Începătura istoriii vieții luminatului

 

Cap. I

Multe și vrednice istorii fiind lucrurile și întîmplările ce s-au întîmplat în zilile luminatului și preacreștinului domnu Țării Rumînești Io Costandin Brîncoveanu Băsarabă-voievod, și de vréme ce ale altor domni vieți și istorii mai denainte întru neuitare de alții au rămas la létopisețul țării, așa și noi a pomeni de viiața acestui preacreștin domnu Io Costandin-voievod Băsarabă ne-am ispitit numai den cîte a ținea minte am putut, care în zilile noastre și prin vederea noastră s-au întîmplat după multele vrăjbi și turburări, carii de la o vreme încoace între împărățiia Turcului și a Neamțului s-au întîmplat de cînd răposatul Șărban-vodă la Beci au oștit cu Cara Mustafa-pașa veziriul, dempreună împărățind sultan Mehmet, leat 7191, cîte războaie și turburări într-aceste doao împărății s-au întîmplat, care la viiața acestuiași Șărban-vodă pare-mi-să că scrise vor fi, iar noi de aicea începem viiața acestuiași, care mai sus am zis cum și în ce chip s-au rădicat și domniia au luat, apucînd strămoșăscul scaun de vreme ce strenepot bătrînului Matei-vodă Băsărab să trage.

Cap. II - Pentru domnia lui Șărban-Vodă, unchiul mării-sale, cîți ani au domnit și de moartea lui

Domnit-au dar unchiul mării-sale, Șărban-vodă, Țara Rumînească ani 9 și luni 10, iar cînd au fost la leatul 7197 dispre sfîrșitul vieții lui, pentru cele în cumplite viitoare răotăți și primejdii care pă ticălosul pămîntu acesta să vie era, cum în cea de apoi au venit, mai vîrtos den ficlenile lucruri și îndemnări ale unora numai răi pămînténi, carii în scurtă vreme după aceia den depărtarea lui Dumnezeu vrednică plată și osînda și-au luat.

Într-aceia dar vréme răposatul Șărban-vodă, tot cele spre ocrotirea și folosul ticăloasii țări socotind, ca nu cîndai țării vreo primejdiie să vie despre némți, gătit-au soli ca să trimită la împăratul neamțului anume pre frati-său Iordachie Cantacozino vel-spătar, și pre gineri-său, Costandin Bălăceanul vel-agă, și pre nepotu-său, Șărban Cantacozino biv-vel-căpitan, și pre Șărban comisul Vlădescul, pre carii la 2 zile ale lui octombrie i-au trimis. Iar dup-a acestora soli trimitere căzut-au Șărban-vodă în boală, și solii mergînd pînă în Ardeal, multe zăticniri și piiedici acolo li s-au prinsu, cît neputîndu-se numai printr-înșii trebile a să desluși și dăzvoalbe trimis-au în urmă Șărban-vodă pre nepotu-său acesta ce s-au zis mai sus, carele atuncea să numiia Costandin Brîncoveanul vel-logofăt, și cu multa sa vrednicie deslușînd trebile ce era despre Veteran ghenărariul, carele era cu oștile nemțești în Ardeal, s-au dat solilor cale de s-au dus la Beci, și Costandin Brîncoveanul iarăși fără zăbavă s-au învîrtejit înapoi la domnu-său Șărban-vodă, după a căruia învîrtejire pre Șărban-vodă încă boala îl îngreuiase tot mai spre rău den zi în zi mergînd, pînă ce și obșteasca datorie ș-au dat la leat 7197, luna lui octombrie 29 de zile, lăsîndu țărîi și politiii multă jale, de vrednica stăpînire cu care în zilile măriii-sale au domnit, iar cel ce toate stăpînește și de toate grijaște, Dumnezeu, n-au striinat stăpînirea de vredniciia care au avut, ci cu a sa dumnezeiască pronie iar la aseminea stăpîn o au încredințat, care nu numai cu vredniciia împodobit iaste, ci și cu buna faptă a blîndéților, pe deplin încoronat iaste, pentru care mă și adeverez că faptele măriii-sale nemincinos mă vor scoate.

Cap. III - Cum, după moartea lui Șărban-vodă, toată boierimea s-au strînsu la Mitropolie de au făcut sfat pentru alegirea de domnie

Atunci dar după a răposatului Șărban-vodă petrecire, numaidecît toată boierimea țării la Mitropolie adunîndu-să și sfat pentru alégirea de domnie făcînd, așa cu toții de la mic pînă la mare, pre acest Costandin Brîncoveanul vel-logofăt de domnie au numeit, carele nefiindu-și de față, lîngă oasele lui Șărban-vodă aflîndu-să și de cele ale morții ce trebuia grijind, iar sfatul și toată adunarea boierimei ce să afla la Mitropolie au trimis pre Preda Brătășanul vel-pitar, i Radul Golescul, de l-au poftit ca să meargă acolo, a carii chiemări măcar că pricina nu o știia, iar nici den obște a ieși putea, făr’ cît a merge, și așa mergînd toți numaidecît la un cuvîntu fiind, ca să priimească stăpînirea țării l-au poftit, pentru că nu era altul obștii mai plăcut decît măriia-sa, nu numai pentru multă vrednicie și înțelepciune ce avea, ci mai vîrtos pentru multele blîndéțe și faceri de bine care spre toți încă den boierie avea și toți de acestea ale sale bune fapte încălziți era.

Căruia dar foarte cu greu jugul stăpînirii a-l lua părîndu-i-să, în multe feliuri s-au apărat, îndestulat fiind de tot binele și cu fericit traiu întru ale sale trăind: iar nici într-alt chip să urméze putea, de vreme ce de la Dumnezeu orînduiala era, după cuvîntul carele zice: „că tot darul desăvîrșit de sus iaste“, precum în urmă faptele s-au văzui aievea, că minunate și mari chivernisiri pămîntului acestuia și ocîrmuiri au făcut întru nenorocitele acestea vremi, ce au fost, cît altul lucrurile la cap și la săvîrșit ca acele a aduce n-ar fi putut, care mai în jos pre rînd le vom zice, pînă încît și la ce stăpîn ticăloasa aceasta țară au ajunsu.

Cap. IV - În ce chip rădicarea și înălțarea domniei au fostu lui Costandin-vodă

Fiind dar precum am zis adunarea toată la Mitropolie, toată boierimea țării și slujitorii și Dionisie patriiarhul Țarigradului, care atuncea aicea să afla, și părintele Theodosie, mitropolitul țărîi, era și un capigi-bașa împărătesc anume Ahmet aga, care mai nainte venise cu trebi la domn și alți bogați agi, care atunci în țară să afla.

Deci văzînd și ei cu toți alegirea și socoteala cea de obște, ce să făcuse pentru domnie, iar capigibașa numaidecît pre acest Costandin Brîncoveanul vel-logofăt cu caftan l-au îmbrăcat, și așa boiarii împreună cu arhiereii luîndu-l, în bisérică au mers și, ducîndu-l părintele patriiarhul în oltar, molitvele de domnie i-au cetit, sfîntul préstol înconjurîndu-l după cel ce domnii dup-obiceiu să încoronează.

Décii ieșind den bisérică, îndată și calul domnescu i-au adus cu toată podoaba și toți slujitorii și toată orînduiala domnească fiind, au încălecat și la curtea domnească cu cinste și cu pompă mare au mers, și întîi în bisérica domnească au mers și au întrat, și cîntînd axion după obicéiu, sfinteli icoane au sărutat și jurămîntu acolea cu boiarii încredințîndu-să, în sfînta evanghelie ca cu măriia-sa în dreptate să ție, după aceea în casele domnești în divanul cel mare suindu-să, în scaunul domnesc au șăzut și cu tunurile dînd, mare veselie în toată politiia s-au făcut de domnie noao, care după plăcerea a toată obștea să făcuse: și după aceasta a doao zi și oasele lui Șărban-vodă au rădicat, împreună cu toată boierimea și toți arhiereii și preoții, de l-au dus la mănăstirea la Cotrăceni, cu fală și cu cinste mare, ca pre un domnu și făcîndu-să slujba pogribaniii cumsăcade, l-au îngropat în bisérică.

