Ţiganiada:Cântecul a XII

De la Wikisource

Ţiganii la sfat încep gâlceavă;

Războiul atuncea li s-arată

Cu toată curtea sa cea gubá

Ş-învrăjbeşte ţigănia toată;

Mulţi voinici să-ucig în bătălie;

Vlad de voia sa merge-în urgie.

Aşa zisă Goleman şi-aştepta

Vorbă-înţăleaptă să-i întărească,

Dar' alţii nu să putea deştepta

Din atâte sfaturi să găsască

Care-i mai bun, şi cei mai cu minte

Nu voia să să certe-în cuvinte.

Atunci Bobul a să răbda nu poate

Şi zice: ,,Dă ţ-ar hi mintea lungă

Ca căciula, Golemane! poate

Că-ar nimeri doar sfat să-ţi ajungă

A ne-îndupleca-întra-aceaiaş' parte,

Unde vrei să ne duci pe departe.^[1]

Dar n-am mâncat încă stregoaie

Nici mătrăgună, să nu sâmţim

Când ar vra cine să ne despoaie!...

Şi pentru ce să nu grăbim

Aşa tare, într-un lucru care

Pofteşte mai multă judecare?

Au doară ca să te punem pe tine

Vodă, sau doar ban, sau cevaş' altă,

Şi ţiganii ţie să să-închine?

Iar' tu la dânşii cu sprânceană naltă

Căutând în zios, să scúpii dăparte,

Uitându-ţi dă-opincile sparte!

Dar nu!... Dumnezeu să mă ferească!

Mai bine hălúi mai rău muntean

Voi să mă-închin! el să-m poruncească,

Decât ciurariului Goleman!"

Încă Bobul vorba nu fârşisă,

Când Ciormoiu ciurariul aşa-i zisă:^[2]

,,Ian' muşcă-ţi şi tu ha limbă,-o Boabe!

Nu te-acăţa dă-oameni dă-omenie

Ca scaiul dă-oi. Au doară la scoabe

Făurim aici dă-a ta meşterie?

Mişel>ule<ce eşti, dă ţ-ai ţinea gura

Şi ţ-ai spăla dă pă faţă sgura!"

,,Dar tu cine eşti (mânios strigă

Burda fierrariul cu piica mare)?

Adecă râde Ciormoiu dă-obsigă,

Cum râde cazanul dă căldare,

Sau ca şi dracu dă porumbele

Fiind el mai negru dăcât ele.

Dracu mai văzu ciurariu cu minte!...

Şi vedeţi-l cum să născocoară,

Ca când ar îmbuca tot plăcinte

Ş'ar screme tot aur şi comoară!..."

De-aci mearsă ca pârjolul sfada

Şi să răşchiră-în toată grămada.^[3]

Împărechieri dederă-a să face;

Unul pe-altul a mustrare-începe,

Nici unul vra să-asculte cu pace

Şi tocma ca neşte fieri surepe

Răpştind merg şi să scoală pe sine,

Ar muşca, dară nu ştiu pe cine.

Urgia văzând aceste, bate

În palme: ,,Bravo, ţigănie!..."

Şi zice Războiului: ,,O, frate,

Acu, deacă vrei, fă-ţi o şozie!

Şi te-arată la ţigani în pripă,

Să vezi cum or purcede-în răsipă."

Iară cumplitul Războiu îndată

Sare-în cotigă, spre ţigani pleacă

Cu toată curtea sa-înfricoşată.

Súflă-în búcin de trei ori şi iacă!

Spaima cu Frica merg călăuze,

Şi răci Fiori tremurând în buze.^[4]

După dânse cu capete-o mie

Ş-o mie de mâni, Vrajba porneşte

Având Pisma duşmană, soţie;

Dârzia cai buieştri-înteţeşte;

Pe lângă cotigă mergând saltă

Jacul cu prada ş-Izbânda naltă.

Cazna, Răutatea necăită,

Sâla şi Cruzia neîndurată,

Vrăjmăşia şi cu arma ascuţită,

Şugubina cu haina cruntată;

După-aceste şi Moartea-obidată,

Cu mii de Chinuri împresurată.

Războiul stropit cu negru sânge

Răgni, şi suliţă-ucigătoare

Cu care şireaguri întregi frânge

Arătă ţiganilor ciopoare,

Trecând pe lângă ele mereu,

Cu tot groaznicul alaiul său.^[5]

După dânsul Vaietele-amare

Şi Tânga cu Plânsurile mere,

Blăstămul cu limbă-otrăvitoare,

Jelea, Gemetul fără putere,

Suspinele-abia răsuflătoare

Cu Grija d-inimă rozătoare.

Deznnădăjduirea-în dinţi scrâşneşte,

Năcazul frângând mânile plânge,

Lipsa caută, nimic nu găseşte,

Iar' Căinţa-în lacreme să stânge,

Stremţoasa Sărăcie suspină,

Golătatea de toţi să ruşină.

O! maice, neveste şi fecioare,

Pe la care s-a tâmplat să treacă

Aceştea, cât amar şi plânsoare

V-aşteaptă!- O, ţigănie săracă!

Cum te turburaşi toată la minte,

Când văzuşi Războiul de nainte.^[6]

Atunci Tandaler ce la domnie

De mult căsca şi de jumătate

O şi-îmbucasă, strigă cu mănie:

,,Soiu dă câne! Laie blăstămată!

Până când tu tot dă capu tău

Vei umbla, şi fără Dumnezeu?

Iacă, vă zic ha mai dă pă urmă:

Aşa să tăceţi ca peştii-în apă!

Că dacă-oi sâmţi că mă mai curmă

Cíneva-în vorbă ş-un cuvânt scapă

Din gura lui ha neruşinată,

Îmbe i-oi zdrobi fălcile-îndată.

Neşte mişei făcători dă ciure,

Lăieţi şi mâncători de mortăciune,

Încă şi pă hăi cinstiţi să-înjure?...

