Veghe
Înveți cu greu răcoarea zăpezii ne-ncepute,
Cald părul tău prin perini mai lasă tremurat
Lumină pe odihna pleoapelor căzute
Și umbre moi pe brațul ce încă n-a-nghețat.
Pe degete, pe mână mai pică o căldură
De lacrime spuzite în doruri și iubiri.
Dar uită-le: sunt ceață pierdută pe măsură
Ce intri în statuia pustie de-amintiri.
Reci limpezile liniști te-ncearcă și prind coajă
Pe frăgezimea feții cu flori de mărgărint.
Adormi azi adormirea cea mare, ca-ntr-o vrajă
Mi te-ai schimbat la față suflată în argint.
Desăvârșit profilul tău cel etern îmi scapă,
Reintră sfânt în lumea în care n-am puteri.
Pe țărmul meu zadarnic te mai veghez. O apă
Tot mai deplin te fură de chipul tău de ieri.