Cap. V - Cum, după ce s-au așăzat domnu, au trimis boiari în toate părțile, pre unii la Poartă, pre alții la pașa serascheriul, ce era cu oști la Baba, pre alții la hanul, de ș-au făcut toate isprăvile domniei

După aceia Costandin-vodă, întorcîndu-să la curtea domnească, împreună cu toți boiarii, făcut-au sfat și socoteală și au trimis boiari la Poartă, la împărăție, anume pre: Ghincea vel-vornic, i Alixandru vel-clucer, i Pîrvul logofăt Cantacozino, i Preda Brătășanul și alți mulți boiari, cu arzumagzaruri de la toată țara, dîndu în știre pentru domniia măriii-sale, iar pre alți boiari, anume pre: Dumitrașco Caramalăul vel-postelnic, i Socol vel-medelnicer, i Vergo vel -portar capichihaia lîngă serascheriul fiind, i-au trimis la pașa serascheriul, anume Mustafa-pașa, care era cu oștile la Baba. Așijderea pe alți boiari, anume: Mihaleea șătrariul, i Costandin clucer Ciorogîrleanul, au mai trimis la hanul Selim Gherei, întîmplîndu-să a fi și el atuncea în Bugeac.

Deci, după ce au mers boiarii la Poartă și au făcut știre la împărățiie, cum că nu poftește țara pre aliul, fără cît pre măriia-sa, dat-au Dumnezeu și împărățiiei năstav și au lăsat după a țării poftă alégire și rugăciune, și numaidecît și schimni-agă au trimis anume pre Ismail aga-capigilar-chihaias al veziriului, cu caftan de domnie; iar după acestea nu multe zile trecînd, venit-au și boiarii de la Poartă cu steagul domniei și cu tuiurile . Și așa toată isprava și așăzarea domniei făcîndu-să, apoi măriia-sa socoteală au făcut ca să trimită la boiarii de la Beci că era duși soli, să le facă știre în ce fel lucrurile s-au strămutat ; și așa pă Preda spătarul Pîrșcoveanul cu cărți la Beci l-au trimis, la boiarii care s-au zis mai sus, ce era soli trimiși de Șărban-vodă [făcîndu-le și lor știre atît de petrecerea răposatului Șărban-vodă], cît și de înălțarea domniei măriii-sale lu Costandin-vodă.

Deci mergînd Preda spătarul încă pre cale i-au ajuns pre boiari nesosiți la Beci, cărora vestindu-le și de una și de alta despre o parte mare întristare coprinzîndu-i de moartea lui Șărban-vodă, iar despre altă parte de domniia măriii-sale lu Costandin-vodă s-au bucurat, afară den Costandin aga Bălăceanul, și așa dempreună pînă la Beci au mers și la împăratul neamțului soliia ș-au dat, după cum rînduită era de Șărban-vodă, așa și despre măriia-sa Costandin-vodă; și făcîndu-li-să priimire cu cinste, după aceia toți aceialalți la un gînd era, afară den Costandin Bălăceanul, căruia vestirea domniei lui Costandin-vodă peste voie fiind, altele mai de demult în inima lui hrănind și socotind, la mare mîhnire au venit și în zavistie vrăjmașul adevărului l-au adus și cu tot feliul de vrăjmășie asupra țării și domniei s-au întorsu, nesocotindu-și ticălosul binele și folosul casii și al capului lui, și cinstea carele de la măriia-sa Costandin-vodă era să aibă, avîndu den boierie dragoste și frăție cu dînsul, ci cu minte cuvîntul carele zice: ϕθόυος γάρ οὐϰ οἴδε προτιμᾱ τό συμϕέρον, adecă că zavistiia nu știe a alége cela ce iaste de folos.

Ci multe amestecături au făcut, cuvinte împrotivnice pre la cei mari de acolo semănînd, pentru boiarii carii să afla cu dînsul acolo, adecă de Iordache spătarul și de Șărban căpitanul, și multe rele pentru dînșii zicîndu, pînă în cea de apoi acești doi boiari, acolo la Beci den poruncă împărătească s-au oprit, ca să nu vie în țară, și el luîndu-și voie să vie, și pre Șărban comisul Vlădescul cu dînsul au slobozit, cu carii împreună și Ceachi Laslo, ungur de fel, om hiclean, înșălător și mare mincinos, de acolo s-au trimis cu răspunsurile, care boiarii aceștia solie mersése și cu toții pîn’ la un loc viind, iar Costandin aga Bălăceanul, cu ficleșug la inima lui fiind și ajungîndu-l și cărțile de la soacră-sa, doamna lui Șărban-vodă (sîrbcă de fel de la Nicopoe, fata Ghieții neguțătoriului de abale ), ca să nu vie în țară, s-au oprit la Sibiiu, nicidecum în țară să vie vrînd, și așa numai Șărban comisul Vlădescul împreună cu Ceachi acela au venit.

Deci măriia-sa Costandin-vodă de a lui Ceachi venire auzind, trimis-au înaintea lui la Tîrgoviște pre Pîrvul Cantacozino vel-stolnic, de l-au priimit ca pre un sol, aducîndu-l cu cinste pînă la satul măriii-sale, Mogoșoaia, și acolo împreunare cu măriia sa au făcut și voroavă de ce au avut trebile au vorovit și iarăși fără zăbavă Ceachi înapoi s-au învîrtejit.

Însă acest Ceachi și mai înainte în zilile lui Șărban- vodă în 2 rînduri au venit și multă cinste și folos și atunci au avut, izgonit fiind pentru hicleșugurile lui den Ardeal, iar nemulțumitor pă urmă s-au arătat, că binele carele de la acești domni văzuse îl uitase și cu înșălăciuni și meșteșuguri numai ca să mănînce purtîndu-să, cu Costandin aga Bălăceanul mai pre urmă să alăturase [povățuitor spre toate faptele réle făcîndu-se], ale căruia, isprăvi întru care Costandin aga nădăjduia, deșarte pînă în cea de apoi s-au cunoscut și au rămas, nici o putére la mîna lui fiind, făr’ cît minciuni și cu nădejdi deșarte purtîndu-l, cum sfîrșitul s-au arătat.

Cap. VI - Cum au venit domnului poruncă de la împărăție în anul dentîi al domniei de s-au dus la Cerneți cu cîtăva oaste într-ajutor oștilor turcești, ce era acolo și de alte porunci ce era a face, și cum venirea némților s-au întîmplat în țară a întra

După acestea toate, într-acea vară în anul dentîi al domniei lui Costandin-vodă, venit-au poruncă domnului de la împărățiia Turcului, de s-au dus la Cerneți cu oaste într-ajutorul oștilor ce era într-acolo, dîndu-i-să poruncă de au dres cetatea Cladovii și a Rușavei, fiind acolo serascher oștilor turcești anume Husein-pașa. Acolo și Tucheli groful cu oastea lui să afla, căruia, Împărățiia Turcului, domniia Ardealului dédese, carele și împreunare cu măria-sa Costandin-vodă pohtindu a avea, o dată și de doao ori de ceasta parte de Dunăre viind, s-au împreunat și s-au ospătat.

Într-aceia dar vréme și într-acel an, némților izbîndă asupra turcilor s-au întîmplat, cap mare tuturor oștilor nemțești fiind Ludovic, prințepul de Baden, fiind Beligradul luat de némții, încă mai denainte în zilile lui Șărban-vodă și lăsîndu-să mai jos pînă la Niș, au luat și Nișul.

Atuncea pașa serascheriul, care era cu oștile turcești, văzîndu a némțiilor biruință și a turcilor înfrîngere, s-au rădicat de acolo și mai înapoi cu oștile s-au tras, a căruia mutare și domnul văzîndu, sculatu-s-au de la Cerneți si au venit la Craiova; iar némțiii după luarea Nișului și pînă la Diiu s-au tinsu și au luat și cetatea Diiului cu războiu tare, mulți turci și acolo perindu.

Cap. VII - Cum au trimis nemții sol la Costandin-vodă, făcînd știre că vor să între în țară și apoi măriia-sa încă asemenea boiari soli au început a trimite la némți cu răspunsurile soliilor lor

Déci alăturîndu-se nemții cu Țara Rumînească pă decindea, numaidecît și soli la domnu au trimis, anume pre colunelul grof șlic cu ceriri ca acestea, să gătească domnul zaharéle, că cu oștile în țară ca să iernéze vor să treacă, care solie domnului foarte cu greu și peste toată putința fu, pentru care lucru sfat cu boiarii făcîndu, trimis-au și măriia-sa boiari soli la nemții, anume pre: Cornea Brăiloiul vel-agă și pre Șărban Greceanul vtori logofăt, cu mare jalbă și cu multă rugăciune, ca să nu vie în țară, arătînd și în tot chipul dovedind neputința țării, mai pre urmă și aceasta arătîndu-le cum că n-au loc nicăiri în țară a sta să se apere, cînd vreo vréme de primejdie ar fi dispre vrăjmașii lor, nefiind cetăți și altele multe ca acestea înainte să le puie, ca doar s-ar conteni să nu vie în țară.

