Şerpele şi matca de albine

Fabula II - Şerpele şi matca de albine
de Antioh Cantemir, traducere de Alecu Donici

Otrăvitorul şerpe văzând pe-un teişor

O matcă de albine, ca un linguşitor

Începe să îi spuie: că este preafrumoasă,

Că are multe daruri, că-i lumii preţioasă.

Îi laudă puterea, aşezământul blând,

Cu care chibzuieşte albinele la rând;

Apoi folosul mare ce lumii se aduce

Prin grele ostenele din fagurul cel dulce.

Adăogând a zice: Tu foarte vrednic eşti

A ta împărăţie că o învecineşti;

Dar îţi lipseşte arma acea de apărare,

Cu care să-ţi ţii slava la orice întâmplare.

Pre răi mai mult aţâţă un bun decât un rău.

Deci roagă să-ţi dea ghimpe pre bunul Dumnezeu;

Cruzia foarte prinde la feţe domnitoare.

Albina la aceste cuvinte-nşelătoare

Răspunde cu blândeţe către acel viclean:

— Nu-mi plac a tale sfaturi. Eu trebuinţă n-am

De veninosul ghimpe, căci sunt încredinţată,

Că duşmani înăuntru nu pot avea vrodată;

De cei pe dinafară copiii mă păzesc,

Şi eu prea mulţămită pre Dumnezeu slăvesc

Că-n chipul meu arată cum trebuie să fie

Un împărat pe lume: el răul să nu ştie,

De sfaturi viclene să fugă ne-ncetat,

Căci binele nu răul lui Cel de sus i-a dat.