Sari la conținut

În ocazia morței Logofăt Alexandru Ghica

În ocazia morței Logofăt Alexandru Ghica
de Gheorghe Asachi
3432În ocazia morței Logofăt Alexandru GhicaGheorghe Asachi


Cătră junimea moldovană
În o epocă mărită, pe când patria încinsă
De junie și de glorie în putere a stătut,
A strămoșilor nalt cuget ș-a lor armă neînvinsă,
În un curs de ani o mie, mântuire-a fost și scut.

În prefaceri totdauna soarta gintelor desprinsă,
Când al armelor triumfuri chiar ca visul a trecut,
În mărețe inimi Ceriul însuflă virtute-aprinsă,
Prin a căreia putere Moldova nu a căzut.

Cest barbat, pe care patria plânge în durere vie,
Prin virtute și dreptate fu a ei apărători
Ș-azi vă lasă-n moștenire o prea sântă avuție.

Junilor, iacă-vă arma, scutul cel mântuitori,
Clironom virtuței sale moldovanul tot să fie,
Că-n virtute stă prezentul și al vostru viitori!