Și după aceia boiarii aceștia mergînd acolo, și oastea nemțească tăbărîtă găsindu-o decindea la Cladova, mers-au de s-au împreunat cu prințepul de Baden, care era capul și poruncitoriul, cum mai sus s-au zis; tuturor oștilor nemțești, și cele ce s-au căzut boiarii le-au grăit. Acolo și Costandin aga Bălăceanul cu ai lor era, carii atuncea den Ardeal cu Haizler ghenărariul dempreună veniți era ajutor lor, și prieten fiindu-le, și nu pentru alta era venirea lor, fără cît ca să îndemneze pre capetile oștilor și la căi ca acelea să-i puie, ca să vie în țară să facă mii de răutăți, cum au și făcut, și cu mijlocul lui Haizler ghenărariul, care era om trufaș și lacom, să poată lua și pre doamna lui Șărban-vodă cu avuțiia ei să o dacă în Ardeal. Pentru a cărora îndemnare și zavistie nu s-au putut nici într-o seamă ținea cîte boiarii aceștia solii au arătat de neputința țării, și de cea mai mare primejdie ce se pogoriia țării despre turci și despre tătari, pentru venirea lor, toate împotrivă arătîndu-le Bălăceanul, cum că țara nu iaste săracă, nici prădată, ci bogată de toate, și nu numai că cîte oști nemțești avea, zicea, ci îndoite și întreite mai multe de ar avea le-ar putea hrăni și păzi, și el să apuca a scoate aceia la cap, pre domn și pre boiari nepriimitori de binele creștinilor și alte multe vînzări creștinilor hicleanul Bălăceanul striga și zicea.

Deci după reaoa lor necontenită pornire, care să pornise cu gînd ca acela, ca să vie în țară, întors-au pre unul den boiarii aceia, anume pre Șărban vtori-logofăt, la domn ca să dea știre de venirea lor, iar Cornea aga au mai rămas acolo. Deci dar viind Șărban logofătul cu răspunsul acesta, aflat-au pre domnu la satul măriii-sale, la Brîncovéni, unde împreunîndu-să cu domnul și arătînd în ce chip gîndul și pornirea némților era, și de cine aievea îndemnați și porniți sîntu, la mare grijă și întristare au venit și domnul, și boiarii toți care fruntea țării era și să afla lîngă domnu, văzînd silnica faptă a nemțiilor ce pusése înainte, care era începătură de stingirea țărîi, însă nu den singură voie și socoteala nemțiilor acelea veniia, ci cum mai sus s-au zis, den demnarea și pornirea hiclenilor și vînzătorilor țării, cărora capul Bălăceanul Costandin și cu ai lui era.

După aceasta numaidecît și de la Cornea aga cărți la domnul au venit, scriind cum că și nemțiii toată oastea Dunărea au trecut, și de ceasta parte la Cerneți au venit și în jos s-au pornit a veni. Atuncea și domnul de acolo s-au rădicat și la satul măriii-sale ia Șărbănești au venit, unde iarăși altă veste veni, cum că și nemții la Craiova au sosit.

Deci și acolea făcînd măriia-sa sfat cu boiarii, și socotiră a mai trimite și pre alți boiari, anume pre: Diicul Rudeanul vel-clucer, i Costandin Știrbei vel-sluger, i Preda Brătășanul vel-pitar, și iar Cornea vel-agă, iarăși cu rugăciuni și cu făgăduieli de dare, ca doară s-ar conteni, să se întoarcă îndărăt, să nu cază țara la primejdie, de vréme ce în țară vor șădea ei, atuncea și turcii și tătarii în țară vor intra, ca să se bată cu ei, și ca să-i scoață vor sili. Deci aducîndu-să atîta seamă de oști într-această ticăloasă țară, și atîta réle viind pre ea, ce alta să aștepta, fără istovul pustiirii ei, și purcegîndu și boiarii aceștia a merge cu soliia aceasta la nemții.

Domnul încă sculîndu-să de la Șărbănești, venitau iar la satul măriii-sale la Potlogi; iar némții și după mergirea boiarilor acestora nicidecum den pornirea lor contenindu-să, nici la făgăduiala dării sau la altuceva uitîndu-să, s-au sculat de la Craiova și au venit la Brîncovéni, tot Bălăceanul cu a lui povață făcîndu-să.

Cap. VIII - Cum s-au sfătuit domnul cu boiarii, pentru cele multe și peste putință cereri și pohte ale némților, care cerea să odihnească, să nu calce țara să o strice

Atuncea domnul, văzînd că nu mai iaste nădejde de mîntuire de ei, făcut-au sfat cu boiarii, și den 2 rele cel mai puțin rău alegînd, adecă: că și după ceririle lor a-i chivernisi rău era, iar și nechivernisiți a-i lăsa mai rău era, iarăși de iznoavă pre alți boiari au trimis la nemți anume, pre [...] pentru ca să vază ce iaste cerirea lor de iernatecul oștilor, ca să facă rînduială să li să dea, zicînd, că de nu li să va orîndui, să li să strîngă iernatecul, ca să-l ia cu socoteală, vor da oștilor voie de vor preda și vor jăfui de unde vor găsi și vor lua tot. Însă cu tocmeală ca aceasta, să se dea oștile deoparte spre munte, să șază la Cîmpu Lungu, și cele rînduite de iernatic să li să dea, socotindu domnul, după alalte toate și cu aceasta doar ar scăpa țara de cea de tot prăpădirea ei, fiind ei într-o parte în munte, și spre aceasta și ei făgăduință au dat, că acolo să vor trage de vor șădea, numai să li să dea hrană de ajunsu, și doar și ei mai făr’ de primejdie să șază de vrăjmașii lor, fiindu suptu munte pohtiia.

Deci măcar că ceririle lor era țării și domniei cu greutate mare, nesuferită și peste toată putința, iar nu putea într-alt chip să fie făr’ cît lucrul acesta la o cale să-l puie, una: ca țara să nu să calce peste tot de dînșii, alta: ca să să mai lungească vremea trecînd așa, pînă Dumnezeu altu mijloc de mîntuința lor va arăta și va da, și cea de apoi doar și cea mai mare ce să părea primejdie despre turci a scăpa, iar ei nicidecum la un cuvîntu nu sta, ci unile zicea și altele făcea, altile făgăduia și altele răsufla, că viind la Brîncovéni, multă stricăciune și pagubă domnului nespusă întru toate au făcut. De acolo au trimis Costandin Bălăceanul cu hoțescul meșteșug de au adus pre feciorul lui Șărban-vodă, dă unde era cu mumă-sa, de la satul lor de la Drăgănești, dupe alte blestemăciuni cu hirea alunecîndu-să, părîndu-i că, cum îl va aduce, nemții domnu țării îl vor pune, și așa cu acel nume de domnie, el ispravnic domniei și otcîrmuitor făcîndu-să, căci tînăr copil era de ani coconul acela al lui Șărban-vodă, mai lesne pre ai țărîi boiari și lăcuitori îi va trage lîngă ei; întru care în deșărtu nădăjduia, că nemții nicidecum după a lor nebunie nu umbla, ci numai folosul lor și trebile lor căuta și cum vor lua.

Cap. IX - Cum s-au dus prințepul de Baden la Beci și au lăsat în locul lui pre Haizler ghenărariul cu oștile în țară, și cum au trimis domnul boiari la Poartă, de au făcut știre cum némții au coprinsu țara

Deci după acestea domniia și de la Potlogi s-au rădicat și la mănăstire la Cotrăcéni lîngă București au venit, pentru că nu putea a întra în București, fiind ciumă pre acele vremi în tîrgu, săvai că despre istovul și contenirea ei era acestea toate, pentru nenumărate păcatele noastre socotindu-le că veniia, nici un fel de rău văzîndu-să că nu lipsiia după acest ticălos de pămîntu, însă aceste réle nu începute era den zilile măriii-sale lui Costandin Băsărab-voievod, ci mai denainte cîtva, încă den zilile lui Șărban-vodă. Iar nemții, după multa stricăciune ce s-au făcut la Brîncovéni, lăsat-au un reghementu de nemți acolo, și alalți s-au rădicat cu prințepul de au venit la Pitești, și acolo lăsîndu iarăși un reghementu, rădicatu-s-au prințepul cu o seamă de oaste de au mersu la Cîmpul Lungu, pentru că acolo poruncise lui Haizler ghenărariu să-i iasă înainte viind den Ardeal, să-i dea oștile ce rămînea în țară pă seamă și el să să ducă la Beci, și așa prințepul de la Cîmpul Lungu s-au dus la Sibiiu, ducînd și o seamă de oaste ce era mai slabă cu el acolo, și de acolo s-au dus la Beci, lăsîndu toată puterea în mîna lui Haizler.

