Vară (Ana Conta-Kernbach)
Pe cărările cotite stau de strajă plopi pletoși
Care-mbie cu-al lor freamăt, ei de oaspeți bucuroși.
Sub frunzarele de paltin și tufarii de arin
Se alungă luciolii și miresmele de crin.
Vânt adie, blând adie
Prin desișul din făget,
Se strecoară-ncet încet
Printre muguri lucitori
Și mlădițele cu flori,
Ca să-ncingă sfat de ierburi
Din atingeri și tăceri,
Între frunzele bătrâne
Și sositele de ieri.
Ademenitori mestecii se ascund după stejar
Prin întunecimi de umbră, o nălucă ne apar.
Într-un fag bătut de vreme pitulicele se-ngân’
Ce mi-ații, vântule, calea cu miresmele de fân?
„De o mândră candeluță s-a-ndrăgit „nu mă uită”,
Mahalaua-n taină spune, frățiorii și minta.
Păpădia se sfădește cu trifoiul și-o albină.
Între negustori se-ntâmplă! Poți să știi cine-i de vină?!
Codrul mândru se desface, ce mândreață de poiene!
Iarbă mare și sulfină
Inișor și sânziene
Floare-albastră de cicoare, albe flori de mărgărint,
La olaltă mi le-mbracă roua-n picuri de argint.
Printre grâne macul țanțoș și vioaie — o albăstrea
Floarea tinereții mele ...
Doamne! Doamne! Cum aș vrea
Vremile să pot întoarce, să le fac să nu fi fost!
Gândule, ce mi-ații calea cu dorinți fără de rost!
Holde-n valuri n-au astâmpăr nici cât zborul unui flutur.
Argintate foi pe umăr plopi tremurători îmi scutur,
Râvna de senin mă prinde: tace codrul, gândul tace
Și din taina firii blânde sorb hodină, uitare, pace!