Utilizator:Emily~rowikisource/Cutia cu nisip

„FRAŢII ASSAN*, DRAMĂ

Direcţia Teatrului Naţional a făcut silele acestea, pe cit aflăm, o foarte fericită achiziţiune — achiziţiune dintre acele cari pot marca o epocă In dezvoltarea unei institut iunL Cind era în culmea foametei de lucrări originale, iată că direcţia avu norocul neaşteptat să vază prezentîndu-i-se, ca o mană In pustie, o piesă nouă, o dramă naţională, datorită penei amicului meu I. Baealbaşa. Tlnărul autor nu este un debutant. El şi-a făcut primele arme — Fără luminare. A debuta astfel prin întunerec, dar totuşi într-un chip atît de strălucit, înseamnă, fără îndoială, a fi clasat, hotârît, dintru Început. Titlul nouei piese a d-lui I. Baealbaşa este mult mai luminos decît al piesei d-sale de debut. Fraţii Assan. dramă naţională! E un titlu plin de interes palpitant de actualitate. Cine sunt fraţii Assan? Iată o gravă întrebare, la care poate răspunde comod orice bucu-reştean. Fraţii Assan? Dacă, ieşind prin bariera Moşilor, în loc s-apuci pe la Busuioc şi pe la via lui Gherasie drept înainte spre Zaanâ, o iei la stînga spre Colintina, prin Basarabi, numaidecît la mina dreaptă dai de „Fraţii Assan", moară sistematică cu aburi, făină, cteiuii, Jacuri şi uleiuri animale, vegetale şi minerale! Fraţii Assan sunt două figuri simpatice, foarte cunoscute In so«  j cietatea bucureşteană. 251�Fraţii Assan sunt doi tehnici, ingineri inteligenţi, a căror educaţie europeană i-a făcut să se devoteze muncii. Posedlnd o avere respectabilă, aceşti tineri, deşi oameni de lume tn toată acoepţia ouvlntului, în loc să risipească avutul părintesc In jocuri nebune de noroo, In aventuri puerile sau galante, In furtuni poli-tiee au preferit să ridioe un stabiliment model, care face onoare istoriei progresului nostru industrial. Iată un exemplu frumos, pe care ar trebui să-1 imiteze mulţi tineri de la noii Gentlemeni, dar muncitorii Avere frumoasă, educaţie distinsă, o Înaltă situaţie In societate, secundate de o neobosită şi onestă activitate: o viaţă plină de bucurie, de linişte şi de prosperitate! Aceştia sunt fraţii Assan. Ei vor fi dovedit că terenul muncii industriale nu trebuie părăsit exclusiv exploatatorului străin sau burghezului romîn incult, fără orizont larg de vederi economice şi fără ştiinţă. în starea în care se află astăzi ţara noastră, este o operă tot aşa de utilă patriei şi societăţii pe cît e de utilă individului întemeiarea de stabilimente industriale solide; căci cu agricultura numai, vedem că nu mai merge. Pînă cînd să ne tot uităm, cu braţele încrucişate, pe cer şi la barometru, şi cu frica în sîn să aşteptăm ba ploaie pe secetă, ba uscăciune pe potop, ba căldură pe ger şi aşa mai departe? Pînă cînd dorinţe absurde faţă cu mersul fatal al oarbelor elemente? Şi unde mai pui concurenţa grozavă pe care ne-o fac produsele Ungariei, ale celor două Americe şi ale tutulor Rusiilor? Da, concurenţa străină ne omoară economiceşte. Să nu uităm criza agricolă de acum un an, şi singurul nostru strigăt să fie: Industrie naţională! Nu mai merge fără industrie!! Suntem pierduţi fără industrie!!! Onoare acelora cari au înţeles acest mare adevăr economic cu mult înaintea crizei agricole din 95! Şi între aceştia onoare fraţilor Assan, proprietari şi directori ai morii sistematice cu aburi de la-Colintina! Opera 'lor salutară a reuşit graţie spiritului lor practic, graţi* priceperii lor tehnice, graţie activităţii lor pline de bravură; dar nu mai puţin graţie concordiei şi armoniei neclintite ce au domnit între aceşti fraţi. 252�Niciodată norul vreunei cit de mici neînţelegeri mi a pătat orizon* toi totdeauna curat al acestei tovărăşii frăţeşti, pe a Ut de liniştite pe cit de prospere» Prin urmare, mă Întreb cu o legitimă curiozitate; cum a reuşit tlnârul autor dramatic să găsească In viaţa aşa de ticnită a acestor doi fraţi şi tovarăşi, de o aşa inalterabilă armonie, subiectul unei drame de senzaţie? Cum, din viaţa pa ci ni că. si lămurită a fraţilor Aaaan, o fi tras d. i. Baca lbd$a eu succes ?—? succes de care nu ne e permis a ne mai îndoi — o piesă plină de zbucium şi de catastrofe? Cu ce ingenios şi Îndrăzneţ procedeu va fi scos atlta singe, cit trebuie la o tragedie, din uleiurile minerale ale fraţilor As&an? Asta este secretul artei# Ar fi imprudent din parte-ne să anticipăm ceva, şi, astfel, ne-am mărginit a da cititorilor o idee sumară despre subiectul şi moara fra ţilor Assan, lf Aşteptăm cu Încredere prima reprezentaţie, căreia nu ne Îndoim că publicul 1 i va face Încurajarea de rigoare — e o datorie patriotică

