Ţiganiada:Cântecul a XI

De la Wikisource

Janalău pe toţi cu mintea-împacă

Ş-în urmă după-a lui socoteală

Cinstitul sobor cu tot să pleacă,

Când Cucavel cu gloata să scoală

Şi năvălind pe sobor în pripă,

Mână pe delegaţi în răsipă.

Doamne la ce-mi dăduşi minte bună

Ş-inimă de milă sâmţitoare,

Deacă nu mi-ai dat cu ceste-împreună

Şi putere-în mâni izbânditoare,

Să pedepsesc pe toţi cei ce-înşală

Ş-asupresc oamenii fără sfială!...

Când văd omenirea ticăloasă,

Cu totul oarbă şi-întunecată,

După mii şi mii de-ani abia scoasă

Din pruncie, în vrăji afundată,

Plâng cu lacreme necontenite,

Cum plângeai oarecând, Eraclite!^[1]

Când omul pe om strică ş-ucide

Făr' nice-un folos sau trebuinţă,

Ba muncindu-l încă-în faţă-i râde,

Când însuş' huleşte-a sa fiinţă,

Ce nu fac celelalte jivine,

A fire-om atuncea mi-e ruşine!

Săracă omenire-obidată!

Nu-ţi ajunge că vreme puţină

De-a vieţui în lume ţ-e dată,

Ş-acuş' iară te-întorci în ţărână,

Nu-ţi ajung destul să pătimeşti

Slăbiciunile tale fireşti?

Dar' tu ţi-otrăveşti încă ş-acele

Puţine zile ce din viaţă

Îţi rămân fericite ş-a tele,

Dându-te patimilor în braţă,

Care nu-ţi aduc bine ş-odihnă,

Ci tot rău, năcazuri şi netâhnă.^[2]

Muritoriul pentru bogătate

Pluteşte pre mări primejdioase,

Mărgele şi pietrii nestămate

Căutând, sau de mari elefanţi oase:

După-atâta-în urmă sbuciumare,

Cade hrană peştilor de mare!

Apucându-l poftă de domnie,

Să luptă-în gânduri zioa şi noapte,

Dar' fiindcă sau n-are tărie,

Sau proiecturile nu i-s coapte,

Cu capu-în urmă vina-ş' plăteşte,

Viţa toată-i piere mişeleşte.

Iar' care-ajunge la-întieţime,

Despòt şi tiran fără milă

Să face-asuprind biata mulţime.

Atunci lege-i putinţa cu sâlă,

Voia lui e poftă desfrânată,

Iar' porunca crudă, neîndurată.^[3]

Puind el tot dreptul în putere,

Face pe cel mai slab să-i slujască

Despoindu-l cu sâla de-avere,

Apoi cu îndrăzneală tâlhărească

Robeşte ţări, arde oraşe, sate,

Şi pe unde merge strică toate.

Fii de la părinţi ia-în tărie,

Armându-i asupra lor ş-a toată

Patria, din deşartă mândrie,

Cu oaste la război învăţată,

Face-asupra tuturor năvală;

De sânge-omenesc nu să mai spală.

Un tinăr Machidonean să scoală

Şi júnghie-o jumătate de lume.

Pentru ce? Pentru deşartă fală

Vrând a dobândi slavă şi nume!...

Pentru triumf a Romii cetate

Junghie ceaialaltă jumătate;^[4]

Un Cinghişhán, un Tamerlán face^[5]

Tot aceaiaş, din altă pricină,

Adecă sânge-a vărsa le place

De-alt neam, ce-altor dumneziei să-închină!...

Iar' spaniolii pentru bolovani

Cu aur, taie pe mexicani.

Un arap cu sabia-într-o mână

Cu Alcoránul în ceaialaltă,

Taie pe toţi ş-apasă-în ţărână

Ce nu cinstesc luna-îngiumătată

Nu-i primesc visurile şi care

Nu-şi taie împrejur mădulare!...

Şi cestor slăviţi tâlhari putinţă

Tu le dăduşi, oame ticăloase!

Tu le-împrumutaşi ajutorinţă

Spre fapturi atâta nemiloase,

Spre-a fraţilor tăi crudă junghiare!

Dar încă-aceasta puţinu-ţi pare.^[6]

Ci ca să-ţi covârşeşti răutate,

Scorneşti noao legi, faci dumnezei

Împrotiva ceii-adevărate

Dumnezeiri! Pui noi arhierei,

Noao beserici şi-închinăciuni,

Toate-a dreptii minţi îngânăciuni.

Înveţi dogme, care nice-o minte

Le cuprinde,-obiceaiuri afară

De fire şi crezământuri sfinte,

Însă nice-o ştiinţă-adevară,

Nice-o precepere şi sâmţire

Potrivită cu omeneasca fire.

Tu-înveţi pe om ca el să nu vază

Când vede, să nu ştie când ştie,

Iar' cându-i de-a crede, să nu crează,

Zâcându-i că mintea-i nebunie,

Sâmţirea-i patimă ruşinată,

Firea-i totdeuna necurată.^[7]

Iar' când apoi, în tovărăşie,

Un de-aceşti a descuvânta-începe,

Vai de cel care vede şi ştie,

Vai de care zice că precepe,

De trei ori vai de cei ce grăiesc

Că mintea-i dar dumnezeiesc.

Căci numa muftea din Coran vede,

Precepe şi ştie!... Celorlalţi

Numa cât li să cuvine-a crede!...

Aceştea sunt oamenii cei nalţi

Ce roagă pre Dumnezeu întrună

Ca să ierte gloata cea nebună.

Temându-să ca nu cumva-odată

Să li să vedească-înşălăciune,

Izgonesc întii mintea curată

Şi pre toţi care să ţin de minte,

Ba cu sabie şi foc aleargă,

Besericele ei să le spargă.^[8]

Dar' iacă vin ş-alţii de-împrotivă,

Cu altă credinţă ş-altă lege,

Carea-i mai slută şi mai ponivă,

Dar' fiindcă nime n-o-înţălege,

Pentr-acea dobândeşte priinţă

Şi-i zic adevărată credinţă.

Încă-apoi lege din lege naşte,

Credinţă din credinţă purcede,

Păn-în urmă nu să mai cunoaşte

Ce-i de-a ţinea şi ce-i de-a mai crede.

Pártnicii să hulesc, să defaimă,

Să luptă, să gonesc şi să sfarmă.

Jidovul pe toţi goi-urgiseşte

Şi, de-ar putea i-ar strânge cu totul,

Ca pe filisteni, că socoteşte

Că aşa-i porunci Savaótul!...

