Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
Iată vin în cale,
Se cobor la vale
Trei turme de miei,
Cu trei ciobănei.
Unu-i moldovan,
Unu-i ungurean
Și unu-i vrâncean.
Iar cel ungurean
Și cu cel vrâncean,
Mări, se vorbiră,
Ei se sfătuiră
Pe l-apus de soare
Ca să mi-l omoare
Pe cel moldovan,
Că-i mai ortoman
Ș-are oi mai multe,
Mândre și cornute
Și cai învățați
Și câni mai bărbați.
Dar cea mioriță,
Cu lână plăviță,
De trei zile-ncoace
Gura nu-i mai tace,
Iarba nu-i mai place.
— Mioriță laie,
Laie, bucălaie,
De trei zile-ncoace
Gura nu-ți mai tace!
Ori iarba nu-ți place,
Ori ești bolnăvioară Drăguță mioară?
— Drăguțule bace,
Dă-ți oile-ncoace,
La negru zăvoi,
Că-i iarbă de noi
Și umbră de voi.
Stăpâne, stăpâne,
Îți cheamă ș-un câne,
Cel mai bărbătesc
Și cel mai frățesc,
Că l-apus de soare
Vreau să mi te-omoare
Baciul ungurean
Și cu cel vrâncean!
— Oiță bârsană,
De ești năzdrăvană
Și de-a fi să mor
În câmp de mohor,
Să spui lui vrâncean
Și lui ungurean
Ca să mă îngroape
Aice, pe-aproape,
În strunga de oi,
Să fiu tot cu voi;
În dosul stânii,
Să-mi aud cânii.
Asta să le spui,
Iar la cap să-mi pui
Fluieraș de fag,
Mult zice cu drag;
Fluieraș de os,
Mult zice duios;
Fluieraș de soc,
Mult zice cu foc! Vântul, când a bate,
Prin ele-a răzbate
Ș-oile s-or strânge,
Pe mine m-or plânge
Cu lacrimi de sânge!
Iar tu de omor
Să nu le spui lor.
Să le spui curat
Că m-am însurat
C-o mândră crăiasă,
A lumii mireasă;
Că la nunta mea
A căzut o stea;
Soarele și luna
Mi-au ținut cununa.
Brazi și păltinași
I-am avut nuntași,
Preoți, munții mari,
Păsări, lăutari,
Păsărele mii,
Și stele făclii!
Iar dacă-i zări,
Dacă-i întâlni
Măicuță bătrână,
Cu brâul de lână,
Din ochi lăcrimând,
Pe câmp alergând,
De toți întrebând
Și la toți zicând
„Cine-a cunoscut
Cine mi-a văzut
Mândru ciobănel,
Tras printr-un inel? Fețișoara lui,
Spuma laptelui;
Mustăcioara lui,
Spicul grâului;
Perișorul lui,
Peana corbului! …
Ochișorii lui,
Mura câmpului?“
Tu, mioara mea,
Să te-nduri de ea
Și-i spune curat
Că m-am însurat
C-o fată de crai,
Pe-o gură de rai,
Iar la cea măicuță
Să nu spui, drăguță,
Că la nunta mea
A căzut o stea,
C-am avut nuntași
Brazi și păltinași,
Preoți, munții mari,
Păsări, lăutari,
Păsărele mii,
Și stele făclii! …
Alecsandri, Vasile: Poesiĭ Populare ale Românilor (Bucurescĭ, 1866), pp. 1–4.
THE LITTLE LAMB (Roumanian)
Where a mountain valley lies
Beautiful as Paradise,
To a pasture green and deep,
Came three shepherds with their sheep.
One was out of Hungary,
Moldave was the second herd,
Vrancian mountaineer the third.
Now the herd of Hungary,
And the Vrancian, jealously,
Vow to kill the young Moldave
When the sun a-setting lies;
He is hateful in their eyes,
For he is so rich and brave;
Many well-horned sheep he leads,
Trusty dogs and goodly steeds;
But a white lamb, curly-fleeced,
Of the Moldave's flock the least,
Through three days no grass will eat,
Only sadly bleat and bleat.
"Whitest little lamb of mine,
Tell to me that pain of thine;
For three days, so mournfully
Crying, thou hast followed me;
Here the grass is green and sweet,
Art thou sick and wilt not eat, Dearest little lamb of mine?"
"Shepherd, O my shepherd dear!
Lead the sheep afar from here;
Yonder in the great, dark wood,
For us there is pasture good;
Shade for us and thee is there;
Master, listen to my prayer.
Of thy dogs, the bravest, best,
Take with thee, and trustiest;
For the man of Hungary,
And the Vrancian, cruelly
At nightfall will murder thee."
"Curly lambkin, if indeed
Thou canst in the future read;
If Fate wills I die to-day,
In this meadow, thou must say
Bold to him of Hungary,
Boldly to the mountaineer,
That they lay my body here,
Close beside my herd-hut small,
So I may stay near you all;
Stay among my sheep and still
Lie and listen underground
To my dogs upon the hill.
See thou, when my grave is made,
Over me my three flutes laid;
One all wrought of beechen wood
Sings how love is true and good;
One that's carved of ivory
Tells the heart's pain, tenderly;
One of elder-tree that loud
Sounds of joy and courage proud.
When the wind comes softly creeping,
And awakes my flutes from sleeping,
All my sheep will gather round,
Shedding tears upon the ground.
Lambkin, no word shalt thou tell
In what wise my death befell;
Say I wed a royal bride,
Wooed of all the world beside;
Say that when our faith was given,
A bright star fell out of Heaven;
Sun and moon stood holding there
A marriage-wreath above my hair;
Mountains tall were priests to me;
Guests were pine and alder-tree;
Torches were the flaming stars,
Thousand birds my lute-players.
If thou should'st my mother meet,
With her woolen girdle brown,
And her poor eyes weeping down
Bitter tears; on trembling feet,
Through the meadows hastening,
All the people questioning:
'Who has seen my shepherd-lad?
Is no other like to him,
My young shepherd, straight and slim,
Fit to leap through ring and ring; Like the milk-foam his white skin,
Black his hair as raven's wing,
Like ripe corn his bearded chin,
Brown his eyes as mulberries,
Brown and dark those eyes of his.'
To her, pitying, thou shalt say
A fair queen I wed to-day,
In a far-off land that lies
Beautiful as Paradise.
To my mother never tell
How from Heaven a bright star fell;
How the peaks were priests to me,
My guests pine and alder-tree;
How my torches were the stars,
And the birds my lute-players."