Deci Haizler acesta ghenărariul, cum au luat a fi el mai-mare oștilor, multe stricăciuni și lucruri făr’ de cale au făcut, om trufaș și lacom cum mai sus s-au zis, și făr’ de socoteală fiind, pentru că îndată de la Cîmpul Lungu s-au pornit de au venit la Tîrgoviște, iar oastea nemțească ajungea țara den munte pînă în Argeș cu prada și jaful și spărgea pimnițile boiarilor de mînca și bea și răsipiia și strica tot, dezbrăca oamenii unde găsiia și alte multe răutăți făcea. Atuncea dar domnul de acolea, de la Cotrăcéni, au făcut sfat cu boiarii și au ales boiarii de au trimis la Poartă, anume pre Ghincea vel-vornic și pre Dumitrașco vel-postelnic pentru ca să facă știre la împărăție (împărățind sultan Suleiman, și vizir fiind Mustafa-pașa Chiuopruoglu) că némții au întrat în țară.

Déci după ce au mersu boiarii la Poartă și au făcut știre, iar împărățiia numaidecît cu grabnică poruncă au trimis la Atzamet Gherei feciorul hanului calgan-sultan, fiindu la Bugeac el atuncea, să se scoale cu tătarii, să meargă să scoată némții den țară, pentru că hanul tată-său era atuncea la Ischiup, în părțile arbănașilor și ale Bosnii, fiind coprinsu și pă acolo némții; iar Haizler ghenărar nici la Tîrgoviște nu s-au oprit, ci și spre București a merge s-au pornit, trimițîndu încă înainte pre Magne grof ghenărariul cu o seamă de oaste călărime, și cu dînsul împreună era Preda Prooroceamul și Matei Bălăceanul, vără-său, poveți fiind celuialalt Bălăceanul Costandin; toți era cu Haizler.

Veniia dar aceștia ca să apuce pre domnu acolea să nu să rădice nicăiri, făgăduindu-i nemții și îmbunîndu-l că ei nu vin pentru vreun rău sau stricăciune domniei sau țării, ci numai pentru zdrobirea turcilor, că ei pentru creștinătate să bat cu păgînii, și altele multe ca acestea zicea și scriia; și nici acele feliuri de amăgituri și de înșălăciuni prilistiia pre domnu, că faptele și apucă[tu]rile lor nu răspundea ziselor. Unde dar domnul mai înainte să gătise, ca de s-ar tinde némții și spre București să n-aibă împreunare cu dînșii, și așa cîndu au venit Magni groful cu Preda Prooroceanul și Matei Bălăceanul, măriia-sa încă fiind gata să să rădice de la Cotrăceni, lăsînd la scaun ispravnic pre Cîrstea Popescul vel-vistiiar și pre alți boiari, ca să fie purtători de grijă a zaharelilor ce era să să dea nemților. Și de toate de cîte trebuia învățîndu-l, s-au rădicat măriia-sa cu doamna, cu coconii și cu toată casa măriii-sale, cu toată boierimea ce era lîngă măriia-sa, cu jupînésile și cu [co]conii lor. Părintele vlădica Theodosie, episcopul de la Rîmnic, Ștefan și alți egumeni dupre la mănăstiri ce să întîmplase aici, și alți preoți și cliseari încă împreună cu domnul era și mergea unde umbla și toți slujitorii, afară numai den unii boiari ce nu să afla acolo, rătăcindu-să după ale vremii curgeri. Atuncea dar măriia-sa și toți alalți la mare turburare și întristare să afla, văzînd că pridedise nemții țara, cu povățuirea și îndemînarea hiclénilor și vînzătorilor de țară care era și veniia să apuce și scaunul.

Pentru care vestire nici unul den cîți era iubitori de pămîntul său și ticniți și drepți în inimă, nu era făr’ lacrămi și jale, măcar că Dumnezeu pă măriia-sa de toată primejdiia l-au ferit și pînă în cea de apoi iarăși la cinste și la slavă care au avut l-au adus.

Pentru că zice oarecare istornic grecescu: „ οὔτε γάρ χρημάτων πλῆθος οὐδέν αὐταρϰὲς πρός τε ρανήδος άϰρασίαν, οὔτε αι δορυφόρον φρορὰ ἑϰανή ρἵεϰθαί τὸν ἄρϰοντα εἰ μὴ πρὸ ὑπάρχή ἡ τόν ἠπηϰόνον ἔυνοια“. Care va să zică: „Că nici mulțimea banilor nimic îndestulat iaste spre împărăție zarvă, nici paza cea bună a slujitorilor poate să mîntuiască pre domnu sau pre împărat, de nu va fi mai înainte a celor supuși dragoste“.

Cap. X - Cum s-au rădicat domnul, de la Cotrăcéni cu toată boierimea și cu toată gloata, de s-au tras în jos, ca să nu să împreune cu némții

Așadar măriia-sa, luînd pre Dumnezeu într-ajutor, au purces de la Cotrăceni cu toată gloata măriii-sale și au mers la mănăstire la Plătărești. Aceasta dar sculare a domnului de lîngă București și în jos mergînd, iar Costandin Bălăceanul auzindu s-au bucurat mult, părîndu-i că în Țara Turcească domnul să duce și fuge, și apoi deci că mulți alți lîngă dînșii vor veni, zicînd némților că cum vor merge în București să apuce scaunul, toată boierimea și țara la ei vor alerga, și acolea încă și de a țării oaste multe mii vor face, zaharéle încă vor găsi să apuce dupre la jîcnițile domnești ce va fi, dupre la mănăstiri, dupre la casile boirești, dupre la neguțători și dupre la alții, aducîndu-și 100.000 de oaste, într-un an pot ținea, zicea, afar’ den cea du prin țară ce ar putea strînge. Ci n-au nemerit hicleanul și făr’ de minte om cele ce-i părea, ci numai cu rea mintea lui le făcea, căci domnul altele socotiia, că săvai în jos pre marginea Țării Turcești arăta că merge, iar nu acolo, ci de la Plătărești în sus, apoi s-au întorsu spre Gherghiță și apa Praovii pre la Răsimnice în vad trecînd, au ieșit la cîmpu, mergîndu la Ruși la heleșteu, la Ruși, la satul lui Șărban-vodă au șăzut acolo.

Atuncea deci au venit ghenărariul Pățea cu cîtăva călărime de oaste nemțească la sat la Dragănești, unde era casile lui Șărban-vodă, acolea șăzînd doamna lui de aștepta pre aceia să o ia, și alte fumuri mai mari acei muieri îi urla în cap, care toate în deșărtu i-au ieșit, că ochiul cel privighitor al lui Dumnezeu niciodată nu să înșală; cu dînșii fiind și den ceia ce era cu Costandin Bălăceanul, anume Barbul Bădeanul i Preda Prooroceanul, vără-său, care pentru multe ceriri punea pricini înainte că iaste venirea lor acolo, iar mai vîrtos și aievea venirea lor era pentru rădicarea doamnii aceia, de o au rădicat de la sat de la Drăgănești, cum poftiia, și o au dus în București, unde împreunîndu-să cu gineri-său Costandin Bălăceanul, dupre ce au văzut și bine au cunoscut că hicleniile și feliuri de feliuri înșălăciunile lor, și ce li se părea că vor isprăvi cu acelea nu lesne [le ies ba] iacă împotriva lor că pogoară pricepea, căci lucrurili într-altu chip să turbura și să schimba peste toată; voia și nădejdea lor, s-au rădicat cu toții de s-au dus în Ardeal, și căci că cunoștea că nemții nu urma după ale lor fandasii și păreri nebunești, ci căuta numai folosul lor, că dupre ce veniră nemții în București, cîteva zile trecînd și nimic de cele ce le zisese Bălăceanul nu să văd, nici nimeni la ei nu vin, ci încă fug și muierile lor și copii mulți, la domnu unde era la Ruși, și pricepîndu ca niște oameni și ostași știuți și pățiți ale domnului umblete și purtări, cum cură și merg mai cu temei, nu nebunești și vînturi bălăcinesti, și temîndu-să să nu cază ei mai pre urmă la alte mari primejdii, unde s-au cîmpit la București, pre zisile celor ce-i aduce au început a socoti și a păzi mai într-alt chip, și la Bălăceanul a nu să mai uita, fără Haizler, ce-l mai ținea, căruia multe sume de bani și altele îi făgăduise.

Însă dar nemții la București așezîndu-să, cît au șăzut multă pagubă și stricăciune au făcut, că despre o parte ispravnecul domnului care era la scaun făcuse orînduială foarte mare și grea de zaharale de da oștilor, iar despre altă parte ei umbla tot jăcmănindu și pre afar’ pre la sate, cît putea ajunge, prăpădea tot.