Pe musulmani Coranul învaţă

A lipsi pe ghiauri de viaţă.^[9]

Creştinul pe necredincioşi încă

Ardea, cum incviziţia sfântă

Îi arde-acum. Toţi vor ca să vincă

Ducând pe cei ce nu cred, la ţântă,

Nu cu dovezi încredinţătoare,

Ci cu măciuca şi cu topoare.

Toţi aceşte să mustră-între sine

A cui lege este-adevărată;

Fieşcare zice că-a sa vine

Însuş' de la Dumnezeu curată!

Toţi cu tine, prea sfântă fiinţă!...

Vor să-şi îndrepteze-a lor credinţă!...

Într-aceasta ierofanţii strigă:

,,Daţi lui Dumnezeu ce-aveţi, din toate;

Plăcută jârtfă să i să facă

Purure pentru-a voastre păcate".

Ceia dau, ceştea iau, blagoslovesc

Şi la toţi raiul făgăduiesc.^[10]

Aşa, ce-au rămas de răpitoare

Mânile autocráţilor, apucă

Ierofantul, iar' voi cu pungi uşoare

Rămâneţi, ca ş-o deşartă nucă,

O, buni credincioşi, mângăitoriu

De toate,-având raiul viitoriu.

Cu adevărat bună răsplată!

Că cine nu ş-ar da toată-avere

Pentru cea grădină desfătată?

De-ar fi cu putinţă a o cere

Ş-a o dobândi cu bani sau doară

Cu mai scumpe decât bani odoară!...^[11]

Însă-ajungă-atâtă, pentru că toate

Tainele-a spune nu să cuvine,

Tocma să fie ş-adevărate,

Când oamenii nu primesc de bine!...

Drept aceasta, musă, lasă-aceste

Şi spune-a ţiganilor poveste.

Cum a doao zi, la răsărite,

S-iviră-a soarelui călăuze,

Albele zori în haine-aurite,

Lin zâmbind cu rumeoare buze,

Îndată deputáţia toată

Fu la marele sfat adunată.

Toţi aştepta cu nesuferinţă

După-a lui Janalău socoteală,

Căci Slobozan cânta biruinţă,

Când bunul Janalău să scoală

Şi stând adunării denainte

Cu ceste-începe-a ura cuvinte:

,,Măcar că eu, bărbaţi aleşi! doară

Nu sunt harnic a mă băga-în price

Cu cei ce-înainte cuvântară,

Totuş', fiind că suntem aice

Adunaţi pentru deobştele bine,

A spune ce socotesc să cuvine.^[12]

Spre-aceasta, datorie-îndoită

Mă leagă:-una, căci însăş' din fire

Suntem ţinuţi cu neviclenită

Inimă să dăm noi sfătuire

Fieşcui şi, după cunoştinţă,

Să grăim totdeuna-adeverinţă,

Iar' alta, că cei ce m-au trimis

La cest sobor şi sfat depreună,

Chiar m-au îndatorit şi mi-au zis

Să dau sfat după ştiinţă bună,

Spre binele deobşte-a tuturor,

Iar' nu după pofta-unór şi-altor.

Deci dară vrând eu să vă arăt

Socotinţa mea chiar curată,

Zic întii cum că nu mă-încumet

Nici să laud, nici să defaim îndată

Şi cu rupta nice-o stăpânie,

Ori cu ce feliu de nume să fie.^[13]

Ori unul pe norod să stăpânească,

Ori câţva, ori cu toţi pre sine,

Cumpenind cu filosoficească

Minte tot lucru cum să cuvine,

Ne vom dovedi că fieşcare

Chip dintr-este folosul său are.

Şi de la-împrejurări fieşcare

Poate să capete schimosală,

Apucând lăturişă cărare

De la scoposul şi-întia tocmeală;

Deci nu să poate zice nici ună,

Din sine sângur, nici rea, nici bună,

Precum nici poate să să zică

Că din firea sa-i rea ună ş-alta,

Căci o pricină pe toate strică

Şi pe toate direge-o unealtă,

Adecă-obiceaiurile bune

Sau rele, direg pe-alte, strică pe-une.^[14]

Un popor blând, spre-îmbunătăţite

Năravuri învăţat din pruncie,

Măcar supt ce legi învolnicite,

Măcar supt ce slobodă domnie,

Totdeuna va fi bun şi drept,

Tocma să n-aibă rând înţălept.

Iară mulţimea-întru rău dedată,

De-ar avea măcar ce lege sfântă,

Prin sângură lege niceodată

Nu să va-îndrepta. Deci nice-o smântă

Să vede-a zăcea-în forma de-afară

A vreunii stăpâniri de ţară.

Cu-un cuvânt, eu socotesc că toate

Formele de domnii cunoscute,

Pot fi bune şi neasămănate

Într-un popor bun şi cu vărtute:

Şi iarăş' pot fi nesăvârşite

La noroadele nenărăvite.^[15]

Dintru cele zise acum urmează

Cum că-a unui dătătoriu de lege

Mai întia sâlinţă şi pază

Este-obiceaiurile-a direge

Ş-a plăzmui cetăţeni întregi,

Decât a da multe mândre legi.

Acest temeiu puind el poate

S-aşeze-ori ce chip de stăpânire,

Şi care din toate lui îi place,

Numa s-aibă totdeuna privire

La împrejurări, la loc şi la climă,

La firea poporului şi la shimă.

Aceste eu vă zic nainte,

Ca-întru-alegerea de stăpânire,

Cumva doar' să nu vă desmânte

Sau să vă-adămănească-o numire

A unii sau altii forme care

Ar plăcea la partea cea mai mare.^[16]

Deci eu nu voi lăuda nici una,

Nici voi defăima pe oarecare,

Ci mă voi sili s-arăt buna

Şi reaua parte sau lipsa ce-are

Fieşcare stăpânie-în sine,

Ca să puteţi alege mai bine.

Deacă vom lua la socoteală

Cum că toţi oamenii de la fire

Să nasc într-un chip, prin o tocmeală,

Nice s-află-între dânşii-osăbire,

Vom afla că-asemenea dreptate

Trebue s-aibă toţi în cetate.

Nici poate unul ş-altul zice

Cătră cei deopotrivă şie:

,,Eu-s mai mare din toţi aice!"

Căci împrotivă-i să scoală-o mie

Şi-i arată, prin dovadă tare,

Că el ca ş-alţii numai un cap are.^[17]

Drept ce dar unul să ne stăpânească,

Sau doi, sau câţva? Din ce pricìnă?

Tocma s-aibă ei minte-îngerească

Şi cu toată-înţălepciunea plină!

Eu, de voie bună, nu mi-oi pune

Jugul în grumazi, vă spun ş-oi spune!

Cel mai înţălept încă rămâne

În urmă-om pătimaş ca şi noi:

Şi deacă-i vom da bici să ne mâne

Încătro va vrea, ca pe neşte boi,

Mai pe-urmă el a mâna să-învaţă

Şi-uită de-a trăgătorilor greaţă.

