Voievodul Ștefan
(1469)
La Hotin plecă Voivodul
Însoțit de tot norodul
Cel cercat și ostășesc,
Și cu brațul vitejesc.
La Hotin plecă Ștefan,
Al Moldovei vechiu șoiman,
Ca să scoată din hotar
Pe năprasnicul Tătar.
Iar în urma lui, Domnita,
Despletindu-mi-și cosița,
La icoană-ngenuncheată
Și cu fața-nlăcrămată,
Cerea Maicei-Domnului
Să-ntărească brațul lui,
Brațul soțiorului.
La Hotin ajuns Voivodul
Însoțit de tot norodul,
De norodul ostășesc
Cel cu brațul voinicesc,
Zis-a oștilor: «Voinici!
«N-am venit să stăm aici,
«Ci puțin să hodinim,
«Și îndată să pornim
«În spre Nistru, la hotar,
«Să răpunem pe Tătar.
«Moldoveni! câți printre voi,
«Copți se simt pentru nevoi,
«Moldoveni! cine-i bărbat
«Și-are pieptul înzeuat
«De iubirea de moșie,
«Și de sfânta datorie
«De-a supune pe dușman —
«Să-nsoțească pe Ștefan,
«Care-n trei-zeci de războaie
«Priceput-a să îndoaie
«Cerbicia ori și cui
«Paloșul luă din cui,
«Cu gândirea de-a s-atinge
«De Moldova, și-a o-nvinge!
Iar poporul ostășesc,
Cel cu brațul voinicesc,
Care-n treizeci de răsboaie
Învățase să îndoaie
Pe dușman și să mi-l frângă,
Și chiar soarta s-o înfrângă,
Scânteind cu ochii vii,
Răspundea din piepturi mii:
«Toți... o! Doamne, te-nsoțim.
«Toți la glasul tău murim!»
Din Hotin plecă Voivodul
Însoțit de tot norodul,
Ce știa ca să îndoaie
Pe tari dușmani în războaie.
Din Hotin plecă Ștefan,
Al Moldovei vechiu șoiman
Ca să scoată din hotar
Pe năprasnicul Tătar.
Când era pe la apus.
El la Lipinți mi-a ajuns,
Lângă Nistru, unde sta
Și în taberi poposea
Carzic, fiul Hanului,
Hanului Tătarului.
Și cum Ștefan a sosit,
Pe păgân mi-a și lovit.
Duduia sub ei pământul,
Nistrul greu gemea și vântul
De năprasnica turbare,
De grozava încleștare,
Dintre oastea românească
Și urdia tătărească.
Lui Carzic Han tătăresc,
Călare pe-un arăbesc,
Când sta peste-un șanț să saie,
Iată Ștefan drumu-i taie.
Iar Carzic privindu-l drept:
Se bătu cu pumnu-n piept
Zicând aspru: «Te cătam.»
«Nici eu alta nu făceam»
Ștefan Vodă cuvânta,
Și spre el se avânta.
Cumpănit pe calu-i pag,
Și-nvârtind cel greu baltag
Pe păgân izbește-n șale —
De pe cal mi-l și spre vale.
Iat-și Ștefan sare-ndat
Spre Carzic cel sângerat
Și-i grăi: «Mort vrei ori prins?
Iar Tătarul cu glas stins
Murmură: «Da... m-ai învins.»
Spre Hotin plecă Voivodul
Însoțit de tot norodul,
Cel cu suflet ostășesc
Și cu brațul vitejesc,
Ce știa cum să îndoaie
Pe tari dușmani în răsboaie;
Spre Hotin plecă Ștefan
Al Moldovei vechiu șoiman,
Căci scosese din hotar
Pe năprasnicul Tătar.
În Holin cum poposi
Iat-din urmă mi-l sosi,
De la Hanul cel bătrân
Al Tătarilor stăpân,
Ceată mare cu solie
Ca să ceară din robie
Pe Carzic Tătarul prins,
De-al Moldovei Domn învins.
Din rând unul îmi ieși
Și lui Ștefan îi grăi:
«Gheaur! mult te-ai sumețit
«Pe Carzic când l-ai robit!
«Cu poruncă noi venim
«Ca ție să-ți poruncim
«Că voința Hanului,
«Hanului Tătarului,
«E: pe fiu-i să ne dai
«Pace-n țară c-o să ai!»
Iar Voivodul se-ncrunta...
Solului mi-i cuvânta:
«Cu poruncă? Pentru cine?
«De la Hanul pentru mine?
«În Moldova singur eu
«Pus am fost de Dumnezeu
«Ca Voivod și Domnitor,
«Ca stăpân poruncitor!
«De venire-ați voi la mine
«Cu glas dulce și cu bine,
«Pe Carzic eu v-aș fi dat
«Sănătos, nevătămat.
«Fiind dar că-ați îndrăznit
«Cu graiu aspru de-ați venit,
«Capul lui Carzic să cadă...
«Și-al vostru la loc nu șadă!
«Numai unul dintre voi
«Să se-ntoarcă înapoi,
«Ca să spuie Hanului.
«Hanului Tătarului
«În ce chip știu eu, Ștefan,
«Eu, Voivodul moldovan,
«De Tătar a tremura,
«De porunci a asculta!»
Spre Suceava cuib crăiesc,
Scaunul moldovenesc,
Îmi plecă Ștefan Voivodul
Însoțit de tot norodul!
Cel cu suflet ostășesc
Și cu bratul voinicesc,
Care știe să îndoaie
Mulți dușmani în tari războaie.
Ajungând găsi Domnița,
Despletindu-mi-și cosița,
La icoană-ngenuncheată
Și cu fața-nlăcrămată,
Cerând Maicei-Domnului
Să-ntărească brațul lui,
Bratul soțiorului.
«Scoală-te Domnița mea»
Ștefan-Vodă îi grăia.—
«Ruga-ți auzită-a fost,
«Toate mers-au cu bun rost.
«Greu izbit-am pe Tătar,
«Și l-am scos peste hotar.
«Haide soață credincioasă.
«Sus la Putna cea frumoasă
«Să zidim o mănăstire,
«Să rămâe amintire,
«De izbânda asta mare,
«Veacurilor viitoare.
«Ca urmașii toți să știe
«Că le stă cu datorie
«Dorul faptei creștinești,
«Paza țării strămoșești.
«Și să-nvețe a iubi
«Și cu drag a pomeni
«Pe bărbații ce-au păstrat,
«Mult-puțin, ce-au apucat
«De la moși
«De la strămoși.
Breslau, 1883 Dechemvre 28.