Aşteptaţi numa, că-acuş v-oi pune

Căpăstru-în cap şi zăbele-în gură,

Şi veţi juca pe-altă zicătură".^[7]

,,Hăi, măi! cine-ţi dede-aha putere

(Sfârcul strigă de după spate)

Să ne bajocoreşti, Tandalere!...

Aşa prost şi fără dă dreptate?

Că n-au sosit încă-aha clipită

Ca să cerem de la tine pită.

Ne rugăm foarte mării-tale

Să-ţi mai cruţi ha trufă timpurie

Ş-apregimea ha fără de cale,

Că-încă nu eşti domn în ţigănie!

Şi nice vei hi, te poţi încrede;

În zădar pofta ţi să răpede!"

Auzind această defăimare,

Lui Tandaler scăpă suferinţa;

Denaintea toatei adunare

Să întoarsă şi din toată sâlinţa,

O palmă-aşa-i repezi de-amară,

Cât să-învârti ş-ochii scânteiară.^[8]

,,Na! Sfârcule (zisă),-ahasta-ţi hie

Pănă una-altă dă-învăţătură;

Iar' când oi ajunge la domnie,

Nu-ţi va rămânea nici un dinte-în gură!...".

Nu-şi fârşi Tandaler vorba bine,

Când şi lui o palmă iacă-i vine

De la Cârlig (nepotu de frate

A lui Drăghici). Tandaler s-întoarsă

Să vază cine cutează-a-l bate,

Când unul din gloată aşa-l ştearsă

Cu un fuştiu pe ceafă de tare,

Cât îl porni sângele pe nare.

Aurariu ameţit nu mai caută

Cine l-au lovit, ci dă pe-întreg

Şi-împinge mulţimea-întărâtată,

Sâlind să iasă-afară din zbeg

Care-împrejurul lui s-adunasă

Şi să scape sănătos acasă.^[9]

Musă, care-ai fost la bătălie

Şi şti toate decât toţi mai bine,

Spune faptele de vitejie,

Care s-au tâmpinat şi cu cine?

Care pe care tăind ucisă

Şi la ţara morţilor trimisă?

Tandaler oblicind că nu-i şagă

Şi ciurarii vor să-l împresoare,

Pusă mâna pe cioarsă să-o tragă,

Dar' tocma când era la strâmtoare,

Cărăbuş zlătariul i-o furasă,

Şi viteazul spăimântat rămasă.

Spre norocul său un ciolan vede

Zăcând pe pământ, de moartă vită.

Iute-l rădică şi să răpede

Între ciurărimea grămădită

Şi pe unde merge cutrupeşte,

Ucide, prăvale şi răneşte.^[10]

Cum oarecând Jidovul preatare

Cu măseaua de-asin, filistiana

Oaste-împrăştiè, morţii amare

Dând multe mii, aşa-întru ţigana

Gloată, mănios Tandaler face,

Dând, hărţuind încolea ş-încoace.

Întii lui Lăpăduş capul sparsă,

Apoi lui Şugurel falca dreaptă

O făcu strâmbă, de-acolea ştearsă

Nasul lui Şoşòi, şi iar' aiaptă

Ciolanul cumplit tocma-în urechie

Lui Aordèl cel de viţă vechie.

Dar' cu toate aceste nu poate

Printre mulţime prejur bulzită,

Încai la cetaşii săi străbate,

Iar' gloata din ce din ce să-invită:

Unii bat, alţii stau, iar alţii scapă,

Ceia vor la bătaie să-încapă.^[11]

Într-acea iacă, repezit vine

Muţu-într-ajutoriu cu doisprezece,

Cei mai voinici, că-i spusese-or cine

Cum că fac pe Tandaler tot flece.

Aceştea sosind rupsără-a bate

Păn' făcură voievodului spate.

Însă şi Goleman pe cărare

Le-aleargă,-înarmat ca la bătaie,

Purtând o furcă de şatră mare,

Şi după dânsul proaspătă laie,

Ce sosind mult nu socoteşte,

Ci dă pe-întreg, cum i să loveşte,

Lui Ganafir pe creştet prăjina

Căzând îi face tot capul fleacă,

Rumpe lui Băluţ din umeri mâna,

Iar Muţului frânge cioarsa în teacă,

Lui Colbeiu zdrobeşte dinţii-în gură.

Câte poate face-o lovitură!...^[12]

De-aici rădicând furca cumplită

Vede pe Bratul voinic că vine

Cu ceata lui Tandaler vestită.

Acestùi acum el drumul ţine

Şi-l nimereşte tocma la tâmplă,

Unde grabnică moarte să tâmplă.

Tandaler văzând trista cădere

A Bratului, întracolo pleacă,

Căci inima lui izbândă cere,

Şi-învârtind ciolanul cel de vacă,

L-arúncă şi pe vrăjmaş loveşte,

Pe unde neagra mustaţă-i creşte.

Cade ciurariul ca mort pe spate

Şi căzând furca din mână-i pică;

Pământul cu picoarele bate.

Pe toţi atuncea cuprinsă frică

Şi-îndărăpt să dede fieşcare

Făcând aurariului cărare.^[13]

Cela zăcând ameţit de minte,

Cesta sare şi furca-i apucă

Şi răpit de patima fierbinte

Era cap să-i crepe ca ş-o nucă,

De nu l-ar fi năvălit îndată

Ceata ciurarilor bărbătată.

Aceştia cu rude-împoncişate

Pre viteazul aurariu săriră.

Aici să vezi capete crepate!

Amândoao-acum să-înoţărâră

Părţile, şi acum depreună

Toată tabăra-în arme s-adună.

Muierile fără-învălitoare

Aleargă, copilele fricoase

Trămurând din cap pănă-în picioare,

Umblă ca ş-oile spărioase,

Rătăcindu-să-încolea şi-încoace

Şi nu ştiu de spaimă ce vor face.^[14]

Bărbaţii sosind nu căuta-în cine

Să deie, ci da de toată parte,

În toţi cei de cetele străine.

Aşa dete Vârlan negrii moarte

Pe Neagu lingurariu, aşa Gogul

Pe Burda şi Pleşca şontorogul.