După-a sa slobodă volnicie

Încarcă carul preste măsură,

Mână boii pe deal, pe câmpie,

Şi-i sâleşte la greauă trăsură

Peste râpe, ţipişuri şi coaste,

Pănă când îi duce la prăpaste.^[18]

Drept aceasta, ori sângura lege,

Ori nime-altul să ne stăpânească.

Căpetenia cetăţii-întrege

Legea să fie!... să ne domnească!...

Asta să ne fie fundământ

La cest a nostru aşezământ.

Întii dară legi bune şi drepte

S-izvodim în ţigăneasca ţară,

Feţe apoi s-alegem înţălepte,

Cunoscuţi despre vărtute rară,

Ce cu purtare-întreagă, vitează,

Să privească spre-a legilor pază.

Însă ca nice-o dregătorie

Să fie purure trăitoare,

Că-aceasta-i un feliu de despoţie,

Şi persoanele poruncitoare,

Prin lungă vreme, să-învolnicesc,

Legile frâng sau le schimosesc;^[19]

De unde-apoi drum larg să deschide

La mult amarnica despoţie,

Dregătorii să mută-în omide

Care rod cu multă lăcomie

Frunza pomului cetăţenesc,

Ba păn' la rădăcină-l mistuiesc.

Iar' când după supusul temeiu

Organisìtă va fi cetatea,

Atuncea de la cel mai înteiu

Pănă la cel mai mic, autoritatea

Privată ca şi nimic rămâne

Şi este numai de-azi pănă mâne.

Căci prin alegerea deobşte să fac

Toţi dregătorii şi păn' la vreme

Hotărâtă,-apoi iară să desfac

Prin sfatul deobşte, nici-este-a să teme

Ca-în acel scurt soroc să să strice

Şi preste-alţii ei să să rădice.^[20]

Pricina este că ştiu ei bine

Cum că trecând vremea hotărâtă

De un an, doi sau trii, iară vine

Deobşte-alegerea, ş-într-o clipită

Să prefac din poruncitori

Însâşi apoi în ascultători.

Deci vă sfătuiesc ca stăpânia

Ce-aveţi să-aşezaţi, ca dintru toate

Să puneţi în frunte monarhia,

Însă-în hotară foarte strâmtate

Şi numa la vreme de trebuinţă,

Când să nu fie-altă mântuinţă.

Adecă la vreo răscoală-în ţară,

Unde trebuieşte-ajutoriu iute,

Sau vreo grea năvală din afară,

Unde sfat cu rândueli tăcute

Şi grabnice la lucrarea-a pune

Cere-a statului înţălepciune.^[21]

Întru-alte, după legi aşezate

Norodul are să stăpânească

Prin persoane-alese, delegate,

Care n-au alta numa să păzască

Ca legile-odată hotărâte,

Cu de-amărunt să fie păzite".

Aceste şi mai multe-învăţatul

Janalău atuncia grăia, dară

În ce-au stătut mai încolo sfatul

Lui, care ţinu-într-o zi de vară

Întreagă (precum cronica zice),

Eu nu pot să vi-l spun aice,

Că vă-ar scăpa doară şi răbdarea

Ascultând o materie seacă

Ca-aceasta, iar' atunci adunarea

Ţigănească nu putea să treacă

Cu vederea cea voroavă lungă,

Voind la scoposul său s-ajungă.

Drept acea pe scurt nescare-oi spune

Lucruri minunate ce mai zise

Janalău atunci (de nu-s minciune!),

Însă nu cred, căci le găsii scrise

În cea hârţoagă sus pomenită,

De Janalău însul iscălită.

Într-alte ce sfătuiea cu multe

Dovezi el, era cea mai de frunte

Ca de lege tot omul s-asculte,

Şi, de-ar fi porunci cât de mărunte,

Călcarea lor să să pedepsască

Greu, nimărui să nu să dăruiască.

Apoi dregătoriile-în ţară

Să fie-aşezate fără plată,

Şi ca pe rând această povară

Cetăţenii să poarte,-în ce dată

Ales fiind, nu s-ar dovedire

Nevrednic, de rea vieţuire.

Oaste să nu fie stătătoare,

Nice din venitul ţării plătită,

Dar' cetăţanul fieştecare

Să slujască fără nice-o mită,

Ori în arme, ori precum va cere

Al ţării folos ş-a lui putere.

Iar' după ce fârşi Janalău,

Nimene după dânsul vru să-ureze,

Ci toţi îşi dederă votul său

Într-acel chip lucru să aşeze

Şi cu cea formă de stăpânie,

Precum Janalău mai bine ştie.

Spre-aceasta-aleasără-o comìssie,

Din cei mai procopsiţi cărturari,

Ştiuţi în lucru de politie,

Cari pe atuncea nu era rari;

Mai vârtos fiind şi de cei care

Cetisă şi pe Platon cel mare.

După ce mult capete-şi bătură

Şi minţii îş' frânsără-aceşti aleşi,

În urmă-un mare fără măsură

Aşezământ alcătuiră-şi,

Ce păn' astezi la noi, ţigăneşte

Anti-barorea să numeşte.

Din care va vedea fieştine

Că ţiganii din toate ştiute

Forme de chivernisiri streine,

N-au aşezat vruna, ci din tute

Luând cel mai bun şi de folos,

Toate cele-întoarsără pe dos.

Adecă puseră să nu fie

Stăpânia lor nici monarhică,

Nici orice feliu de-aristocraţie,

Dar' nici cu totul democratică,

Ci demo-aristo-monarhicească

Să fie ş-aşa să să numească.^[22]

Era toate-înţălepte şi bune

Rândueli, după-a lor socotinţă;

Ş-acum sfătuiea pe cine-ar pune

Plinitoriu ceştii deobşte voinţă,

Care toate să chivernisască

După-astă lege-anti-barorească.

Dar' când era sfatul cel mai mare,

Iacă toţi lăieţii şi goleţii,

Cu măciuci înarmaţi şi topoare,

Ba iacă şi ciurarii sumeţi

Împresurară cinstitul sobor;

Cucavél era povaţă lor.

Ieşind el din cei mulţi înainte,

Aşa strigă cu vorba-îndrăzneaţă:

,,Voi gândiţi că numa voi minte

Întreagă-aveţi şi gură vorbeaţă,

De-a vă sfătui cum să cuvine

Pentru deobştele a nostru bine!^[23]

Noi vom să ştim şi să fim de faţă

La toate şi poftim ca să hie

La sfat şi ceata noastră goleaţă,

Cum şi haialaltă ţigănie,

Iară toate ce voi aţi aşezat

Nu să primesc dintr-a nostru sfat.