Cap. XI - Cum au mersu Haizler ghenărariul însuși de s-au împreunat cu domnul la Drăgănești

Așadar după acestea toate fiind încă domnul tot la Ruși, poftit-au și Haizler ghenărarial ca să viie să să împreune cu măriia-sa; măriia-sa domnul încă au priimit și au venit însuși cu vreo 80 de oameni la Drăgănești, de s-au împreunat, mergîndu și domnul de la Ruși acolo, unde împreună într-o zi au șăzut, mîncînd prînzul împreună, și seara cela s-au întorsu la București, domnul au venit la Ruși, și acestea nu fără știrea unui capigi-bașa împărătescu, anume Ali aga și a lui Mustafa-efendi, turcu înțeleptu și știut și a altor turci oameni de ispravă, ce tot pre lîngă măriia-sa să afla, nici făr’ de sfat au făcut, ca să să împreune pentru multe pricini și adînci socoteli, toate spre folosul și binele de obște, uitîndu-să.

Deci dar făcîndu-i domnul cinste mare, și cu daruri l-au dăruit, toate acele făcîndu-le, pentru că în tot chipul domnul munciia și să nevoia, ca și pre nemți fără primejdie să-i scoață și pre turci și pre tătari să-i oprească să nu între în țară, ca să nu calce și ei, și doar să o și prade și să robească aici în ticălosul pămîntu cu pricina némților, în multă vréme șăzînd de vor veni, cu care ieșirea nemților den țară de să făcea, să destulea împărățiia și nici o oaste, nici turcească, nici tătărască, nu mai băga într-însa, cum și aséminea gîndului lor, apoi s-au cunoscut că așa era.

Cap. XII - Cum au venit domnului véste de calga-sultan că vine în țară cu tătarii și i-au trimis boiari înainte, apoi și măriia-sa au mersu de s-au împreunat cu el

După aceia, deci, nu multă vréme trecîndu, venit-au veste domnului că și calgan-sultan la hotar s-au apropiiat, deci îndată boieri înainte i-au trimis, anume pre Diicul vel-clucer i Vergo vel-portar, cu daruri și cu multe rugăciuni, ca să nu dea țara în pradă, în robie, că nimini nu iaste vinovat de a păți ticăloasa țară una ca aceia, nici nimini sabiia împotriva împărăției și a lor n-au scos, nici mîna au rădicat, ci singuri nemții ca niște izbînditori ce era, s-au tinsu într-atît de au venit pînă la București. Acestea și le scriia și le zicea, și așa domnul s-au sculat de la Ruși și s-au dus la Buzău, trimițînd de olac și la București știre la boiarii care era ispravnici (cum s-au pomenit mai sus, că lăsase ca să ocîrmuiască pre nemți să nu facă atîtea stricăciuni de ei), și să spuie și lui Haizler, și alte capete aceia ca să să scoale să să ducă de acolea, de sîntu creștini, să mi aducă istovul pustiirii țării, iar de vor să să bată, nu să să închiză în București, iasă afară departe în cîmpu să să bată că aceia va fi stingerea nevinovatei țări, și vor da seama la Dumnezeu de răul ce să va face.

Domnul dreptu că în tot chipul nevoia să-i scoață den București, socotindu că daca să vor închide în tîrgu, prin mănăstiri, măcar și în curțile bolovănite, că a face șanțuri nu era vremea, iarnă fiind și ei tot foc avînd, că era ca la vreo 8—9 mii de oaste aleasă nemțească, avîndu și tunuri cîteva cu ei, tătarii la dînșii nu vor mérge, nici să vor bate, ci penprejur vor sta departe, dupe obicéiul lor. Zăbovindu-să décii vremea, că singur Dumnezeu cînd și ce săvîrșit ar fi fostu lucrul și ar fi avut, atunci lăsăm pe fieștecare om cu minte și știut, să socotească ce ar fi făcut tătarii în ticăloasa țară și la ce o ar fi adus și ce ar fi mai rămas într-însa.

La Buzău iar viind véste, cum și în hotarăle țării calgan-sultan au întrat. Așa de acolea, lăsîndu pre doamna sa, coconii și cu alaltă gloată împreună și cu o seamă de boiari cu jupînésile și cu coconii lor și cu toți alții, cîți era acolo cu măriia-sa mai multu decît 4 — 5 mii de suflete cu ostași, cu fămei, cu copii, jupînése sărace văduve și alții mulți, mers-au numai așa ușure cu cîțiva boiari, cu curtea, ca la vreo 200 de oameni, înaintea sultanului și s-au împreunat la sat la Bertești, lîng orașul Flocii. De întîmplările vremilor multe cu sultanul voroavă avînd, pre domnu de starea lucrurilor și multe ca acelea au întrebat. Domnul cele ce era și cum s-au întîmplat și cum sîntu și lucrurile cu socoteală și cumsăcade spuindu-le, făcut-au sfat ca acela cu sultanul, despre baltă să vie și domnul să meargă pre supt munte, dîndu-i sultanul cîțiva mîrzaci de treabă cu o seamă de tătari lîngă măriia-sa, și așa zioa bună de la sultanul ș-au luat ca să meargă la Buzău, și acolo mai gătindu-să, și luîndu-și și ostași de ai săi, ca avea măriia-sa cu cazaci pedestrime, cu saragéle, cu siiméni și cu alți lefegii ca la 2.000 de oameni buni.

Iar după aceia cîndu au fostu a doao zi, întorcîndu-să spre Buzău, întimpinatu-l-au de olac viind de la București Tănasie cluceru Păușăscul, care era și el lăsat de domnu cu alții la București lîngă ghenărariul și veste aduse domnului cum că nemții den București s-au rădicat cu totul și s-au dus în sus. Deci domnul numaidecît de olac s-au întorsu iar la sultanul și l-au găsit la oraș la Floci și spuindu-i de rădicarea nemților, s-au bucurat și el, că nici el nu știia sfîrșitul lucrului cum va ieși, ci ca să nu să întîmple vreo necinste, era bucuros cu dusul lor, așa să se chieme izbînditor, că de frica lor fug, însă îndată au găsit doi mîrzaci anume, Dimir-han Hagi și pre [...] capete nohailor fiind, cu cîtăva oaste tătărască, cu carii dempreună dîndu den poruncă și domnul doi boiari, aume pre Cernica vel-armaș i Matei Comănean vel-căpitan za seimeni, cu cîțiva slujitori, și mai vîrtos i-au trimis cu cît vor putea să stea și să păzească de stricăciunile tătarîlor să nu facă, mai ales să nu robească pre cineva, și să nu răpească ca niște lupi de oameni ce sîntu acei varvari; au venit pînă la București și de acolo s-au dus gonaci după nemți pînă la Cîmpul Lungu, unde și cu strejile lor cele dupre urmă s-au lovit, ci nimic n-au făcut.

Iar domnul, mergînd la Buzău, la ghenarie în 6 zile, au făcut Bobotează acolo, și cu toata orînduiala ei făcînd slujba în piscupie cu boierimea, cu alalți, cu toți slăviia și măriia pre Dumnezeu de toate cîte era și cu toată inema toți să ruga ca să să milostivească sfîntul Dumnezeu pre ticăloasa țară, și pre domnul să-l ție și să-l păzească, ca făr’ de mare pusteirea ei să oteșască focul de oști ce ardea și era într-însă, și la o liniște să o aducă.

Cap. XIII - Cum, după ce au făcut domnul Bobotează la piscupia de la Buzău, s-au sculat de au venit în București la scaun pentru că ieșindu némții den țară, tătarîi încă au ieșit

Cînd au fost a doao zi de Bobotează, au purces domnul de au venit la scaun la București drept, ieșindu înaintea măriii-sale boiarii care să afla la scaunul măriii-sale și, după ce au șăzut în scaun, au dat cu tunurile făcînd veselie mare, dînd întîiu laudă lui Dumnezeu și mulțumită, căci nu s-au scăpat de nădejdea care pusese la dînsul, ci toate scîrbile și întristarea trecutelor primejdii spre bucurie le-au întorsu, după scriptura care zice că: „domnul face voia celor ce să tem de el, și spre cel ce nădăjduiește spre dînsul, mila îl va încungiura“.

Iar nemții puținel mai oprindu-să la Cîmpul Lungu, ca să vază la ce sfîrșit lucrurile vin și de mulțimea tătarîlor înțelegînd, care în țară asupra lor venise, rădicatu-s-au cu toții den Cîmpul Lungu și au trecut în Ardeal.

