Veteranul

Veteranul de Ștefan Octavian Iosif

Culcat pe-o bancă-ntr-o grădină
Pustie, doarme și suspină
În vis, și creștetu-i nălbit
Străluce nins de lună plină.
Arar vreun trecător grăbit

În treacăt dă din cap și cată
La el, — își vede-apoi de cale
Mergând la treburile sale...
El n-are drumuri, n-are rost,

El n-are nici un adăpost
Sub larga boltă înstelată
O traistă căpătâi, o zdreanță

De mantă veche, un toiag —
Tovarăș vieții de pribeag —
Și nici un dor, nici o speranță!
Și cum pe bancă stă culcat,

E parc-un naufragiat
Pe-o scândură de vas sfărmat.
Zvârlit, la voia întâmplării,
De jocul apei înspumat
Pe-un țărm pustiu, din largul mării...