Neşte mişei învăţaţi din carte,

Cu cuvinte-adânce, neînţălese,

Vor s-arunce preste noi o soarte

Şi supt greu jug doară să ne-apese;

Dar' nu!... Noi nu suferim odată

Cu capul, noi ceaialaltă gloată!...

Mâne dimineaţă ne vom strânge

Cu toţii la sfatul depreună,

Apoi să să-aleagă cine-a-învinge

Ş-a cui va fi părerea mai bună;

Iar' ca să să strice-ahăst sobor

Este voia noastră-a tuturor."

Cât Cucavel estea cu-îndrăzneală

Zisă,-îndată cea mai mare parte

Din săborul precinstit să scoală

(Căci acum să-întărâtasă foarte

Şi pe dânsul năvălea pornită,

Ca şi droaia de câni zâdărâtă.)

Iacătă-ţ acum beleaua gata,

Că şi despre-a lui Cucavel parte

Era mai toată ţigana ploată,

Ş-acum striga să deie pe moarte

Zicând: ,,Zios cu soborul mişel!

Noi încă suntem cu Cucavel!..."

Totuş într-acea zi, precum scrie

Cronica, nu să tâmplă nimica,

Pentru că-înţăleapta bătrânie,

Mai cu vorba bună, mai cu frica,

Ştiu potoli vrajba-aţâţată

Lăudând a gloatei judecată.^[24]

Toată zioa-în sfadă şi gâlceavă

Trecu; soborul cinstit să sparsă

Şi birui gloata făr' ispravă!...

A doaoălea zi, după ce-întoarsă

Vremea hotărâtă de sfat iară,

Toate cetele-atunci s-adunară.

Aceasta era zioa-întru care

Trebuiea cu temeiu să să facă

În ţigănia noastră-aşezare,

Carea fieştecărui să placă.

Şi-într-acel chip să să-aşeze

Ca pe nimene să-îngreuneze.

Tot omul era plin de-aşteptare,

Ş-afundat în adâncă tăcere,

Când Tandaler înainte sare

Şi grăieşte strigând cu putere

Ca să-l poată-auzi-împrejur toate

Gloatele ţigăneşti adunate:^[25]

,,Dară pănă când veţi tăcea voi încă?

Când veţi căuta şi dă-a voastră trabă?

Au doară nu ştiţi unde vă mâncă?

Aşa Tandaler pă voi întreabă!

Deacă-aveţi a face-o rânduială,

Faceţ-o-îndată, fără pestală!

Iar' deacă nu vreţi şi poftiţi doară

A fi cum aţi fost cum v-i data,

Să ştiţi că doară-încă-în hastă sară,

Eu cu toţi cetaşii mei sunt gata

A mă duce dă la voi oriunde

Ş-ori încătro vom putea pătrunde.

Ce ne trebuie noao sfat mult?

Ştiţi că vorba multă-i sărăcie;

Eu aici nu voi s-ascult,

Făr' numa decât o stăpânie

S-aşezăm cu bună rânduială

După-a tuturor deobşte-învoială.^[26]

Mai întii să-începem de la frunte,

Că-apoi lesne om vini şi la coadă,

Cum şi la toate hele mărunte!...

Mai nainte-adecă, fără sfadă,

S-alegem un vodă-în ţigănie,

Apoi un divan şi boierie.

De-aci-încolo lesne-apoi s-or face

Toate helelalte vrednicii;

Aşa vă sfătuiesc, aşa-mi place!

Eu carte nu ştiu, nici istorii,

Ci vă sfătuiesc păcum socot

Ş-ahăst chip este sfatul mieu tot!"

Tandaler fârşind aici zisul,

Toţi dederă sămn de bucurie,

Iară Drăghici abia-ş ţinu râsul

Şi grăi: ,,O, dragi feţilor! mie

(Drept vă spun că) nu-mi intră în cap

Un gând aşa străin şi sureap.^[27]

Deie Dumnezeu să hie bune

Toate ce-au zis Tandaler aice:

Eu împrotivă nu mă voi pune,

Numa cât v-am zis, vă zic, oi zice

Totdăuna: luaţi sama bine,

Ca nu cumva dracu să vă-îngâne!

Eu nu pociu nicecacum a crede

Că-au rămas ţara dă tot pustie!...

Cine dar' slobozie vă dede

Să vă rădicaţi voi o domnie,

Stăpânind încă Vlad vodă-în ţară?

Doar' gândiţi lui a vă pune-în poară?

Cine-auzi sau văzu vreodată

Un vodă sau boieriu dă ţigan?

Viţa noastră proastă, neînvăţată,

Cum va şedea sfătuind la divan?

Gândiţi voi că-a domni ţara-întreagă

Ar hi doar' numa lucru dă şagă?^[28]

Apoi câţi din voi înţăleg carte?

Cum dară veţi face judecate?

Iar' care dintre voi va să poarte

Domnia şi caftanul în spate,

Caută să fie dă mare viţă,

Născut din doamnă sau domniţă.

Dar' şi câţi suntéţi voi împreună

Ca să puteţi apărare-o ţară?

De vreo trii, patru mii o mână!...

Pentru că-aţi biruit în ha sară.

Nu gândiţi cu mintea ha nebună

Că-aşa să va tâmpla totdăună!

O sută numa dân călăraşii

Lui Vlad asupra voastră să vie,

Unde-s a lui Tandaler ostaşii

Atunci, hăi slăbiţi dă vitejie?

Dăci nu, feţii miei, nu vă-amegească

Ahastă-îndemnare dimonească...^[29]

Noao nimic alta nu ne rămâne

Făr' să ne chivernisim în pace,

Grijindu-ne de-astăzi pănă mâne

Să nu-înfomeze gura mâncace,

Lăsând domnia ş-arme cumplite

Neamurilor celor neodihnite.

Trecând a războiului fortună

Apoi, şi-întorcând iar' pace-în ţară,

Şi noi vom întoarce-în strânşte bună,

La dăruite noao hotară;

Acolo rând bun apoi om face,

Cu voia domnii, cum ne place.

Apoi hie cum ursitorile hirul

Vieţii torcând au zis din gură,

Căci, dă-ar umbla cât, oamenii şirul

Întâmplărilor din ursitură

Nu vor putea să-l schimbe, să-l mute,

Nici cu mintea lor, nici cu vărtute!..."^[30]

Drăghiciu tăcu: iar cu nerăbdare

Împrotivă-i Goleman să scoală

Şi zice:-,,O, Drăghiciu! Vorba ta n-are

Nici un haz şi e dă minte goală.

Dă când te cunosc, tot proroceşte

Grăieşti, dar nici una ţi să loveşte.

