Visul lui Nadir
Umbrele serei acoperise pământul
Și Nadir cu iubita sa
Asculta în selbe vântul,
Și ca vântul el cânta:
„Viața se duce, ea zboară iute,
„Zboară cum zboară o rândunea;
„Fuge cum fuge aste minute
„Și cum se stinge cântarea mea!
„Iubito! viața este ca valul
„Care s-aruncă în Ocean,
„Și care lasă în urmă malul
„Unde dorise se stea un an!
„Viața fuge cum fuge norul,
„Cum fuge omul de chinul greu;
„Fuge mai iute decât amorul
„Ce gust cu tine sufletul meu!
„Ah! viața este prea-nșelătore,
„Astăzi în lume încă trăiești,
„Și mâine poate strălucitoare,
„Colo pe ceruri să strălucești.
„Privește steaua care străluce,
„Privește-o bine iubita mea;
„Sufletu-ți poate că se va duce
„Se strălucească în acea stea!
„Privește încă, dragă ființă,
„Privește steaua ce mai văd eu...
„Ce fericire! căci am credință
„Că steaua, aceia drept locuință
„O va alege sufletul meu!
„Și vezi că este apropiată,
„De steaua-n care vei străluci!
„O vino moarte, vino îndată,
„Cu fericire pot a muri!
Geneva, 1871 Octombrie