• ţ eeva mai mult, naţională. ,<,

Plnă atunci, să nu uităm a constata că tinfirul autor, părăsind puerilităţile atlt de banale ale atltor alţii, a preferit să trateze un f fim ftubiect modern de actualitate palpitantă, tras din viaţa de toate zilele, care trebuie sâ ne intereseze, fireşte, mai mult declt nişte subiecte, stranie pentru Înţelesul nostru, trase din cine ştie ce cronici obscure -g* cum at fi fost, de exemplu, vreun epizod anost al fraţilor Assan din Întunecoasa istorie medievală a imperiului romlno-bulgar. Nu! Bă fim moderni 1�ILA MORMÎNTUL UNEI ARTISTE] Zilele trecute s-a stins în Bucureşti, la o vîrstă nu tocmai înaintată, o veche cunoştinţă a mea — Teodora Pătraşcu, pensionară a Societăţii dramatice. Noi o numeam, acum aproape treizeci de ani, scurt — Tudoriţa. Să linguşesc pe morţi? Pentru ce? Pe vii, înţeleg. Linguşirea este o energie care nu trebuie risipită zadarnic. Mai poate un mort să-mi facă vreun rău sau bine? îmi poate întoarce măcar linguşirea? Atunci, să spun drept. Era o creatură foarte puţin ciudată. Inteligentă opacă; aproape analfabetă, şi talent destul de puţin. în schimb, culmea bunătăţii; foarte simplă şi blîndă — talente foarte rari la teatru. O nebiruită patimă pentru artă răpise pe această bună creatură de la alte cariere, unde-ar fi fost desigur mai fericită, şi o aruncase pe ^cenă. începutul merse greu, pînă cînd, din norocire, ochiul deprins al neuitatului Pascaly descoperi în debutanta noastră stofa unor succese nu tocmai imposibile, cum credeau alţii, mai puţin pătrunzători. Asta, prin 65. Tînăra elevă era de o frumuseţă remarcabilă. Ovalul figurii, de-o tăietură antică, puţin cam prea dezvoltat; corpul înalt şi mlădios, cu talia foarte sus, şi voinic, fără bogăţie de carne; mersul mîndru şi hotarît îi dedeau un aer de băiat — un tip clasic de june lazaron1 napo-litan de o seninătate şi o dulceaţă extraordinară. Afară de astea, ua contralto grav, bine timbrat şi foarte simpatic. 1 Derbedeu (ital. lazzarone). 258�Toate însuşirile ei făcură pe Pasealy Bă destineze pe Tu dorita pentru travesti. Omul, cu pătrunderea lui sigură, nu se Înşelă1. Cu multă răbdare, ou neobosita stăruinţă, cu minunata lui metodă dezarmară8, ajutate de rlvna şi devotamentul fără margini ale elevei el făou din aoea mare naivă incultă o preţioasă utilitate. Eminescu visa foarte tinăr pentru Tudoriţa un Endymion într-un act. Pentru nenorooirea debutantei, poetul tocmai atunci a fost ridicat din teatru de părinţi şi trimes transito la Viena: Endymion a rămas as (fol un vis pierdut de poet. Dar nu e nimic. în acelaşi an, Tudoriţa a jucat cu un succes enorm pe micul Kaphaol Marecat din Intimii lui Sardou. Ştrengarul acela care sărută cu furie orice cameristă li iese înainte — el, pe care d. Mar6cat-tatăl 11 recomandă că e o „fată mare"! şi care se-mbată pînă la leşin cu un trabuco* furat din tabachera lui papa — era încîntător. Parcă-1 văd, ou costumul dichisit, cu capul frizat, cu zîmbetul prefăcut, cu naiVitatea-i şi apucăturile-i de copil, aci prea rlzgliat, aci ţinut prea de aproape. Poate nimbul particular, caro-mpainjeneşte amintirile fugitei copilării, mă înşeală; dar nu cred să mai zăresc vreodată un aşa de graţios Raphael. Dar tînărul şi elegantul Aramis din Muşchetarii? Ce frumos şi dulce cavaleri De mult nu mai văzusem pe aceşti juni, foarte de mult; îi şi uitasem; cînd, acum un an, am avut o halucinaţie; veneau înaintea mea, pe Piaţa Teatrului, braţ la braţ, un colegian ştrengar din zilele noastre cu un nobil cavaler încă imberb din vremea Anei de Austria. Un moment — şi se desfăcură de braţ, topindu-se în aer. In locul unde ei dispărură văzui pe vechea mea prietină — Tudoriţa. Dumnezeule, ce schimbare 1 ce grosime 1 ce matofealăl Mă-nşelasem: era mătuşa tinerilor Raphael şi Aramis. In voluminoasa ei siluetă, mi se păruse că-i văd pe drăguţii băieţi. Mătuşica era bolnavă şi grozav de mîhnită. Cu aceeaşi naivitate de odinioară, mi s-a plîns de nedreptatea ce i-o făcuse teatrul, sub acoperimîntul căruia şi-a fost petrecut toată viaţa. Fusese pusă fără voie la pensie. Tinerii din teatru, cruzi ca toţi tinerii, socotiseră pe vechea lor camaradă incapabilă să mai dea vreun 1 în original: „nu se tnţală",