Dacă nu poţi tu fără cârteală

Sfatul bun ascultă, mergi acasă

Ş'ochii róşi dă urdori-ţi spală,

Să vezi mai curat!... Dar ce ne pasă,

(Grăi-întorcându-să spre-adunare),

Când cu noi e partea cea mai mare!"

Atunci toţi strigară: ,,Craiu şi ţară!..."

Drăghici întorcându-le călchie:

,,De-aţi avea mămăligă cu zară

Destulă!..." răspunsă cu mănie,

Apoi să dusă din adunare,

Mâhnit de cele vorbe sprinţare.

Iar' Goleman tot ca mainte

Văzând că vorba lui la toţi place,

Acum de mândru nu să mai sâmte

Şi pănă toată mulţimea tace,

El de iznoavă să-îmbărbăteşte

Ş-acest chip despută şi grăieşte:

,,Adevărat că-a râdere-mi vine

Când aud că-a stăpâni-într-o ţară

Este lucru greu! Din ce pricine?

Au doară pentru că-i o povară

Carea să n-o poată sprijinire

Slaba noastră ţigănească fire?

Spùneţi-m, rogu-vă, ce greutate

Are-un vodă? Eu voi desvolbi-o:

Doarme ca noi, pă dungă, pă spate,

Sau cum vra, păn' ce să face zio;

Apoi sculându-să bea şi mâncă

Sau îş' razămă capul în brâncă.^[31]

Apoi jalbe şi cereri ascultă

Şi le hotărăşte cum precepe,

Făr' a-ş' mai frânge capul cu multă

Învăţătură, ce nice-i închepe

Lui în mintea ha domnească dă-alte

Griji mai trebuincioase şi nalte,

Precum sunt cifèrturi şi împlinele

Ş-alte-a domnii venituri grase.

Iacătă-vă-a lui mai toate hele

Ostăneli şi greutăţi povăroase;

Într-altele-apoi, cum socoteşte

Ş-îi vine-în minte,-aşa porunceşte.

Ş-ahasta-o zice Drăghiciu povară!

Dar' eu vă zic că-a scobire-o covată

Este-o meşterie mult mai rară

Şi mult mai grea, decât în polată

Şezând la divan a porunci: ,,Eu

(Cutare), din mila lui Dumnezeu,^[32]

Poruncesc aceasta cu tărie!..."

Şi cum ştiţi voi însăţi celelalte.

Iar' în cât e pentru boierie,

Ei încă şed în pălaturi nalte

Toată zioa cu ciubuc în gură

Ş-a vorbi câteodată să-îndură."

,,Bine zici, Dumnezeu să te custe

Golemane (strigă din mulţime

Gogul)! Ba sunt ca neşte lăcuste

Ce mâncă-a pământului grăsime.

Trăind în volnicie şi sâlă,

Jupesc toată ţara fără milă."

Nu mai putu răbda Corcodel

Voroava Gogului crâmpiţată.

,,Dar ce mai tocoroseşte-ahăl

(Zise), tocma ca moara stricată?

Lăsaţi cumu-s pă boieri să hie;

Ce vă pasă dă-a lor volnicie?^[33]

Că voi nu vă-aţi adunat aice,

Să vărsaţi din gură vorbe goale,

Şi puneţi unul altui price?

Ajunge-un băţ la un car dă oale!^[34]

Încépeţi odată-a lucra ş-a face

Ca să stăpânim ţara cu pace!...

Însă toate ca toate, dar' una

Este care voi cu mintea toată

Nu veţi putea-o face cu buna:

Ca patriarci şi vlădici odată

Sau şi metropoliţi dă moşie

Şi bieţii noştri ţigani să fie;

Precum şi preoţi, ca ţigăneşte

Să ne boteze, paşti să ne facă;

Sau călugări de carne şi peşte

Nu mâncă nice pot să petreacă

Cu femei, ci-având spre lume greaţă,

În mănăstiri duc a lor viaţă.^[35]

Fraţilor, ahasta pare mie

Că nici unul dintre noi va face,

Ca lăsându-şi iubita soţie

Şi cu toate ce pe lume-i place,

În chilie dă viu să să-îngroape

Sau în vreo pustie prin vârtoape.

Vlădici mai lesne s-or afla doară

Şi dintre noi, pentru că vlădica,

Măcar nici însul nu să însoară,

Totuşi nu-i zice nime nimică

Cându-şi ţine-o soáră sau nepoată,

Ba şi când să-înfruptă câteodată.

Dă preoţi nu-i grijă, că-au preutese,

S-oaspătă la botez şi la nunte,

La zaifături, cumândări şi mese,

Şi purure şezând ei la frunte,

Blagoslovesc vinul şi mâncare

Luându-şi tot partea ha mai mare.^[36]

Dăci vrând a face-un lucru dă trabă,

Să lăpădăm altă nebunie:

Popi să ne-alegem cât mai dăgrabă,

Ca să ne-ajute la cununie;

Iar dă vlădici şi călugări pare

Că n-ar hi trăbuinţă pre mare."

Bun Corcodel era să mai zică,

Când îmbulzându-să Ciuciu-în gloată

Strígă şi mâna dreaptă rădică:

,,Dar ce fleacuri voi zioa toată

Veţi grăi, făr' capet ş-început!

Bine era dă aţi hi tăcut.

Şi tu Corcodele,-ar hi mai bine

Să mai taci odată, să grăiască

Alţii mai cu minte dăcât tine.

Dară dă rasa călugărească,

Dă vlădici şi popă cu preuteasă,

Noao ţiganilor ce ne pasă?^[37]

Bine că scăpăm de-o mâncătură,

Dumnezeu dă ei să ne ferească!

Numa la părale şi prescură

Ahăst feliu dă oameni acum cască;

Cu o mână te blagoslovesc,

Cu alta dă-averi te jecuiesc.

Dă să naşte-un copil, nu-l botează

Fără plată, dă vra să să-însoare

Cineva, ei nu-l cununează,

Nici vor să-l îngroape, dacă moare,

Pănă nu-şi iau plata rânduită

Pentru sfântul dar, sfânta mită.

Dăci, ori nice-un popă,-ori fără plată

Să hie la noi, dacă vă place."

,,Dăh, mai înceată şi tu vrodată

(Strigă Goleman) şi ne dă pace

Cu sfaturile tale necoapte,

Că-aşa n-om fârşi pănă la noapte.^[38]

Bărbaţi buni, ian să luăm sama

Dă hele ce-s mai dă trebuinţă

Îm pare că-întii dă toate cheamă

Pe-a voastră-înţăleaptă socotinţă

Alegerea vreunui vodă harnic,

Unui ban, vel spătariu şi păharnic,

Unui stolnic şi visternic mare,

Apoi şi hălor mai mici dă viţă:

Ispravnici, vătavi şi dă hăi care

Urmează, pănă la mica spiţă

Dă panţiri şi plăiaşi! Asta-întie

A voastra hotărâre să hie.

