Vârful cu dor

Jump to navigation Jump to search
Vârful cu dor
de Panait Cerna
Convorbiri literare, XLVII, nr. 1, ianuarie 1913.


Ce viu sclipesc sub cer Bucegii!
Numai eternul Vârf cu Dor,
Înstreinat de lumea noastră,
Se pierde-n taina unui nor.

Zadarnic razele de soare
Vor să destrame vălu-i greu,
Zadarnic cearcă să-l patrunză
Și sufletul, și ochiul meu.

El înde el petrece singur,
Ca geniul cu gândirea lui
Nu-l mișcă vuietele vremii,
Nici rugăciunea nimănui.

Târziu, când ți-a pierit nădejdea,
Te lasă-o clipă să-l admiri,
Măreț din vălu-i se arată
Adânc uimitelor priviri.

Și-ncet se-nchide iar în taina-i
Nempărtășită nimănui,
Tăcut și mândru ca un rege
Gelos de maiestatea lui.