Și oare tot n-ați înțeles... (variantă)

 

Și oare tot n-ați înțeles
       Cum nu mi-i lumea dragă,
Când cu nimic nu m-am ales
       Din viața mea întreagă.

Când al meu cuget mistuit
       De-o stranie părere
A fost un lung, necontenit
       Prilej pentru durere.

Și a păstrat în fundul său
       Ca în cenușa rece
Taina părerilor de rău
       După un vis ce trece.

Ca un luceafăr răsărit
       Din liniștea uitării
Dând orizon nemărginit
       Singurătății mării,

Nainte de-a luci deplin
       Menit îi pare stinsul,
Iar ale apei valuri vin
       Călătorind spre dânsul.

Și totuși va luci în veci
       Aprins de zeul Amor
Și ale sale raze reci
       Pe frunte lumina-m-or.

În urma lui un dor nespus
       S-alerg o să m-alunge,
Deși se nalță tot mai sus
       Ca să nu-l pot ajunge.

Va rămânea necunoscut,
       Va stăpâni departe,
Cum stăpânește pe trecut
       Întins, eterna moarte.

Căci stăpânește tot ce-a fost
       Și tot ce o să vie
Și câte nu avură rost
       Și nu au fost să fie.

Câte iubiri fără-nțeles,
       Câte-nțelepte-asemeni,
Câte cu moartea s-au ales
       A fi surori de gemeni.

Câte amoruri se jurau
       Să ție pe toți vecii,
Pe când de flori se scuturau
       Alături liliecii,

Și-au prefăcut pe-acest pământ
       A noastre vieți în stepe
Și ne-au pătruns de-un farmec sfânt
       Ce nu-l putem pricepe.

Dar cine e veți întreba,
       Nebună și infamă:
Nici voi să știu cărarea sa
       Și nici chiar cum o cheamă.

Ea sufletul mi-au mistuit
       C-o stranie părere
Din viața mea, necontenit
       Prilej pentru durere.