Iar ca să vă duc mai lesne-în cale,

Iacătă, voi să vă-întreb pe cine

Vreţi a pune pe scaunul moale

Dă domnie şi lui să să-închine

Vra, ca ş-unui vodă, ţigănia?

Apoi, cui să cuvine bănia?"^[39]

FÂRŞIT

---

1. ↑ Iarăş' un moral. Poetul să plânge că are inimă sânţitoare şi n-are putere ca să pedepsească pe cei care asupresc pe oameni, apoi zice că neamul omenesc este foarte ticălos... fiindcă de atâte mii de ani de când trăieşte pe pământ, încă n-au ieşit din pruncie şi n-au venit la vârsta de bărbat, ci purure întru neputinţă şi întunerec rămâne. Când privesc la aceasta (zice poetul), plâng întins, cum au plâns odinioară Eraclit! M. P.

   a) Spun istoricii că dedemult era doi filosofi ce avea fire de împrotivă unul altui; unul era Democrit care râdea de oameni şi de lume, şi deacă-l întreba cineva el răspundea că râde de nebuniile oamenilor; altul era Eraclit care întins plângea, şi fiind întrebat pentru ce plânge, răspundea: pentru ticăloşia şi patimile oamenilor. C. Erudiţian.

2. ↑ Poetul zice că omul e aşa de ticălos, cât face lucruri care dobitoacele nu le fac. Apoi zice că omul în lume cu atâte slăbiciuni fireşti care neapărat îl încungiură, atâta este asuprit, cât puţină vreme îi rămâne de veselie; iar' el cu mintea neaşezată, ş-acele puţine ceasuri îşi otrăveşte dându-să patimilor fireşti, râvnii şi lăcomii. M. P.
3. ↑ Unii (zice el) merg în ţări departe pentru bogăţie, şi în urmă înecându-să în mări, rămân peştilor de hrană; pe alţii apucă patima de domnie şi în urmă, neputându-şi săvârşi proiecturile, pier cu toată familia sa. Erudiţian.
4. ↑ Iar' când ajung unii ca aceşti la domnie, atuncea să fac despoţi şi tirani şi prădează ţările împrejur. Iată (zice el) Alexandru împărat cu oastea sa junghie o jumătate de lume, şi pentru adecă ca să-ş' facă nume de eroe; romanii junghiară ceaialaltă jumătate pentru slava deşartă a triumfului! M. P.

   a) Ţtiut lucru este că nu fieştecare gheneral roman după izbânda asupra nepretenului putea să facă triumf: multe mii trebuiea mai întii să puie supt sabie pănă i să da slobozie a intra în Roma cu triumf. Erudiţian.

5. ↑ Cinghişhan au fost un puternic împărat a mongolilor care începând de la Hina au pustiit ş-au robit toată Asia pănă la India, iar Tamerlan sau

   Timurhan încă au fost aceloraş mongoli împărat, care aşijdere toată Asia au povoit cu oştile sale. Filologos.

6. ↑ Deci zice poetul că aceşti doi împăraţi tot aceaia făcea ce-au făcut Alexandru şi romanii, însă din altă pricină, adecă că mongolii vrea pe toţi să şteargă de pe faţa pământului, care sunt de alt neam ş-altă lege. Aşijdere şi Mahomet făcu; iară ispánii (spaniolii) pentru neşte pietrii cu aur, ucisără pe toţi mexicanii. Şi acestor tuturor mari tâlhari, tu, oame, deduşi putere şi ajutoriu ca să-ţi junghie fraţii, strígă în urma poetul. M. P.
7. ↑ Însă aceasta nu-i destul (zice el): tu, oame, iscodeşti dumnezei noi, ce sunt împrotiva adevăratului Dumnezeu; scorneşti noao credinţi ce-s împrotiva minţii ş-a firii omeneşti: înveţi neşte dogme ce nime nu le precepe, după care a tale deşerte învăţături omul nu trebuie să vază ce vede, nice să ştie, ce ştie, ci numai aceaia ce i să spune.
8. ↑ Tu, oame (zice) înveţi că mintea-i nebunie, firea necurată şi toate faptele minţii adevărate cu sabie şi foc goneşti. M. P.
9. ↑ Apoi spune poetul mai încolo cum oamenii îşi închipuiesc noao legi şi credinţi, cât mai pe urmă nu să precep înşii, şi să hulesc unii pe alţii, să dăfaimă, să strică. Jidovul pe toţi ce-s de altă credinţă i-ar tăia de istov ca şi pe filisteni, căci crede deşert că aşa porunceşte Dumnezeu. Turci încă n-au sfială, ş-ar ucide pe ghiauri (necredincioşi) să poată, căci aşa cetesc din Coranul său. M. P.
10. ↑ Ba şi noi, creştinii ardeam câteodată pe necredincioşi, cum ard ş-astăzi spaniolii cu sfânta incviziţie pe jidovi şi pe alţii! Într-acea, zice, preoţii tuturor credinţelor deşerte strigă cătră norod să deie lui Dumnezeu (adecă lor) şi făgăduiesc raiul! M. P.
11. ↑ Mare cu adevărat juruinţă, că cine nu ş-ar da toate pentru raiu! deacă s-ar putea cumpăra raiu cu bani... Ţ-alte lucruri mai scumpe, cum sunt pietrile nestemate! M. P.

    a) Poetul moralisind oarecâtă vreme, zice cătră musă să lase aceste lucruri, fiindcă nu este bine a spune lucrurile, să fie cât de bune ş-adevărate, când oamenii nu le primesc. M. P.

    b) Adecă cum zisă Hs: nu aruncaţi mărgăritarul înaintea porcilor. Popa Mustrul din Puntureni.