Toţi acu de arme s-apucasă,

Numa Parpangel de lina pace

Iubitoriu, ce nu să mestecasă

La nici un sfat, priveşte şi tace

Socotind cu cetaşii să iasă

Din ciorobòr şi să meargă-acasă.

Face semn cătră-ai săi să purceagă

După dânsul şi pleacă-înainte,

Vrând să meargă la Romica dragă,

Dar' în cărare-i stau răgăminte

De lăeţi şi goleţi întrarmate

Socotindu-să pe cine-ar bate.^[15]

Corcodel voievod era la frunte

Vrând a sa noduroasă măciucă

De corn cu sânge şi el s-o crunte.

De tânărul Parpangel s-apucă;

Umflă să deie, dar' cestùi nu-i pasă,

Căci cu mult mai nainte să-înflasă

Şi zvârli buzduganul de-aramă

Aşa cu năpraznă, tocma-în frunte,

Cât îi făcu crierii-în cap tot zamă.

Iar' Corcodel căzând ca ş-un munte

Sună, când năroit să prăvale

Şi de-aproapea cutremură vale.

Zlătariu mândru de ceastă-izbândă,

Căutând la mort grăi: ,,Corcodele,

Aceasta-i pă tine-o dreaptă-osândă!

Pentr-atâte nedreptăţi şi rele!

Rău ţi-ai aruncat cu bobii foarte,

Când însuţi nu ştiuşi de-a ta soarte!"

Dup-aceasta el porneşte iară

Cu cetaşii săi prin gloate

De lăieţi şi goleţi tăindu-să-afară,

Dar' nu-i cu putinţă a străbate,

Că de toată partea cu năvală

Golăţimea pe dânsul să scoală.

Şi, măcar că nu vra să-aibă parte

La războiu, pentru că rău îi pare

Şi necuvios a face moarte

În soiul său şi-atâta stricare,

Ci,-în zădar, că-întărâtata laie

Nu caută, ci-urneşte, dă şi taie!...

Pietrile vin pe dânsul ca ploaie,

Mulţi voinici a lui căzusă

De-a goleţilor măciuci şi maie,

Când voinicul aminte-şi adusă

De-armătura sa şi vitejie

Ce făcusă-în turci pe cea câmpie.^[16]

Deci lucindu-şi sabia din teacă,

Strigă cătră-ai săi cu bizuinţă:

,,După mine, copii! Ori cum să placă

Lui Dumnezieu pentru biruinţă!...

Încài s-arătăm cestòr calici

Că nu suntem pui dă potârnici!..."

Asta zicând, sară cu iuţime

Şi-întorcând sabia vitejeşte

Unde-i cea mai deasă golăţime

Acolo dă, taie şi loveşte,

Nasuri, mâni, urechi, capete-o sută

Picară zburate-într-o minută.

Cetaşii lui îmbărbătaţi încă

Fac minuni de vitejie-în gloata

Protivnică; gemere adâncă

Şi vaiet s-aude, pe-unde ceata

Voinică merge tăind în goleţi

Ca şi-în cucute sau ciuciuleţi.^[17]

Muierile cu copii-în spate

Văzându-să de bărbaţi rămase

Aleargă şi iele ca turbate;

Şi ca neşte Furii nemiloase,

Luându-şi copii de picioare

Dau cu dânşii-în sabii şi topoare.

Dar' a lui Corcodel, cea mai crudă

Dintru toate maicele, muiere

Groaznică, pildă lăsă de ciudă

Şi de femeiască neputere,

Svârlindu-şi pruncul său mititel

Drept în obraz lui Parpangel

Şi zicând: ,,Na mâncă-ţi-l, o, câne!

Dacă-i mâncaşi pe dragul tătucă!..."

Bunul voievod ş-uitasă de sine

Şi-i părea că vede o nălucă,

Răsturnat de-alungul pe pământ

Trezindu-să cu nasul frânt.^[18]

Această tâmplare neaşteptată

Iară desarmă toată mănie;

Şi fiind ordia-împrăştiată

De lăieţi şi goleţi pe câmpie,

Să trasă cu-ai săi din toiu afară,

La corturi, scârbit de-atâta-ocară.

Într-acea Găvan pe Ghiţul omoară,

Cocoloş pe Titirez dăcúlă,

Coastea lui Zăgan capul zboară;

Iar' Peperig a Dodii căciulă

Tăiè-în doao şi capu-i despică

Din creştet pănă-în tufoasa piică.

Parnavél cu suliţă-ascuţită

Străpunsă pe Corbea-în gemănare,

Şi, de nu era punga-încreţită,

Pătrundea-i fierrul pănă-în spinare,

Dar' totuş' răsturnându-l pe-o dungă

Îi zdrobi toată cremenea-în pungă.^[19]

Mândrea pe Ciuntul de barbă trage,

Năsturel pe Dondu flocăieşte,

Iar' ca ş-un juncan Dragos ìn rage

Şi cu dinţii beliţi clenţăneşte,

Căci Spèrlea-îi sburasă nasu-în doao

Şi musteţe cu buzele-amândoao.

Ghiolban încă dede să deie

În Căcâcia cu barda lată,

Iar' cela aruncând o bebee,

Îl tocă tocma-în gura căscată.

Ş'aşa-i fu de crudă lovitură,

Cât îi zdrobi toţi dinţi din gură.

Într-acea Tandaler de-altă parte

Hărţuind cu ceata sa voinică,

Făcea-întru căldărari mare moarte,

De mâna lui mulţi tari voinici pică,

Căci văzându-să fără scăpare

Ca turbat aşa răgni de tare.^[20]

Ş-aşa lovi-împrejur cu pârlita

Furcă de cort peste ţigănime,

Cât şepte căzură-într-o clipită

Prăvăliţi. Şi nu cuteză nime

Mai mult să-i steie nainte, iară

El unde dă, prăvale ş-omoară.

