Ziua Sf. Alecsandru în 1877
Sus, pe colină, Țarul, de Duci înconjurat
Sărbătorește ziua-i. Și vinul cel spumat
De Nicorești, de Panciu, de Deal și de Cotnar,
De generali se varsă în cezăresc pahar,
Și-i mare veselie sus pe colină, sus,
Că lui Osman-Gaziul foc împrejur sa pus.
La Grivița, în vale, acolo ce se varsă?
Din pieptul și din gura cea încleștată, arsă
De sfâșierea morții, a mândrului soldat
Din oastea românească, drag țării închinat
Se varsă sânge tânăr... se varsă sânge cald
Cât se-nroșește valea cea verde, de smarald...
De ce în vale-i luptă și cruntă încordare,
Iar colo pe colină zâmbiri și sărbătoare?
Fiind că azi e ziua puternicului Țar,
Deci curge-n vale sânge, iar sus... vin în pahar.
De ziua sa dorit-a, creștinul împărat,
La luptă se privească, de luptă depărtat...
Și geme greu văzduhul în gurile de foc
A patru sute tunuri, ce-aruncă-n orice loc
Durerea cea din urmă în aprigii păgâni,
Și seceriș de moarte în harnicii Români.
«Nu văd, vorbește Țarul, viteaza noastră oaste!
«Românii luptă-n vale... tot ei colo pe coaste...»
Atunci un mare Duce, ce din belșug mâncase
La masa cea crăiască și bine s-adăpase
Grăi: «Au mers înainte spre a se deprinde-n foc;
«Și pentru că, cum zis-ai, ar fi având noroc
«Al României Vodă, acela, cărui dași
«Puterea și porunca chiar peste-ai tăi ostași.
«Dar vor veni ai noștri și câmpul vor cuprinde
«Și Grivița din mâna Românului vor prinde.»
Surd tunurile tună, cât tremură pământul,
Și geme toată valea, a moarte urlă vântul,
Iar cerul se-nvelește cu-un nor întunecat,
De gurile de tunuri, de mii de puști vărsat,
Nimic nu se mai vede... Dar, iat’ s-aude iată
Un «ura» ce răsună, cât umple valea toată —
Și înțeleg cu toții... — Cu glasul trist și stins
Șoptește-atuncea Tarul: «Românii au învins...!
Un prapurcic călare, un mândru băiețandru
Sosește și se-nchină la Țarul Alecsandru.
«Ce s-a-ntâmplat?» îi strigă mărețul împărat,
Ce îndelung stătuse tăcut și nemișcat.
— Azi curs-a, Majestate, azi curs-a sânge mult!
Dar s-au ținut Românii... Ei Grivița au smuls,
Purtați de Carol Domnul, din mâna lui Osman...
«Dar n-am văzut nici unul... niciun rusesc oștean...!
— Deși eram pe astăzi de tot nepregătiți
Dar, spre onoarea zilei, toți noi am fost, grăbiți
A ne-arunca în luptă... și... dat-am ascultare
Voinței tale nalte, o! împărate mare!
«Dar unde-ați fost!...» — În cale un fort am întâlnit
Că-i Grivița crezut-am și aprig l-am izbit....
«Și -ați luat! Răspunde...» — Nu, mare împărate...
Atacurile noastre respinse fost-au toate...
Mulți au căzut de-ai noștri... Vro un-spre-zece mii
Plecat-au, Majestate, din lumea celor vii...
Atuncea Alecsandru, al Rusiilor Țar
Îndepărtă cu cotul cea cupă de Cotnar
Îndurerata-i frunte de mână-și rezima
Și cu amară jale în gând își cuvânta:
«Bătut sunt eu și astăzi... iar El... El a învins...
«El Grivița cuprins-a... deci Plevna a cuprins...
Februarie 1890, București