Atuncea dar și tătarîi, văzîndu că némții s-au dus, după multa stricăciune care și ei țărîi făcuse, măcar că porunca împărăției nu era la dînșii ca să facă vreo stricăciune, sau robiciune țării, iar unde calcă oastea nu poate locul acela scăpa întreg, cu cît dar mai vîrtos unde neamul acesta va călca. Așadar cu multe chieltuieli dispre domnie și cu sume mari de daruri, abiia s-au rădicat, și tătarîi, pînă la 15 zile ale lui fevruarie, s-au dus den țară. Atuncea săraca țară dentr-atîta nespusă nevoie, fiind călcată de atîtea oști, început-au a ieși du pren munți și du pren pălăngi, și după petutindenea cineși la locul lui, și făcîndu-să liniște, au domnit domniia cu pace pînă în primăvară.

Într-acest an s-au apucat măriia-sa de mănăstirea de Hurezi den temelie a o face cu multă osîrdie și chieltuială, ispravnic trimițînd pre Pîrvul Cantacozino vel-stolnic de au căutat loc ca acela [pe] care s-au pus temeliia de s-au făcut-mănăstirea.

Și fiind acestu boiar ispravnic asupra lucrului într-acea vară pînă în toamnă, după aceia au venit la domnu de ș-au dat seama și, fiind la casa lui pînă în primăvară, iarăși den poruncă au mersu la mănăstire ca să să lucréze lucrul, și așa într-acea vară întîmplatu-i-s-au grea boală și au murit acolo, care nu puțină întristare domnului și neamului au dat, că om iscusit era și acesta; nepot de frate lui Șărban-vodă era, fecior răposatului Drăghici Cantacozino vel-spătar, carele nu puțin vrednicu și înțeleptu în pămîntul acesta au stătut și să pomenéște. Deci după petrecirea acestui boiariu, făcut-au ispravnic la lucrul mănăstirii pre Cernica biv-vel-armaș.

Mai făcut-au măriia-sa și alte lucruri și zidiri, întîi turnul biséricii despre doamna den București, care mai înainte de Gligore-vodă făcută era numai așa boltită, iar măriia-sa i-au făcut turnul și tindă biséricii, înfrumusețînd bisérica și cu tîmple și cu zugrăvituri și cu alalte toate împodobindu-o. Mai făcut-au și casa cea domnească ce iaste pre stîlpi de piiatră si iaste cu trei cafasuri și cu toate ce să văd într-însa, care iaste despre bisérica cea mare. Și alte case au făcut despre doamna iar den temelie, însă doao rînduri de case.

Cap. XIV - Cum au venit domnului poruncă de la împărăție ca să să gătească să meargă cu Tucheli și cu ostile turcești, tătărești în Ardeal

Deci dar iar la urma istoriiei să venim cînd au fostu atuncea tot într-al doilea an al domnii lui Costandin-vodă, leat 7198, iar împărățiia Turcului nici cu atîta s-au suferit pentru a nemților venire în țară, ci au trimis ferman la Tucheli groful, fiind încă la Nicopoe cu oștile lui, poruncindu-i îndată să să gătească de oaste ca să meargă în Ardeal asupra nemților, împreună cu Cerchez Ahmet-pașa serascheriul cu oastea turcească și cu Gazi Gherei- sultan, cu tătari și cu alți cîțiva pași ca să vie pren țară, să meargă să între în Ardeal pre unde s-ar socoti.

Trimițînd și domnului Costandin-vodă aceiași poruncă cu ferman împărătescu, ca și el de oaste să să gătească și împreună cu oștile împărătești să meargă pre unde ar ști să bage oștile în Ardeal. Și așa dupre poruncă Tucheli cu toate oștile și cu sultanul și cu serascheriul și cu toți pașii s-au gătit și trecînd Dunărea pre la Nicopoe, de ceasta parte, făcut-au știre și domnului că au întrat în țară și sîntu viitori .

După care dar poruncă și domnul de oaste; gătindu-să, și aflîndu că oștile au întrat în țară și sîntu viitori, nici măriia-sa n-au mai zăbovit, ci au purces de la București, la iunie 21, și făcînd conacul la Flocoasa, o zi pre loc au șăzut, de au scris cărți la împărăție, făcînd știre de purcedirea măriii-sale la oaste, și de acolea au mersu la satul măriii-sale la Potlogi, unde și cîteva zile au șăzut pînă au venit oștile împărătești.

Deci acolea fără zăbavă și oameni de la Matei Ciorogîrleanul vel-sluger au venit, carele mai înainte era trimis de domnu cu o seamă de oameni să să afle lîngă seraschieriul și lîngă Tucheli, care scriia la domnu de venirea oștilor că sîntu viitoare, întinsoarea fiindu-le să treacă Argeșul pre la Drăgești. Și după această veste veni la măriia-sa și un agă de Ciurmuș al lui Cerchez Ahmet-pașa seraschieriul, care cu trebi fusese trimis de seraschierial la calgan-sultan și aduse véste că și pre calgan-sultan l-au lăsat la Prut, de vreme ce și el poruncă avea să meargă la oaste dupre viziriul, și iarăși prin țară și a lui trecire era, cu conace și cu chieltuială mare săracii de țară ca și alte dăți de cîte ori hani și sultani au trecut, de cîndu turcul asupra neamțului cu oaste s-au rădicat.

Dar după vestea ce venise la domnu de a oștilor venire, numaidecît boiari au rădicat anume pre: Cernica Izvoranul vel-armaș, i Minai Corbeanul vtori postelnic, i Ianache vătafu Văcărescul să meargă să caute ca unde ar găsi vad bun pre apa Argeșului, să facă pod pentru trecirea oștilor împărătești și, găsindu-să vad bun drept satul Costești, au trimis pre Barbul Brătășanul, vătaful de aprozi, să scornească țara, să suie toate vasile în sus pre Argeș, pînă la vadul acela, iar pre Radul Golescul vel-agă l-au pus cu slujitorii de au făcut podul, și dupre aceia pre Cernica vel-armaș înaintea oștilor l-au trimis, adecă la saraschieriul, și sultanul și Tucheli, să-i povățuiască pînă la Argeș. Și așa domnul de acestea grijind, de la calgan-sultan încă un mîrzac au sosit cu poruncă de conace, ca să li să dea, cerșind mai mult de cum rînduiala s-au făcut, zicîndu că mai multe oști sîntu estimpu decît în ceialalți timpi, și cum că și sultanul să fie întrat în țară au spus, și cum venirea îi iaste degrab, iar pîn-în seară și altu mîrzac tot de la calgan-sultan mai veni cu poruncă la domnu, pentru rîndul podurilor de a sultanului trecire la Ialomiță și la Argeș, spuindu că și sultanul la Albotești au sosit, spre care acestea la aporii mari și domnul să află, încătro mai înainte grijă să aibă, și a răspunde că sultanul veniia den jos, luînd țara în lungu, iar cestealalte oști luase țara curmeziș. Ci dar ca un multu înțeleptu și spre o parte și spre alta lucrurile chivernisiia, de vreme ce cerescul împărat, cum scriptura zice: „dă înțelepciune spre ai săi, și calea celor ce să tem de dînsul păzește“; și așa cu multa sa vrednicie toate le ocîrmuia, că și de ale sultanului porunci și trebi nice era, ispravnici avea rînduiți de toate și spre mîrzacii aceștiia cu răspunsuri înapoi învîrtejîndu-i, nici ceialaltă poruncă și treabă împărătească părăsiia, ci în tot chipul sîrguindu de facirea podului la Argeș, rînduit-au și mai înainte boiari și slujitori, ca să dreagă calea și podurile ce vor fi stricate den Argeș, pînă în Praova.

Atuncea și părintele patriiarhul Dionisie, viind de la Țarigrad, ajungînd pre domnul acolea la Potlogi, de s-au împreunat, de acolea și pre Costandin Cantacozino biv-vel-stolnic l-au trimis domnul înaintea lui Tucheli de s-au împreunat. Iar Cernica vel-armaș, învîrtejîndu-să de acolo la oști, spus-au domnului că i-au lăsat la Neagra. Deci a doua zi și părintele patriiarhul Dionisie ș-au luat zioa bună de la domnu și s-au dus la București, iar domnul au încălecat de au mersu de au văzut podul. Acolea la pod venit-au și Ușaban aga de Ciurmuș al saraschieriului, fiind trimis la domnu, și învîrtejindu-să iarăși înapoi, trimis-au domnul cu dînsul pe Dumitrașco Caramalîul vel-postelnic înainte la saraschieriul, și domnul pîn-în seară iar la Potlogi învîrtejîndu-să, nemerit-au și un capigi-bașa împărătescu de la împărăție, ispravnic fiind trimis preste acele oști, care au venit de s-au împreunat cu domnul și voroavă de trebile oștirii au avut.