De furca lui năpraznică cade

Ţântea, făcătoriu ales de-inele,

Şi Chìfor, ce ştia bine rade,

Cum şi tu, tinere Viorele,

Ce dulce cântai cu viers măiestru;

Cad apoi şi Gârdea, Mircea, Sestru,

Şoldea, Iencuţ, Barbu şi cu Nuţul,

Covrig, Mozòc, Barbu şi Ciurilă,

Cornèiu, Cârlig, Sperlea ş-apoi Huţul.

Toţi aceştea, loviţi fără milă,

Să fârşiră cu moarte păgână

De-a lui Tandaler groaznică mână.^[21]

Însă de altă lature s-aude

Mare vaiet, zarvă şi strigare;

Aurarii acolo era în-trude,

Căci acum şi cetele căldărare

Ajungând cu goleţii de toată

Partea-i împresurasă roată.

Cercea, voinicu-aurariu, aice

Hărţuieşte cu multă vărtute,

Dar o mulţime-i să pune-în price

Dintru lăieţi de mai multe sute,

Păn' ce să trezeşte mai pe urmă

Închis giur împregiur cu-a sa turmă.

Atunci cătră cetaşii săi strigă:

,,Ochii închişi, măi! Şi daţi pe moarte

Cruciş, în curmăziş' şi cărligă!"

Iar' cetaşii-începură-a da foarte,

Cu ochii închişi mergând nainte,

Tăind în lăieţi ca şi-în plăcinte.^[22]

Tandaler precepu văzând aceasta,

Că ceata lui s-află la strâmtoare

Şi-aruncând acum arma sa proastă

Apucă neşte-arme mai uşoare

Care Stanciul din cort îi adusă

Şi cu ele spre-ajutoriu să dusă.

Încă nu mersese jumătate

De cărare, când Bălăban iacă,

Acuma-i sosisă după spate

Şi vra să-l tundă-în ceafa săracă

Cu un greu baros ce pe-astă vreme

Trii rădicându-l încă s-ar screme.

Tandaler oblicind scutu-întinse

Şi sprijini groaznica lovită,

Dar' în bucăţi scutul i să frânsă;

Dar' nu rămasă lucru-întratâtă,

Şi cu chivăra lui voinicească

Pe frunte-i să pluşti ca ş-o broască.^[23]

Nasu-îi fumă şi-ochii scânteiară,

Ş-apucându-l de cap ameţală

Căzu pe-un picior, dar' venind iară

La sineş', de zios iute să scoală

Şi lucind agera săbioară,

Lui Bălăban urechiuşa-i zboară.

Apoi lăturiş' trăgând lovita

Îl nimeri tocma-între fălci, unde

Măcinează măselile pita;

Pănă la os fierrul crud pătrunde,

Iară lui Bălăban tăietura

Pănă la urechi îi lărgi gura.

Vra bietul atunci ceva să zică,

Dar' numa lòlotă neînţăleasă

S-aude, căci limba nu-i răspică

Nici un cuvânt cu vreo noimă-aleasă,

Fiindu-i toată falca deschisă!

Atunci Tandaler cu fală-i zisă:^[24]

,,Mergi, Bălăbane,-acum ş-îţi ajungă

Lauda că lui Tandaler în faţă

Cutezaşi a sta!" ...De-aci s-alungă

Şi lui Petcu cel cu barbă creaţă,

Ce-asupra lui vine cu năpraznă,

Nasul tăindu-i îl face de caznă.

Lui Bùrla-apoi, care cu măciucă

Ferecată la dânsul străbate,

Într-o lovită,-o mână ş-o bucă

Taie, şi nici caută nici s-abate,

Căci vede pe Cucavel de-o parte

Făcând între aurari mare moarte.

Deci într-acolo rapede-aleargă,

Iar' Purdea din ochi şi de pe faţă

Sămuind, trămură ca ş-o vargă

Pentru-a lui bun Cucavel viaţă,

Şi Bumbului ce era cu dâns,

Aşa zisă cu lacremi şi plâns:^[25]

,,Vezi, Bumbule, Tandaler unde

Năzuieşte, ş-unde-izbânda-l trage?

Dar, dă cumva el va pătrunde,

Zeu! că va curma zilele drage

Lui Cucavel, cum şi-altòra fece,

Şi moartea cumplită nu-l va trece!...

Dar' ian iscuseşte ceva-în tine,

Să-împedecăm ahastă tâmplare,

Căci almintere nu rămâne

Niciunul întreg dă vătămare,

Şi, pân' sta Tandaler pă picioare,

Noi nu vom scăpa de la strâmtoare.

Mi-aduc aminte, Bumbule, că-odată

Răsturnaşi pă unul şi mai tare

Dăcât Tandaler, iar' astă dată

Tu nu numa că-ţi vei face-un mare

Nume, dar ţigănia toată

Mulţămită-ţi va da şi plată".^[26]

Bumbul suspinând: ,,O! Purde iubite!

(Grăi) dă aş hi ş-acum în vârsta

Ahaia, când pă Zăgan ce-întriite

Puteri avea, luptai şi pă Cârsta

Trântii, dă hainele îi crepară,

N-aş suferi eu ahastă-ocară!...

Dară s-au fârşit zilele-ahele!

Şi cu dânse vărtutea săracă,

Lăsându-mi slăbiciune şi jele.

Una ş-altă-a bătrânii-ortacă!

Însă-orice-a fi, face-voi cercare,

Facă-apoi norocul cum îi pare!"

Aceste zicând, trupu-ş' îndreaptă,

Să scutură şi tinzându-şi braţă

Cearcă-ş, mai cu stânga, mai cu dreapta,

Putere, şi pare că să-învaţă,

Apoi ca când cevaş s-ar încrede,

Hotărât spre Tandaler purcede.^[27]

Ca lupoaia bătrână vicleană

Când vede un taur fără pază,

Mugând, buiecind într-o poiană,

A-l năvăli făţiş' nu cutează,

Ci pe-ascuns, prin tufe-urmându-i caută

Cum să dea pe dânsul neaşteptată,

Cela coarne fluturând aleargă,

La tot muşunoiul să-întărâtă

Şi vra din rădăcină să-l spargă,

Împraşte ţărâna cu copită

Şi coarne,-uitându-şi cu tot de sine,

Păn' lupoaia dindărăpt îl ţine,

Aşa Bumbul pe departe-urmează

Vrăjmaşului, clipită dorită

Aşteptând ca zăpăcit să-l vază,

Să-i deie răsplată cuvinită,

Făcându-l tuturòr de măscară,

Pentr-atâte morţi ş-atâtă-ocară.^[28]

Tandaler pe mulţi morţii dedusă,

Nice-i mai sta cineva-împrotivă.

