Țara (Alecsandri)

 

Din umbra deasă-a norului
Întins pe țări străine
Cu aripele dorului
Voios revin la tine,

O! cuib al fericirilor,
O! țară luminoasă,
Comoara-a nălucirilor,
Gradina mea frumoasă!

Ș-avântul tinerețelor
Ce-n sânu-mi se trezește,
Prin lumile poeților
Zburând mă râtâceste.

Și-n farmecul avântului
Tot ce sub ochi răsare
În poalele pământului
Mai drăgălaș îmi pare;

Întinderea câmpiilor
În zări mai lin se perde.
Mai dulce-i rodul viilor,
Verdeața e mai verde.

Mai nalte sunt inălțimile,
Mai cald e mândrul soare,
Mai limpezi limpezimile
De râuri și izvoare.

Iar fetele cu florile
Mai viu râd între ele,
Și spun privighetorile
Mai tainic vers la stele.

Aice-i țara basmelor
Ce-ngână-a noastră minte
Prin freamătul fantasmelor
Din timpi de mai nainte.

Aice-i vestea Doamnelor
Din lumea legendară,
Ș-a prelungirii toamnelor
Sub cerul de primăvară.

Aice-i țara țărilor
Ș-a doinelor de jale
Ce-n liniștirea serilor
Te țin uimit în cale.

Aici cu lăcrimioare
Bujori se prind în horă.
Aice însuși soarele
Are-ntre flori o soră,

Și-n stâncele Carpaților
Cresc păseri năzdrăvane,
Și-n sufletul bărbaților,
Mândriile române!

O! gura dulce-a raiului,
Tu dai prin o zâmbire
Și fericire traiului,
Și morții fericire.

Luceferii eterului
Răvnind privesc la tine,
Și toți îngerii cerului
Te-au îndrăgit ca mine!