După aceia și Costandin stolnecul de unde au fostu trimis de la Tucheli s-au învîrtejit, și mai pre urmă și Dumitrașco Caramalîul vel-postelnic de la seraschieriul au venit. Și tot într-acea zi și sol de la Tucheli la domnul au venit, anume șandru Gașpar, și iarăși un mîrzac de la Gazi Gherei-sultan.Iar pre urma acestora și Matei Ciorăgîrleanul vel- sluger, de la oștile turcești viind, și domnului spuindu că saraschieriul și sultanul și Tucheli la pod la Argeș, cu toate oștile au venit și au sosit, numaidecît și măriia-sa au încălecat și cu toți boiarii măriii-sale la ordiia turcească au mersu, fiind oastea tăbărîtă toată în lunca Argeșului, de la Grecii lui Șărban logofăt pînă den jos de Juguréni.

Că s-au împreunat întîi cu serascheriul, carele cu cinste mare pre domnu l-au priimit, cu caftan îmbrăcîndu-l împreună și cu 12 boiari ai măriii-sale, apoi de la seraschieriul au mers mai sus unde sultanul era, și s-au împreunat și cu sultanul, apoi de la sultanul împreună cu Iacpal aga, veziriul sultanului, încălecînd, au mers iar [la] seraschieriul, de au făcut multă voroavă pînă în seară. După aceia au mers la otacul măriii-sale, unde era den josul ordiei turcești de au mas acolo, într-acea noapte fiind înserat.

Iar a doao zi, întorcîndu-să măriia-sa iar înapoi și trecîndu Argeșul de ceasta parte unde și Tucheli tăbărît cu oastea lui era, s-au împreunat și cu dînsul și multă voroavă cu Tucheli avîndu, oprit-au pre măriia-sa de au mîncat bucate, și după ospăț multă cinste domnului și alai făcîndu-i, au purces măriia-sa de au mersu iar la Potlogi. Atuncea și doi tătari de la calgan-sultan încă venise, pentru poclonul sultanului, căci trecea prin țară, pre carii fără zăbavă cu răspunsul i-au trimis, și poclonul sultanului cu Ianache comisul l-au trimis.

Cap. XV - Cum au purces domnul de la Potlogi și au ajunsu oștile turcești, tătărăști și cruții la Podul Hrizii

Deci după acestea și domnul de la Potlogi, cu oastea s-au rădicat și după celelalte oști au mersu, deci au sosit la Podul Hrizii, unde toate oștile turcești, tătărăști, ungurești tăbărîte era și, sosind domnul la conac, numaidecît la seraschieriul au mers de s-au împreunat, și iarăși voroavă făcînd, și sfătuindu-să pentru trecirea în Ardeal, pre unde mai cu pîrlej bun ar fi, pre vrăjmași cam [făr’ de] veste i-ar lovi pentru că socoteala întîi era pre la Teleajăn era să meargă, iar apoi, lăsîndu acea socoteală pre la Tîrgoviște a merge, au hotărît să treacă pre la Rucăr. Și așa după acea socoteală numaidecît a doao zi de la Podul Hrizii cu toate oștile s-au rădicat și au mersu pînă den sus de Tîrgoviște de au tăbărît, unde iarăși împreunare domnul cu seraschieriul avîndu și cu sultanul și cu Tucheli și mai sfătuindu-să, trimis-au într-acea zi 2.000 de oaste aleasă, calărime den oastea lu Tucheli și a seraschierului și a domnului, streji înainte, ca să meargă să răzbească pînă în Ardeal; cu care oaste și pre Cernica vel-armaș domnul l-au trimis cap . Și așa cu grabnică pornire pînă la Bran mergîndu, unde și streajă nemțească era, și can făr’ de veste lovindu-i, foarte rău i-au stricat, cît mai nimini den [nemți n] -au scăpat.

Iar a doao zi Tucheli și cu viziriul sultanului dempreună la tabăra muntenească au venit, și cu domnul s-au împreunat și de toate lucrurile sfătuindu-să și bine așăzîndu-le, cînd au fost după-prînzu, lăsatu-ș-au toți agarlîcul acolea, adecăte seraschieriul, sultanul, Tucheli și domnul; și numai așa sprinteni ca oștile purcegîndu, au poposit den sus den fîntîna Drăgoeștilor, și fiindu-le masul acolo, iar peste noapte véste de la oastea ce mérsese înainte la domnu au venit, cum că straja némțească ce au fostu păzindu la o palangă ce făcuse la hotarul țărîi o au lovit și foarte rău i-au stricat, aducîndu și nemți vii la domnu, care véste vestindu-să și la ceialalți, adecă la serascheriul, sultanul și Tucheli, numaidecît iarăși de dimineață cu toții degrab au purces, și făcîndu popasul de prînz la cetatea Negrului-vodă, iar de seară au poposit den jos de Dragoslavele, și acolo între munți au mas, și dimineața s-au mai mutat pînă la Dragoslavele, și acolea două-trei zile șăzînd pre loc, de ce era trebile iarăși s-au sfătuit. Apoi și de acolea rădicîndu-să, mers-au pă den sus de palangă, ce au fost păzindu némții streja și au poposit acolo de au mas, și de acolo iarăși dimineața au purces de au mersu pe suptu cetatea de la Bran și iarăși acolea într-acea noapte au mas. Iar a doao zi cu toții s-au strîns de s-au sfătuit pentru trecirea oștilor în Ardeal, pre unde ar fi, căci căile era prisecite și astupate, și la Bran era pază tare și cu tunuri. Despre altă parte de cea mare strimtoare a locului foarte cu nevoie le era, [și vremea grăbindu-i, cu greu și peste mînă le era,] și mai vîrtos asupra domnului Țărîi Rumînești lucrul acesta răzimîndu, ca cum povățuitor celoralalți era.

Cap. XVI - Cum au întrat oștile în Ardeal cu toate capetele cele mari, adecă seraschieriul, Tucheli și domnul prin loc rău și strimtu și cu mare nevoie și cum s-au lovit[cu] nemții

Puternicul Dumnezeu, căruia cele neputincioase toate să pot, precum mai înainte în trecutele întîmplări și primejdii, domnului au luminat, așa și la aceasta după multe feliuri de cercări ce făcuse cu oamenii săi ce preste munte povață era, aflat-au o cale, măcar că foarte strimtă era, și cu nevoie mare peste un munte înaltu și cu pogorîș rău, iar nu era altu mod a face, făr’ cît pre acea cale a merge.

Deci strîngîndu-să toate oștile și pre Dumnezeu într-ajutor luînd, au purces pre plaiul acela toate oștile, tot tîrîș pogorîndu-să pîn-în vale în Țara Ardealului, în cîmpii Tohanilor; acolo dar toate sfaturile să sfîrșise și toate nădejdile să tăiase, și ale tuturor inemile încremenite era, la loc de primejdie ca acela căzînd, unde nici înapoi, nici înainte nădejde de scăpare era, de vreme ce oștile nemțești înainte le era, gata de războiu fiind, ci fieștecare numai la Dumnezeu avea nădejde.

Deci dar nemții, cum au văzut pogorîrea oștilor turcești acolo dreptu la Tohani, ei spre cîmpu den jos de Zărnești s-au tras, și acolo după a lor bună orînduială, orînduindu-să într-același cîmpu între Tohani și între Zărnești, unii despre o parte și alții despre altă parte viindu, și apropiindu-să unii cu alții, cînd au fostu la zece ceasuri den zi într-o luni, avgust 11, s-au lovit și făcînd tătarîi iureș înainte, întîi oastea ungurească, săcui, au dat dosul a fugi, nimic stîndu de războiu. Deci rău au smintit pre nemți, pentru că o seamă de oaste nemțească den aripa den stînga rumpîndu-să și viindu asupra tătarîlor, oastea turcească pă de altă parte năvală asupra lor făcîndu, și îndată au început pă nemți a-i înfrînge foarte rău și grozav tăindu-i și mare moarte într-înșii făcîndu-să pă de toate părțile. Că și aripa care să luase asupra tătarîlor, măcar că luase pre turci pă denapoi, iar apoi întorcîndu-să turcii asupra lor, rău i-au stricat și pă aceia, și nu mai multu războiu au ținut ca într-o jumătate de ceas, i-au călcat și i-au fărîmat, cît prea puțintei vii să fie scăpat den nemți.

Într-acestași chip biruință minunata și grabnică au fost, poate-fi că și pre ei osînda de la Dumnezeu căzuse pentru răotățile ce făcuse și gîndiia a face săracii de Țări Rumînești că tocmai și capetile oștilor și sfetnecii și povățuitorii ce-i purta, nimini n-au scăpat, unii vii prinzîndu-i, alții în războiu periți fiind, și den căpeteniile nemțești și den boiarii ungurești capete mari, anume Teleki și alții au perit.

