Vecinătate
Un salcîm cu negre ramuri
Stă de strajă ; între ele,
Iarna și-a lipit pe geamuri
Sclipitoarele-i perdele.
Zidu-i negru, casa-i joasă
Parcă e o închisoare :
Plîng copii-nchiși în casă
Tot mai jalnic, tot mai tare...
Doare mîna care-i bate...
Oare cum să nu îi doară ?
Ce de glasuri desperate !
Îi stîlcește... îi omoară...
Blînd Isus la sine-i cheamă
Și tu-i bați și-i cerți mereu !
Nu-ți bate copiii, mamă,
Că te bate Dumnezeu !
Ea trîntește furioasă
Ușa... Stă în prag pierdută —
Greu oftînd se-ntoarce-n casă.
Și acuma îi sărută !