Nenorocul în cale-i adusă

Pe Buta cel cu minte ponivă,

Cărui aurariul mândru strigă:

,,Feri! dă ţii să mai mânci mămăligă!...".

Atunci Bumbul de napoi soseşte

Şi chibzuindu-şi treaba sa bine,

Din toată sâla să răpezeşte

Pitindu-să cu capul, şi vine

Lui Tandaler tocma-între picioare,

Dându-i o cumplită berbecare.

Viteazul să răsturnă pe spate,

Iară Purdea strigă-în gura mare:

,,Daţi acum, fraţilor, pe-apucate,

Că, iacă, zace Tandaler cel tare!"

Şi-aşa-l tocă cu ciocanu-în frunte,

Cât îl porniră lacreme crunte.^[29]

Viteazu cea mai de pe-urmă putere

Culegând în sine, să rădică,

Dară vârtutea din trup îi piere

Şi iar' îndărăpt la pământ pică;

Atunci lovituri nenumărate

Vin pe el de prăjini ferecate.

Capul lui mai mult nu să cunoaşte,

Şi totuş' mănia neînsătată

Nu să poate-îndeajuns a să paşte,

Păn soseşte-a lui voinică ceată;

Atunci trupul tot zdrobit ei lasă,

Voioşi de-astă biruinţă-aleasă.

Doară-aci s-aţâţă şi mai mare

Vrajbă, de nu-i despărţea făr' veste

O minunată foarte tâmplare

(Aşa-în cronică-aflai ş-aşa este):

Adecă-o-înviorată fortună

De cele ce fulgeră şi tună.^[30]

Spun că multe fulgere loviră

Între ţiganii-învrăjbiţi! Dar' fie

Măcar cum! destul că mulţi pieriră

Într-acea zi din oastea murgie.

Şi toţi ţiganii de-aci prin ţară

Pribegind, iară să-împrăştiară.

Aşa trebile sta,-în iastă gioasă

Lume-a noastră pe pământ, când iacă,

Din nălţimea cea mai luminoasă

Ce raze nemuritoare-o-îmbracă,

Din tronul său mai sus de stele,

Vecinicul împărat privi la ele!...

Văzu toate; şi-a>le< sale judeţe

Vecinice rămân păzite bine!...

Văzu cetele iadului îndrăzneţe

Amegind sufletele creştine;

Văzu păgânele turceşti gloate

Fugind din ţară şi-împrăştiate.^[31]

Iar' după vecinica hotărâre

Încă turcilor nu le sosisă

Ceasul şi vremea cea de pierire,

Care le este din vecie scrisă,

Deci lui Gavriìl, din sfântul coriu,

Care-i cel mai întii solitoriu,

Iar' după vecinica hotărâre

La Vlad Vodă:,,-arată-i şi-l învaţă

Că-în zădar la pierire s-aruncă,

Căci hotărât este să mai paţă

Norodul lui încă vreme lungă

Jugul turcesc; ş-atâta-i ajungă..."

Aşa zisă vecinicul Părinte,

Iar' Gavriil solitoriu îndată

Mearsă ţiind poruncile-aminte;

Ş-învăscându-să-în rază curată

Luă faţă-asemene celie

Ce-are un tinăr ieşind din pruncie.

Zburând apoi în arepi uşoare

Ceriu cel mai de-asupra străbate,

Trece pe lângă stele şi soare

Şi nicăieri din drum el abate,

Pănă când la Vlad Vodă soseşte

Şi cereasca poruncă-i vesteşte.

,,Vlade! (strigă cereasca solie)

Aşa zice Făptoriul a toate:

,,Zădarnică-i a ta măiestrie!...

Vecinice hotărâri nemutate

Vor poporul tău încă să fie

Lungă vreme-în păgână robie!" "

Aceste zicând îngerul purceasă

Ascunzându-să-în nuor supţire;

Principul înalt, deacă-înţăleasă

Solia şi sfânta hotărâre,

Căzând pre faţă-îndată să-închină

Cu inima-înfrântă şi creştină.^[32]

Voios poruncii el să supune.

Pe cei mai încrezuţi ai săi cheamă

Şi cum să tâmplă pe rând le spune,

Cu mângăioase vorbe-i întramă;

Şi defăimând turceasca robie,

Mai bine-aleasă-a merge-în urgie.

Mergi sănătos, inimă vitează,

Căci oameni şi ceriu îţi fu-împrotivă!

Poate că va mai luci vo rază

Şi ţării tale,-însă deopotrivă

Cum au lucit supt tine, n-aştepte,

De nu vra din somn să să deştepte.

Iar' Brâncovan, pe care pusese

Vlad povaţă muntenelor cete

Ce era din toate mai alese,

Să să-adune-atunci poruncă dete,

Şi cătră toţi ce era mii zece,

Într-acest chip cuvântare fece:^[33]

,,O! voinici aleşi! soţi de-arme şi fraţi,

A patrii de pe urmă sprijană,

Numelui turcesc nepreteni juraţi!

Încă viiă gloata musulmană,

Încă pradă dragă ţara noastră,

Cruzimea ei nimică nu pastră!

Pe domnul viteaz ai săi vândură,

Care fu silit a merge-în streini;

Însă mie lăsă-învăţătură

Să nu vă supuiu turcilor păgâni.

Pagubă-ar fi de-a voastră viaţă,

Pagubă (zisă) şi de vărtute,

Să răpuneţi pentru-o şugubaţă

Boierime, suflete vândute;

Ci să cruţaţi-nalta bărbăţie

Spre mai bune vremi, de-or fi să fie!

Vă mulţumesc dar eu, domnul, ţara,

Pentru-a voastră vitează sâlinţă.