12. ↑ Deputáţia, adecă toţi deputaţii sau delegaţii depreună. Slobozan cânta biruinţă! Adecă Slobozan socotea că el cu voroava lui au biruit pe Baroreu. Janalău zice: măcar că eu doară nu sunt destoinic a mă împrotivi cu cuvântul celor ce oráră înaintea mea, dar fiindcă aici suntem adunaţi pentru binele de obşte, trebuie a sfătui cum să cuvine. M. P.
13. ↑ Încumet este cuvânt romănesc, pe une locuri acum învechit, şi însemnează nu mă încred sau, cum zic ardelenii, nu mă bizuiesc. Filologos.
14. ↑ Voroava lui Janalău merge într-acolo, că nu să poate cu totul nici lăuda, nici huli chipul vreunii stăpânii, adecă nici a monarhiei, nici a republicii sau democraţii, căci firea norodului şi împrejurărilor pot să facă şi pe una şi pe alta, bună sau rea, adecă obiceaiurile norodului la care să aşază chipul de stăpânie. M. P.
15. ↑ Sunt noroadele bune şi blânde, cu năravuri îmbunătăţite, atuncea la noroade ca aceste, poţi da formă de stăpânie oricât de slobodă, adecă măcar să fie şi democraţia cu toată volnicia de norod, căci norodul totdeuna va rămânea întru hotarele cuviinţii, având năravuri bune. Iară norodul spre rău învăţat, neodihnit şi stricat, la un norod ca acela, de ai face măcarce legi sfinte şi măcarce chip de stăpânie strânsă să le dai, nu-i vei putea drege numa cu legile şi pedepse. Zice adecă în urmă: la un norod bun, va fi bună şi monarhia şi democraţia, dar la cel rău, şi una ş-alta va fi rea. M. P.
16. ↑ Acum vine Janalău la thema sa. Deci (zice) unul care va să aşeze vreo stăpânie în norod, trebuie mai întii de toate să aducă întru norodul acela obiceaiuri bune, adecă (precum să vede a fi scoposul lui Janalău) să înceapă de la creşterea tinerilor, să rânduiască şcoale şi învăţători de norod care să îndrepteze spre fapte îmbunătăţite pe oameni din pruncie. Acest temeiu pus, poate el apoi să aşeze măcarce stăpânie, luând sama pururea şi la firea norodului, firea locului, şi după aceste chibzuind să aşeze legile. M. P.
17. ↑ Deci (zice Janalău) eu din sine nu voi lăuda nice pe o stăpânie, nice o voi defăima, ci numa voi arăta cele bune şi rele, ce să află în stăpânia monarhicească şi democratecească.
18. ↑ Începe Janalău a desvolbi răul ce cuprinde în sine monarhia, şi zice: oamenii toţi câţi sunt pe lume, să nasc asemene, nici firea din sineşi îi osăbeşte la naşterea lor. Aşa dară din fire toţi sunt de potrivă şi toţi au aceleşi drepturi: pentru aceasta (vorbind despre oameni, precum să află ei afară de soţietate aşezată şi stăpânie hotărâtă) nu poate zice unul cătră ceialalţi: eu-s mai mare decât voi! căci totdeuna cei mai mulţi îi dovedesc mai pe urmă că el numa un cap are, şi unul nu poate să supue pre atâţa. Pentru aceasta, zice Janalău, unul nu poate să stăpânească, dar nici mai mulţi, de ar fi cât de înţălepţi, căci şi cei înţălepţi în urmă sunt oameni pătimaşi şi dacă li să dă putere în mână, prin lungă poruncire, în urmă porunceşte după voia sa, uitându-şi că-i greu a împlini toate poruncile ce nu sunt spre folosul de obşte, ci numai spre a poruncitoriului. Acest poruncitoriu câteodată apoi să învaţă şi a asupri pe supuşi şi pune norodul la prăpaste. M. P.
19. ↑ Drept aceasta nime să nu stăpânească, fără numa legea; să hotărâm dar legi bune, după care să fim cârmuiţi prin alese dintre noi persoane cinstite. Însă acele persoane să nu fie la dregătorii pănă la moartea lor, ci numa pănă la vreme hotărâtă, căci, zice el, dregătorii cei ce-s rânduiţi pe toată viaţa lor, sunt un feliu de despoţi. M. P.
20. ↑ Aceşti feliu de dregători ştiind că ei vor fi deapururea pănă trăesc la acele vrednicii, luându-să de mână, sânguri mâncă veniturile de obşte. Iară (zice Janalău) când dregătorii aleşi din voia tuturor au să dregătorească numa păn' la o vreme hotărâtă de un an, doi sau trii, atunci nu-i de a să teme ca să să facă despoţi, căci să tem că, deacă vor fi lăpădaţi din dregătorie, să nu să tragă la răspuns. M. P.

    a) Organisită va să zică rânduită. Vine acest cuvânt de la organ, care cuvânt să află şi la Meneiul nostru; de-acolo s-au făcut organisesc, adecă bine împărţesc sau orânduiesc părţile. Aşijdere, avtoritate va să zică vâlfă a celui mai mare sau mai bătrân. Filologos.

21. ↑ Aici îşi deschide Janalău mintea mai chiar şi zice că la stăpânia ce au să aşeze ţiganii este de trebuinţă, ca în frunte să fie un feliu de monarhie, însă cu foarte înguste hotară şi numa la împrejurări afară de rând, când poftesc trebile ţării ca curând să să facă toate cuviincioasele orândueli spre apărarea binelui de obşte.

    a) Adecă, precum înţăleg eu, Janalău vra să fie dictatură, ca şi cum era la romani când să ivea vreo primejdie şi cerea grabnică lucrare; căci atunci romanii văzând că dacă lucru va merge la sfătuirea de obşte, după rânduiala aşezată, va ţinea oarecâte zile pănă când să va face hotărâre de la sănat; iar' într-acea vreme poate fi târziu sfatul. Erudiţian.

    b) Eu tot am ascultat încătro va să meargă Janalău cu sfătuirea, dar acum văd că au fost mare politic, căci cei mai procopsiţi politici să ţin de această socotinţă, că republica romanilor pentru aceasta au treit atâte veacuri, că au ştiut mesteca la democraţie şi monarhia, adecă dictatura care este un feliu de monarhie absolută; însă numa la trebile, precum s-au arătat mai sus. Şi cu adevărat întru aceasta monarhia are preferenţia sa mai nainte de altele; căci să púnem o republecă, şi cum că un monarh de-aproape, cu foarte mare putere, neaşteptat intră în ţară, aşa cât oastea lui merge cu vestea împreună! Atuncea întreb pe republicani: ce vor face? când ei, după aşezământul republican, nu pot să facă nimica fără de sfatul de obşte a sănatului. Deci pănă să va strânge sănatul, pănă va sfătui şi va hotărî ce este de a face, iacă neprietenul poate cuprinde toată ţara! Dar, după rânduiala de dictator, acesta numindu-să, lucrează după sfatul său, nice poate să ştie protivnicul de sfaturile lui. C. Politicos.

22. ↑ Destul că Janalău purtă biruinţă, că toţi să plecară după sfatul lui, adecă făcură o stăpânie, unde precum norodul aşa şi cei aleşi din norod să aibă cuvânt şi sfat la trebile ţării de obşte, însă în sine să fie republică, cu putere la deosăbite împrejurări să poată alege ş-un dictator. Cu un cuvânt, au ales dintru toate chipurile de stăpânie cele ce sunt mai bune. Erudiţian.
23. ↑ Nu ştiu cum, la toate lucrurile bune să tâmplă o împedecare. Istoria ne arată cu miile de aceste tâmplări care apoi au fost în veci stricătoare noroadelor. Mulţimea fără socoteală cu sfatul său cel nebun au stricat într-o clipită toate care multe veacuri s-au alcătuit. Aşa fu cu ţiganii ce stricară acest lăudat aşezământ. Politicos.
    

    a) Mă tem să nu fie răzvrătit norodul ţigănesc oarecare din voievozi, care doară poftea să fie vodă sau craiu.

