimentul trecutului sunt mai bravi în fața morții.

În viață fiecare purtăm un steag pe care e scris cu litere mari: Eu!

Culmea discreției este să știi să-ți ascunzi discreția.

Animalele casnice devin pentru unii din noi persoane, față cu care simțim că avem îndatoriri sociale și morale.

Sufletele de rând dau altora tocmai contrariul de ceea ce cer de la alții.

Realist în observație și idealist în aspirații -- este fizionomia sufletelor bine organizate.

Nu clădi pe nisip, nu clădi pe ipoteza sentimentelor altora pentru tine, bune sau rele.

Nu ofensa nici pe cea mai castă femeie purtându-te cu dânsa ca și cum nu ar prezenta nici o primejdie pentru cinstea ta.

Prietenia amoroasă -- amorul ipocrit cu sine însuși.

Nimene nu va putea descoperi de ce anume lucru ne temem, când ne temem de moarte, cum nimene n-ar putea spune ce vrea, când ar putea fi întrebat, mai înainte de a se naște, pentru ce dorește viața.

Numai proștii sunt destul de inteligenți ca să nu-i înșele iluziile.

Tinerii caști își iubesc mai mult mamele decât ceilalți.

Bunătatea e un dar gratuit al naturii, tot atât de rar ca și inteligența ori frumusețea. A ierta prostia ori urâțenia și a condamna răutatea este explicabil, dar nu filozofic.

Nu există decât o singură afecțiune curat omenească: prietenia. Toate celelalte își au începuturile la animal și sunt fizice.