Mergeţi dragii mei! Fugiţi de-ocară

Ce-aşteaptă pe cei fără credinţă,

Ce s-aruncară la turci în braţă!

Lăsaţi, după vrednicii să paţă."

Aşa zâcând cu lacremi pe faţă,

Cuvânt îi închisă-amara jele,

Iar' în oastea vitează,-îndrăzneaţă,

Nu s-auzia făr' suspinuri grele.

Toţi în adâncă era tăcere,

Năduşindu-şi amara durere.

Când din şireaguri ieşi cu-îndrăzneală

Romândòr înainte şi stete,

Împregiur cătând fără sfială,

Şi sămn că va să grăiască dete,

Romândor viteaz cu fire-isteaţă

Ca Mart la războiu, ca ş-Amor în faţă.

Însă atunci părea că-i scânteiază

Ochii grăind aşa cătră cete:

,,Oastea lui Vlad, adecă vitează!

Războiu a face-acum va să-încete?

Iar' turcii vor merge cu pofală

Râzându-şi de-a noastră neîndrăzneală?

La-atâta-adecă ţara ne-ajunsă

Să-ş' vază muieri, maice, copile

Roabe la turci în saraiu ascunse?

Iar' fii şi părinţii de zile

Făcuţi musulmani sau puşi la robie?

Ah! voinici! aceasta să nu fie!

Nu fie! păn' suntem în viaţă!...

Să nu să zică vreo dinioară

Că trăind noi şi-într-a noastră faţă

Vrăjmaşul ne robi dulcea ţară,

Că-oastea lui Vlad întreagă ş-armată,

Patria-şi lăsă la turci argată!

Ş-unde-ţi merge răsipiţi în lume

Făr' patrie, casă, fără hrană?

Ah' cel mai amar! ba şi făr' nume

Purtând cu voi vecinică prihană!...

Nu, dragi voinici! Ori la slobozie,

Ori la moarte drumul să ne fie!...

Şi deacă-i hotărât din vecie,

Patria să cază fără vină,

Aceaiaş' soarte ş-a noastră fie:

Un mormânt ne-astupe ş-o ţărână!

Vrăjmaşului alta nu rămână

Făr' pământul şi slava română!"

Romândor fârşind, răpşti mulţimea,

Ş-un gomot din şireag în şireag

Mearsă crescând, iară călărimea

Desvoalsă-îndată-alb-verdele steag:

,,Du-ne (strâgând), măcar în ce parte,

Ori la slobozie sau la moarte!"

---

1. ↑ Vorba Bobului e tocma ţigănească; au trebuit el să fie avut mănie asupra lui, când aşa-l înfruntă de urât. Crit.

   a) Ţiganii îm pare că acum sunt învrăjbiţi, că nice unul nu va să asculte de altul. Mândr.

2. ↑ Împărechieri sunt aceste ce să tâmplă la toate sfaturile grămăzitei gloate; precum s-arată, Bobul au fost de partea lui Tandaler şi de-aceaia defaimă aşa pe Goleman care încă să îmbulzea la întieţime. Polit.

   a) Zice Bobul că mai bine va celui mai mic muntean decât lui Goleman. Acest cuvânt au făcut şi la noi acum de n-avem domni de ai noştri, ci străini, căci aşa zicea şi boierii noştri odată, şi pentru ca să nu fie şi alţii din neam, au dat voie turcilor să puie pe străini. Crit.

3. ↑ Din ce, din ce merge mai gros! Adecă Ciormoiu zice Bobului să tacă, să nu să prinză de oameni de omenie, ca şi cum să prinde scaiu de lână; apoi îl înjură zicând că la sfatul ce are să fie, nu să făuresc scoabe, la care Burda doară are precepere, însă aici să fac alte lucruri, de care tu nu înţălegi. Burda fiind şi el fierrariu, să scoală pe Ciormoiu şi ia prilej de bajocură din numele lui, zicând: ,,Dar tu cine eşti! Ciormoiu! şi râzi de absigă, cum râde dracu de porumbele negre, fiind el mai negru decât ele!"
4. ↑ Zice poetu că Urgia oblicind aceste, au zis cătră Războiu să meargă cătră ţigani, să li să arete. Războiu ascultând îndată sări în cotigă (adecă car de oaste, precum avea cei de demult viteji) şi suflă de trei ori în bucinul său groaznic, şi curtea lui îndată să porni. Întii, înaintea Războiului, ca călăuze merge Spaima şi Frica şi Fiorile tremurând. M. P.

   a) eu toate aceste nu înţăleg! Cum poate războiu să sufle în bucin ca ş-un om! Idiot.

   b) Eu încă nu înţăleg, vere! Onoch.

5. ↑ După Fiori (zice poetul), tot înaintea războiului, mearsă şi Vrajba care avea o mie de mâni şi o mie de capete, luând şi Pisma cu sine: Dârzia era mânând caii Războiului cei buieştri; apoi, pe lângă Războiu mergând sălta Jacul şi Prada cu Izbânda naltă. M. P.
6. ↑ Iar după Războiu (zice) mergea Vaietele şi Tânga cu Plânsurile, apoi Blăstămul, Jalea şi Gemetul cu Suspinele şi cu Grija; după aceste mergea (tot după carul Războiului) Desnădăjduirea, Năcazul şi Lipsa; în urmă, Căinţa, Sărăcia şi Golătate. M. P.

   a) Aceste toate să înţăleg alegoriceşte: adecă, va să zică poetul, aceste sunt urmările războiului, care poetul toate le-au zugrăvit după regulele poesii. Musofilos.

