Vântule!

 

Te caut, vântule, cu palma sus
Ca să te prind și să te fac pândar
Pe toate vorbele ce nu s-au spus –
Să le păzești cu veghe de ogar.

Din ele eu apoi să împletesc
Minune de lumină și noroi,
Stindarde cu argint împărătesc
Și noapte cu luceferii strigoi.

Nu vămuiesc tratate și comori –
Istoria-i bolnavă de eres.
Tu să-mi aduci din soare și din nori
Hambare de cuvinte cu 'nțeles.

Te-oi pune autor, deopotrivă,
Cu mine pe coperte, pe uluci,
Dar, iată, ți-este glezna colestivă
Și aripa copaie de năluci.

O! vântule, cu palma către cer
Zadarnică e plasa ce ridic
Ai ostenit bătrâne cavaler
Și eu rămân, departe, mai calic...