În van căta-veți...

În van căta-veți... de Mihai Eminescu

În van căta-veți ramuri de laur azi,
În van căta-veți mândre simțiri în piept.
       Toate trecură:
Viermele vremilor roade-n noi.

Căci nu-i iubire, ură d-asemeni nu-i
Și ce rămase umbra simțirei e:
       Murmura lumei
Netedă, palidă, ca și ea.

Nu e antica furie-a lui Achile,
Nu este Nestor blândul-cuvântător.
       Aprigul Ajax
Țărână-i azi, și nimic mai mult.

Și unde-i Roma, doamnă a lumii-ntregi,
Și unde-s astăzi vechii și marii Caesari?
       Tibrule galbăn,
Unde e astăzi mărirea ta?

Chiar papii mândri cu trei coroane-n cap,
Păstori de nații cu strâmbă cârjă-n mâni,
       Pulbere-s astăzi.
Pulbere sunt chiar vii fiind.

Căci nu sărută regii piciorul lor,
Căci nu se-nchină lumea la glas de sfânt.
       Semnele tainei
Mute rămân și îi fac de râs.

Chiar tronul papei azi ca o scenă e
Și el își face mutrele lui plângând.
       Hohotul lumei
Lumei întregi îi răspunde-atunci.

Căci nu-i s-ardice bolțile de granit,
Un Michel-Angelo nu-i să facă iar
       Ziua din urmă.
Templele vechie pustie rămân.

Să-nvie pânza, Rafael astăzi nu-i.
Nu-nvie dalta-n mânile cele noi.
       Moartă rămâne
Marmura grea sub ochiul mort.

În van căta-veți ramuri de laur azi,
În van căta-veți mândre simțiri în piept.
       Toate trecură:
Viermele vremilor roade-n noi.