Șerpele și matca de albine

 

Otrăvitorul șerpe văzând pe-un teișor
O matcă de albine, ca un lingușitor
Începe să îi spuie: că este preafrumoasă,
Că are multe daruri, că-i lumii prețioasă.
Îi laudă puterea, așezământul blând,
Cu care chibzuiește albinele la rând;
Apoi folosul mare ce lumii se aduce
Prin grele ostenele din fagurul cel dulce.
Adăogând a zice: Tu foarte vrednic ești
A ta împărăție că o învecinești;
Dar îți lipsește arma acea de apărare,
Cu care să-ți ții slava la orice întâmplare.
Pre răi mai mult ațâță un bun decât un rău.
Deci roagă să-ți dea ghimpe pre bunul Dumnezeu;
Cruzia foarte prinde la fețe domnitoare.
Albina la aceste cuvinte-nșelătoare
Răspunde cu blândețe către acel viclean:
— Nu-mi plac a tale sfaturi. Eu trebuință n-am
De veninosul ghimpe, căci sunt încredințată,
Că dușmani înăuntru nu pot avea vrodată;
De cei pe dinafară copiii mă păzesc,
Și eu prea mulțămită pre Dumnezeu slăvesc
Că-n chipul meu arată cum trebuie să fie
Un împărat pe lume: el răul să nu știe,
De sfaturi viclene să fugă ne-ncetat,
Căci binele nu răul lui Cel de sus i-a dat.