7. ↑ Iacă că acum era toţi înfocaţi şi să turburasă ţiganii; să vede că mai vârtos gloata cea mai de pe urmă, adecă goleţii şi lăeţii, să învrăjbisă, şi cu dânşii să împreunasă şi ciurarii. Criticos.
8. ↑ Adecă Sfârcul să învârti. M. P.
9. ↑ Ei! bine zisă blăstămata Urgie! Că iacă bătaia gata. Simpl.
10. ↑ Tandaler văzând că nu-i şagă, căci, precum să vede, era în mijlocul ciurarilor, vru să-ş scoaţă sabia, însă fiind el la strâmtoare, Cărăbuş i-o furasă; deci căutând încoace şi încolea, văzu un ciolan de cal şi luând acela în mână, începu a da în toate părţile în gloată. M. P.

    a) Învăţatul Talalău spune la însemnările sale că osul acela de dobitoc pănă în vremile lui să află la mănăstirea de la Cioara; şi de pe copită să cunoştea că au fost un picior de cal. Erudiţian.

11. ↑ Adecă va să zică, ca şi oarecând Samson cu măsaua de măgariu ucisă trii mii de filisteni, aşa Tandaler cu piciorul cel de cal, pe mulţi foarte omorî; apoi numără pe câţi a ucis. M. P.
12. ↑ Muţul fiind de ceata lui Tandaler şi văzând că voievodul este la strâmtoare, alergă cu doisprezece de ai săi întra-jutoriu; însă Goleman văzându-i le merge pe urmă cu alţii de ai săi, înarmat cu o furcă de şatră, şi sosind nu caută mult, ci dă unde nimereşte; şi numără poetul pe toţi vătămaţii. M. P.
13. ↑ Într-acea vede Goleman pe Bratu aurariu venind cu ceata lui Tandaler; acestui viind Goleman aproape, îl loveşte tocma în tâmplă şi Bratul căzu mort; care văzând Tandaler, zvârli cu picioru de cal şi nimeri pe Goleman din gios de nas, care îndată căzu ameţit şi furca-i pică din mână şi toţi să spăriară. M. P.
14. ↑ Nota. Pănă Goleman zace ameţit şi cetaşii spăriaţi feriră, Tandaler să răpezi şi apucă furca de şatră; şi vru cu aceaia să lovească încă o dată pe Goleman care zăcea; dar îmbărbătându-să cetaşii lui îl ocrotiră. De-aci apoi se înfierbântă de îmbe părţile bătaia, căci mai toată tabăra în arme alerga, cu muieri şi copile împreună. M. P.
15. ↑ Toţi (zice poetul) acum era amestecaţi în bătaie, numa Parpangel cu ai săi fiind de o parte, nu să mesteca, precum şi la nice un sfat a lor să mestecasă. Deci văzând acea turburare făcu semn cătră ai săi să meargă de-aci. M. P.

    a) Minunat mi s-au părut că Parpangel, după ce să sfădisă cu Tandaler, la nice un sfat a ţiganilor n-au grăit nimic, deci am căutat anume însămnările lui Talalău şi am aflat pricina: zice adecă acel preînvăţat că el numa pe ascuns cu cei mai bătrâni sfătuiea şi cum că să ştie, de bună samă, că din sfatul lui au fost şi soborul învăţaţilor orânduit, care să sfătuiască ca să nu facă ţiganii stăpânie monarhică, temându-să ca să nu ajungă Tandaler la domnie. Erudiţian.

16. ↑ Deci (spune mai încolo poetul), că tocma când era să meargă Parpangel cu ai săi, sosind Corcodel cu răgăminte de goleţi, îi ţinu drumul şi cu măciucă ce-avea, să găta să-i deie în cap, dar' Parpangel oblicind mai nainte ce va să facă Corcodel, zvârli cu buzduganul şi-l nimeri tocma în frunte şi-i frânsă capul. Şi iară începu a merge cu ai săi, dar' în zădar, căci laia toată năvăleşte pe dânsul şi pe ceata lui, şi acum foarte pe mulţi ucisese; deci, măcar că Parpangel să scârbea a face moarte în soiul său, tot, în urmă, fu silit a să apăra.
17. ↑ Şi aducându-şi aminte de armele sale (de la Argineanu), scoasă sabia şi strigă cătră ai săi să meargă după dânsul, şi foarte mulţi dintru goleţi taie; iară ceata lui, prin aceasta îmbărbătată, face minuni de vitejie. M. P. a) Ciuciuleţi este un feliu de bureţi ce cresc pe lemne. Fil.
18. ↑ Iar' muierile goleţilor, a căror bărbaţi căzură în bătaie, alergând svârlea cu copii mici în cetaşii lui Parpangel; a lui Corcodel muiere, cea mai cumplită de toate, zvârli al său copil tocma în obrazul lui Parpangel; Parpangel să răsturnă şi-i părea o nălucă văzându-să zăcând şi cu nasu frânt. M. P.
19. ↑ Aceasta tâmplare desmânie pe Parpangel şi fiindcă acum laia să împrăştiasă, ieşi cu ai săi din câmpul de bătaie şi mearsă acasă. De-aci spune poetul care pe care au mai tăiat; în urmă zice că Parnavel cu suliţa străpunsă pe Corbea tocma între picioare şi, de n-ar fi dat suliţa de pungă, în care era neşte cremene, i-ar fi străpuns suliţa pănă în spinare, dar aşa numai i-au zdrobit cremenea. M. P.
20. ↑ Poetul pe rând povesteşte minunata bătaie şi tăieturile ciudate. Într-acea, pănă alţii într-alte părţi să bătea, Tandaler cu ceata sa să bătea pe moarte nevăzând nice o scăpare dintru îmbulzală, căci mai toată ţigănimea pre dânsul năvălisă. M. P.
21. ↑ Tandaler cu furca de cort ce o apucasă de la Goleman, prăpădi foarte mulţi, pe carii de nume îi spune poetul. M. P.

    a) Dar, de unde ştie el numele tuturór, fiindcă poetul n-au fost de faţă la bătaie! Idiotis.

    b) Aşa au aflat scris la izvod. Onoch.

    v) Poetul au ştiut de-acolo, de unde au ştiut şi Omer care încă n-au fost de faţă la bătaia de la Troada. P. Mustrul ot Pun.