    Eu am căutat la luările aminte ce au făcut Talalău la orighinal şi am aflat că Goleman şi Tandaler nu era bucuroşi că ei n-au fost trimişi la cel sobor de învăţaţi; şi auzind că acel sobor nu va să facă un craiu sau vodă, la care domnie amândoi căsca, drept aceasta, pe supt mână, cum să zice, au întărâtat gloata ţigănească, zicând că acei învăţaţi din care vorbesc aşa că nime nu-i înţălege ce zic şi fac un aşezământ care nu-i de nice o treabă în ţigănie. Erudiţian.

24. ↑ Vezi mulţimea fără sfat, deacă să porneşte o dată, cum n-ascultă cuvânt! Politicos.

    a) Încai să fie cerut sama de la săbor şi să să fie încredinţat de faptele lor mai nainte de a-i judeca. Criticos.

25. ↑ Iacă că Tandaler nu va să ştie de democraţii şi republece, ci întii acum vorbeşte. Mândrilă.

    a) Dacă-i pentru întia vorbire, prepusul mai bine cade pe Cucavel! P. Mustrul.

    b) Aşa gândesc şi eu! Onoch.

26. ↑ Tandaler, de bună samă, era mai nainte credinţat că-l vor alege pe dânsul, mai vârtos după atâta vitejie ce arătasă. Criticos.

    a) Adecă pentru că să bătu cu boii. Mustrul.

    b) Când îl luă taurul moldovenesc în coarne. Onoch.

27. ↑ Iacă că Tandaler nu va să ştie de democraţii şi republece, ci îndată zice să aleagă pe un vodă! de unde şi eu cred că bine au însemnat Talalău la izvod.

    Mândrilă.

    a) Însă Drăghici să vede că nu-i de sfatul lor. M. P.

28. ↑ Precum văd eu, Drăghici are mai multă minte decât toţi. Criticos.
29. ↑ Din ce merge, din ce grăieşte mai bine, căci adevărat zicând, ţiganii încă nu avea ţară deosăbit, ci numai neşte pământuri dăruite. Cr.
30. ↑ Bravo Drăghici! De-aici să cunoaşte că la bătrâni este mintea; foarte bine le sfătuieşte el, după a lor împrejurări. Nu să poate şti pentru ce ţiganii nu l-au ascultat. Criticos.
    

    a) Învăţatu Talalău arată la locul acesta că ţiganii amegiţi cu cea biruinţă a lui Tandaler şi ne văzând pe munteni mai mult, socotea că turcii au tăiat pe munteni, iară ei au tăiat pe turci, şi cum că acum nu au de a să teme de nime. Erudiţian.

31. ↑ Acum încep, sfaturile cornurate a ţiganilor! Ce osăbire între aceste sfaturi şi cele a învăţaţilor ţigăneşti de la sobor! Criticos.

    a) Urât vorbeşte Goleman de vozi, când nice mâni nu le dă, ci brânci, ca când ar fi urşi sau alte fieri răpicioase. Mustrul.

    b) Dar cum pot ţiganii proşti să grăiască amintre? Mândrilă.

32. ↑ Din ce merge Goleman, din ce o zice mai groasă! Crit.

    a) Deacă n-ar avea vodă ş-alte griji, numai acele de care zice Goleman, atunci ar avea dreptate, dar totuş', trebuie să zicem adevărul, că el are ş-alte griji, precum: în ce chip s-apere ţara de neprieteni, să ţie oştile, să întărească pravilele din lăuntru şi să păzească asupra liniştei de obşte. Criticos.

    b) Aşa dară tot pentru sine! Golemane, să trăeşti! Popa Mustrul din Puntureni.

33. ↑ Acum vine rândul şi la boieri! Cu adevărat pe scurt! dar' bine! Criticos.

    a) Dar' Gogul acela nu-i om bun; şi, de nu vrea fi Corcodel, cine ştie ce mai clevetea acel antiaristocrat. Arhonda Suflănvânt.

    b) Clevetirea-i când cineva vorbeşte de altul rău fără temeiu, deci este întrebare: oare Gogul cu temeiu vorbeşte? P. Mustr.

34. ↑ O proverbie de obşte ce va să zică că a sparge un car de oale să poate cu o măciucă sângură! M. P.
35. ↑ Eu tot ascultai de când începură ţiganii a vorbi, dar văzând că nici unul lasă pe altul să vorbească şi fieştecare începe de un altru lucru a vorbi, văd foarte adevărat socoteala lui Baroreu care zisă că mulţimea niciodată nu sfătuieşte bine. Simpliţian.
36. ↑ Ei! iacă vine rândul şi la preoţi. Dar de unde ştiu ţiganii aşa bine tainele vlădicilor, care ţân câte o soră sau nepoată? P. Mustrul.

    a) De popi ce zice este curat adevăr! Că popa nostru tocma aşa face! Onoch.

    b) Iacătă, de preoţi cu preutese nu grăieşte aşa rău ca de vlădici. P. Nătăroiu din Tând.

37. ↑ Ai, afurisitul! Caută ce grăieşte! adecă el nu vra să aibă nice preoţi şi va să să ducă încălţat, îmbrăcat la dracu. P. Nătăr.

    a) Dar aşteaptă, frăţia-ta, că pot vini şi mai multe, apoi să-l afurisim! Mustrul.

    b) Precum văd eu, ţiganii totdeuna fără popi au fost, ca şi cum sunt acum. Crit.

38. ↑ Aceasta-i bună!... Toate adevărate! Eu n-am să zic nimica de împrotivă. Crit.

    a) Unul ca acesta-i afurisit de trii sute noaozăci şi noao de s. părinţi de la Sfeata Gora, şi!... şi!... de S. Păresemi! P. Nătăr.

    b) Hoho! frăţia-ta, că cu noaozeci şi noao de părinţi l-ai pre îngenuncheat! Bine că-l curmă Goleman, că doară ne spunea el şi mai multe. Dar, de cumva n-or fi mai multe, mai bine să tăcem. P. Mustru.

39. ↑ Mă tem, vere, de s-or sfădi mai mult ţiganii, să nu ne ajungă şi la noi rândul! Onoch.

    a) Fericiţi care nu înţeleg! De-aţi fi luat samă, pănă acum doară de o sută de ori sunteţi pomeniţi. P. Mustrul.