Cap. XVII - Cum au prinsu pre Haizler viu în războiu și pre alții den căpetenii, fără cei mulți ce au perit

Deci dar după contenirea războiului, aducîndu ostașii totdeauna și némți vii și steaguri și de altele, adus-au tocmai și pre Haizler ghenărar, prinsu viiu den războiu, pre care ducîndu-l la Tucheli cu cinste l-au priimit și lîngă dînsul alăturea a șădea l-au pus.

Atuncea și domnul Costandin-vodă mergînd la Tucheli, s-au împreunat cu Haizler, cu carele dînd mîna au șăzut între Tucheli și-ntre Haizler și cîtecevași voroavă domnul cu Haizler făcînd, îl îmbuna cu cuvinte de mîngîiare pentru ale vremii și ale lumii întîmplări. Care cuvinte de cea semeață și nebunească megalopsihiia lui Haizler puțin să atingea, că nu ca un prinsu și rob răspundea, ci și atuncea firea lui cea înaltă vrea să-și arate micșorîndu lucrurile și biruințile ce să făcuse, ca și o nimic arătîndu-le, că cu atîta, zicîndu, lumea nu piiare, și de au perit aceia, mai sîntu ș-alții și ca acéstea nebunești grăiia răspunsuri. Și Tucheli le priimiia, pentru pricinile și nădejdile ce pentr-însul a isprăvi nădăjduia, ca să-și scoață muierea de la nemți, că oprită era acolo, ficlenindu-să el de cătră Împărățiia Neamțului, și galbeni mulți pentru dînsul să ia. Și cîndu au fostu mai pre urmă, făcîndu tocmeală Haizler cu Tucheli ca să-i dea multă sumă de galbeni de aur, pentru răscumpărarea lui, slobozitu-l-au cu chiezășie, lăsîndu în locul lui pre marchiez Doriia ghenărariul cu al căruia mijloc Tucheli pre Haizler au slobozit. Apoi nu după multă vréme, marchiez Doriia au murit, iar Haizler galbeni ce au tocmit ca să dea pentru răscumpărarea lui tot i-au trimis și muierea lui Tucheli de la Împărățiia Neamțului încă i s-au slobozit, de au [venit] la dînsul.

Cap. XVIII - Cum au adus dar și capul lui Costandin Bălăceanul la Costandin-vodă

Atuncea dar după bătaia nemților, ce s-au zis mai sus, și Costandin aga Bălăceanul acolo aflîndu-să, nu în războiu, ci mai de o margine fiindu și înfrîngirea nemților văzînd, cum au putut și el dosul au dat, și ajungîndu-l turcii rău l-au tăiat și l-au fărîmat, al căruia cap la Costandin-vodă aducîndu-l tocma în țară, la București, în vederea tuturor l-au trimis. Pentru că izbînzile și minunile lui Dumnezeu nu să pot ascunde, ca altele sîntu sfaturile oamenilor și altele Dumnezeu poruncește, și cel ce sapă groapa altuia, el într-însa cade; că acestu Costandin Bălăceanul nu-l lăsa, ticălosul, trufiia ca să-și aducă aminte de Dumnezeu, ci credea în avere și în cai și în arme și în vitejii și în fandasii nebunești, și nu știia că nu iaste Dumnezeu înaintea celor ce nu să tem de dînsul, ci așa cu acestea ș-au pus și sufletul și viiața. Căzut-au atunci și Cerchez Ahmet-pașa serascheriul carele era cap oștilor turcești și lovindu-l un glonțu de pușcă au perit. Apoi pașii ceialalți strîngîndu-să toți și făcînd sfat, au ales pre Funduc Mustafa-pașa și l-au făcut serascheriu. Și așa numaidecît după războiu și izbînda ce s-au făcut, au scris cărți și au trimis la viziriul, fiind la Niș, de bătea cetatea Nișul, adecă serascheriul, sultanul, Tucheli și domnul, făcîndu-i știre de toate întîmplările și de bătaia și izbînda ce s-au făcut.

Cap. XIX - Cum au început ungurii a să închina la Tucheli văzîndu izbînda turcilor

După aceia dar și ungurii izbînda turcilor văzîndu, început-au a veni și a să închina la Tucheli cu steaguri și cu pocloane. Deci de acolea s-au sculat serascheriul și sultanul și Tucheli și domnul cu toate oștile, și au mersu asupra cetății Brașovului, de au tăbărît; însă domnul au tăbărît împotriva strejîi Brașovului unde păziia nemții și acolo au mas. Apoi a doao zi domnul au purces de au mers înainte pînă la Săticile lîngă Timiș, de au conăcit acolo, și fiind Sîntă Măriia mare, a doao zi au șăzut tot pre loc, iar a doao zi de Sîntă Mărie, s-au rădicat și măriia-sa și au venit la gura Telului dreptu Prejmir, de au tăbărît, unde și celelalte oști tăbărîte era. Acolea domnului poruncă au venit de la serascheriul, ca să trimiță să strice cetatea de la Vîrful lui Craiu și să deșchiză calea de la Teleajăn; și așa după poruncă domnul îndată pre Calotă logofătul au trimis cu o seamă de slujitori de o au fărîmat de tot, deșchizîndu-și calea pre unde némții au fostu astupat . Acolea la acel conac venit-au și marchez Doria ghenărariul, de s-au împreunat cu domnul, carele și el rob căzîndu la tătari den războiu, iar Tucheli l-au răscumpărat, deci după împreunare și a doao oară au venit la domnu de ș-au luat zioa bună, fiindu mergător la Beciu.

Și iarăși acolea s-au sfătuit serascheriul cu Tucheli și cu domnul, de au trimis cîtăva seamă de oaste spre Făgăraș, și dup-aceia Tucheli la domnu au venit, de s-au mai vorovit. Iar a doao zi au mersu domnul la Tucheli, fiindu și serascheriul acolea, unde 12 boiari ungurești dupre la cetăți veniră cu pocloane și cu daruri de s-au închinat lu Tucheli, pre toți cu caftane i-au îmbrăcat.

Deci făcură sfat ca să meargă spre Beligrad, și așa au purces serascheriul, sultanul și Tucheli cu toate oștile de au mersu înainte, iar domnul Costandin-vodă au mai rămas o zi acolea pre loc, avîndu multe trebi, și viindu la măriia-sa și un sol moldovenescu de la Costandin-vodă, domnul Moldovei, anume Mihăilă logofăt, de au avut cu măriia-sa împreunare de ș-au dat soliia ce au avut.

După aceia s-au rădicat și măriia-sa cu oastea măriii-sale, de au mersu după celelalte oști unde era tăbărîte, între Bod și între Feldioară, apoi de acolea iarăși cu toate oștile rădicîndu-să, au mersu de au poposit la Kiupecerit, fiind o zi oturac . De acolea și solul moldovenescu s-au întorsu înapoi. Deci de acolea rădicîndu-să oștile, au mersu la Homorod, unde iarăși o zi oturac făcînd, venit-au iarăși Tucheli la tabăra muntenească de s-au împreunat cu domnul și de ce era trebile s-au mai vorovit, și de acolea iarăși rădicîndu-să, au mersu de au tăbărît la Lebleni și de acolea au tăbărît între Șulumbir și între Marghindea, dupre la care cetăți venit-au sașii cu pocloane la domnul și iarăși de acolea rădicîndu-să au mersu la Agnita și dupe ce au poposit mers-au domnul la serascheriu-pașa de s-au mai vorovit și viind la otac, numaidecît au trimis pă Văsiiu vel-căpitan za lefecii i Vicol căpitan și alți căpitani cu cîtăva oaste dentr-a măriii-sale, împreună și cu tătari, de s-au dus înlăuntru spre Beligrad cercători, pentru că simțiia că mai vin niște oști.

Apoi de acolea iarăși rădicîndu-să au mers pînă den josul Sibiiului la un sat săsescu și au mas acolea; de acolea s-au rădicat și au mersu în luncile Sibiiului, de au tăbărît, acolea au venit la otacul domnului doi pași, anume Salih-pașa și pașa al serhlatleilor, care împreunare și voroavă de treaba oștii cu domnul avîndu, i-au oprit măriia-sa de au și ospătat.

Deci și de acolea rădicîndu-să mers-au den susul Sibiiului la un sat ce să chiiamă Amărujii; la acestu conac au venit și Ghidimoc vătaf de călărași den Țarigrad, împreună și cu oamenii serascheriului și ai sultanului și ai lui Tucheli de la ordiia veziriului cu cărți de la viziriul, aducîndu și véste că și pre nemții de la Niș turcii i-au bătut și avură bucurie.

[................................]