22. ↑ Păn' Tandaler cu parte de cetaşii săi să bătea de-o lature, de-altă lature goleţii închisese pe Cercea aurariul care văzându-să la primejdie strigă cătră ai săi să deie pe moarte!... Iară cetaşii închizând ochii tăia în goleţi, ca şi cum ar tăia cineva în plăcinte.
23. ↑ Atunci Tandaler precepu că ceata lui este la strâmtoare şi plecă într-acolo spre ajutoriu, dar nu mersese jumătate de cale, când Bălăban îi soseşte după spate cu un baros ce era aşa de mare şi greu pe care pe vremile aceste nice trei nu l-ar fi putut rădica. Dar, Tandaler oblicindu-l să sprijini cu scutul (paveza), dar' aşa fu lovita de groaznică, cât scutul îi frânsă şi-i pluşti chivăra naltă pe frunte. M. P.
24. ↑ Măcar că lovitura fu oprită în scut şi în chivără, tot, aşa fu de cumplită, cât îl ameţi pe Tandaler şi căzu pe un picior; iar curând trezindu-să, lucind sabia lui Bălăban urechia-i taie, şi rădicând sabia lăturiş tăind, nimeri pe Bălăban între fălci şi-i spintecă falca de la urechie pănă în gură. Bălăban săracul era să strâje, dar nu putea să grăiască. M. P.
25. ↑ După ce Tandaler aşa căzni pe Bălăban, încă-l înjúră şi-l bajocoreşte zicând: ,,mergi acum, Bălăbane, că destulă laudă vei avea cu aceasta, că ai cutezat a sta la războiu cu mine!..." De-acia merge mai încolo, şi mai taie oarecâţva; apoi văzând pe Cucavel că face vitejie între aurari, pleacă într-acolo; iară Purdea văzu bine încătro vra să meargă Tandaler şi cu totul tremură de frică şi grăi cătră Bumbul. M. P.
26. ↑ ,,Ian' caută, Bumbule, că Tandaler va să străbată la Cucavel şi, de va ajunge acolo, zeu că-l ucide! Dar ian iscuseşte ceva, să împiedicăm astă tâmplare, că almintre nu rămâne nici unul întreg de Tandaler. Îmi aduc aminte, Bumbule, că odinioară răsturnaş' pe unul ce era mai tare decât Tandaler. De vei face aceasta dară, să ştii că nu numa că-ţi vei face un nume mare, dar' vei avea şi mulţămită de la ţigănie". M. P.
27. ↑ Bumbul răspunde suspinând: ,,Să fiu în vârsta aceaia, cum eram când luptai pe Zăgan care avea o putere ca trei oameni împreună, şi trântii pe Cârsta aşa tare, cât şi hainele pe dânsul crepară, n-aş suferi să facă Tandaler de aceste; dar' acuma sunt bătrân şi slab. Însă, ori cum a fi, oi cerca". Şi zicând că scutură şi-ş întinde mânule cercându-ş' puterea; apoi părându-i că încă are ceva nedejde, merge asupra lui Tandaler. M. P.
28. ↑ Aici poetul asamănă pe Bumbul cu o lupoaie bătrână, iar pe Tandaler cu un taur care într-o poiană fiind aleargă mugând şi la tot muşunoiu s-abată şi îl sparge cu coarne şi cu picioare; iar' Bumbu merge pe ascuns în urma lui ca şi lupoaie, aşteptând prilejul, şi când nice nu gândeşte, atuncea-l apucă. M. P.
29. ↑ Într-acea Tandaler pe mulţi acum morţii dedusă, când iacă, mergând spre Cucavel, Buta, un ţigan nebunatec, îi stă înainte, cătră care el strigă să să deie în lături, căci nu voia cu dânsul s-aibă treabă. Tocma atunci când Tandaler stătu şi grăia cătră Buta, Bumbul de departe să repezi, pitindu-ş capul şi bucni dindărept aşa de tare pe Tandaler, cât îl răsturnă. Purdea ce era gata la aceasta, îl lovi cu ciocanul în frunte, iar pe Tandaler îl porniră lacrime crunte, adecă îi ieşi sânge în ochi şi strigă la ceialalţi să deie.
30. ↑ Tandaler sâlindu-ş cea mai de pe urmă putere, dede să să rădice, dar toată puterea acum îi să fârşisă şi iarăş' căzu; atunci toţi începură a da într-însul cu tot feliu de arme, păn' îi făcură capul tot bucăţele; şi ar fi mai dat încă, de nu sosea ceata lui. Poate că atuncia să aţâţa între ţigani încă şi mai mare bătaie, de n-ar fi început o ploaie cu tunete şi fulgere, care i-au împrăştiat şi dintru aceaş sară cari încătro mearsă prin ţări. M. P.
31. ↑ Acum încheie poetul cântecul şi zice: aşa era lucrurile pe pământ, când Dumnezeu căută la toate ce să tâmplă pe pământ, şi judecăţile lui vecinice sunt pururea bine păzite. Vede cum turcii fug împrăştiaţi; dar' încă, după vecinica lui hotărâre, încă nu le venisă ceasul; pentru aceasta, zisă lui Gavriil să meargă să spuie lui Vlad că în zădar este toată silinţa lui! Îngerul luând pe sine formă de un tânăr ce iese din pruncie, adecă de noao sau zece ani, mearsă la Vlad şi-i spusă hotărârea vecinicului Părinte; care înţelegându-o, să plecă cu totul. M. P.
32. ↑ Aceste toate iarăş, trebuie să să înţăleagă alegoriceşte, adecă că Dumnezeu au dat lui Vlad un gând de folos, cum că în zădar pierde oameni împrotiva turcilor, când dintru împrotivirea ţării şi putinţa turcului să poate vedea că Dumnezeu încă n-au hotărât să să scoaţă ţara lui de supt robie. Musofilos.
33. ↑ Vlad, precum să ştie din istoria lui, au purces la Ardeal, unde apoi spun unii că Matieş, craiul unguresc, l-ar fi prins şi l-ar fi băgat la închisoare în Bălgradul turcesc, unde au murit; alţii povestesc că după opt ani iară au întors la domnie şi acolo un armaş a lui mergând cu dânsul la preumblare i-au tăiat capul. Erudiţian.