Ziua morților
Aspect
Frunze noi și umbră nouă...
Presuri cântă-n chiparosi,
Mișună printre miresme
Fluturii, etern voioși...
Azi sunt moșii... Sărbătoare...
Frați, prieteni, vin cerniți,
Vin să dea prinos de lacrimi
Celor pururi adormiți.
Rezemată stau de-o cruce,
Gândul dus și ochiul strâns:
Inima-mi iată mormântul
Unde nimenea n-a plâns!...