• înv&ţatur& r&bdulie, cu multe repetiţii

8 Ţigară de foi (spân.). 259�instituţiei, deşi ea pretindea că este încă destul de validă şi nu se Invoia în ruptul capului să cedeze. [v Vechea noastră prietină, amărîtă pînă In fundul sufletului, fu silită să părăsească scena şi să primească „o mizerabilă pensie, după 5 atîţia ani de suferinţe* de sacrificii şi de creaţiuni!" 1 Al creaţlunile! iIată ce face atît de groaznică părăsirea scenei 1 W.im Cînd actorul se retrage, şi mai ales de silă, simte catastrofa unor ^H nenumărate morţi. Cînd el îşi ia adio de la garderoba lui, lasă acolo io trupurile atîtor fiinţe, cari au fost carne din carnea lui. Acolo rârnîn K:' ţepene atributele materiale ale atîtor alte vieţe cari fuseseră scoase* B din viaţa lui însumi. Multiplul el rămîne pentru el însuşi, numai ca nişte amintiri duioase a unor strălucite fiinţe, pe cari le-a iubit cu toată patima. împăraţi măreţi au fost aceia, cerşetori leproşi, briganzi îngro- 15 zitori, martiri sublimi, părinţi nenorociţi, fii denaturaţi, înamoraţi eterici, bătrini» egoişti, oameni toţi — nebuni şi cuminţi, proşti şi dră- coşi, buni, răi, geloşi, încornoraţi, naivi, infami, glorioşi, tîrîtorir deplorabili, ridiculi — dar toţi eroi, şi toţi, acum, morţi. Uşile garderobei se-nchid peste ei ca nişte lespezi grele: vecinica 20 lor pomenire! iar el, care a fost ei, iese încet pe poarta teatrului ca pe poarta unui cimitir, unde a părăsit surdei uitări atîţi iubiţi şi zgomotoşi copii: se-ntoarce singur acasă, să-şi aştepte şi el moartea, uitat şi pără sit, în tăcerea unei depărtate mahalale» Raphael!... Aramişl... 25 Al creaţiunile melel�.

LITERATURĂ PATOLOGICĂ

Unul dintre acei scriitori ale căror dezinvoltură şi exuberanţă îi îae 8ă fie gustaţi fără a fi înţeleşi, înţeleşi fără a fi pricepuţi, pricepuţi fără a fi penetraţi1, penetraţi fără a fi împărtăşiţi — împărtăşiţi l Dumnezeul meu! nu în sensul propriu al sfintei grijanii a cucernicului şi cuviosului Popa Zăbavă, care te face, chiar la ceasul suprem al morţii, să aştepţi şi să-ţi amîni plata acelei ultime scadenţe de la care, să fii cit de rău platnic, e peste putinţă a te sustrage prin fraudă, cînd palidul portărel etern — Mors 2— iţi calcă, cu somaţia fără apel, umila ta colibă de pauper 3, aequopede 4 ca şi regumque turres 5 — să aştepţi, zic, pe Popa Zăbavă, ţinindu-ţi sufletul in dinţi, fie aceia chiar nu ai tăi proprii, ci ai lui Young6 (a nu se confunda cu pesimismul mohorît al faimoaselor Nopţile lui Young7 — acelea nu albe, ci negre) — împărtăşiţi, am zis, in sensul modului de a vedea, de a simţi, de a gîndi şi a nu gîndi, de a pricepe, de a gusta, de a spune şi de a face — de rendre ei de faire — şi cari, pentru această neîmpărtăşire — cu toată admira-ţiunea meritată ce ei obţin de la contimporanii uimiţi, minunaţi, epa* taţi, şi vor obţinea de la posteritatea a cărei imparţialitate nu poale fi pusă la îndoială de cineva, afară numai dacă acela va fi un om parţial — sunt blagaţi8 şi vilipendaţi9 de unii dintre aceia cari nu înţeleg 1 Pătrunşi. 2 Moartea (lat.).

• Sărac (lat.).

4 Deopotrivă (lat.). 5 Castelele regilor (lai.).

• ElwS Young (1741-1820), poet englez, ale cărui ftţp& operă preroman

tici, au avut ecou şi în ţările noastre»

• Luaţi în zeflemea.
• înjosiţi, dispreţuiţi! bîrfiţu

m�i Px Qvîntul ei spontaneitatea nu exclud de loc acele •i ar,fîAÎnase acele mozaicari fantaziste demne de clasicii hi'"'"iruri capi îoiuaoD, uvv tri maiaişti ai Veneţiei dogale, că profunditatea concepţiei nu îTpTedică alegreţa2 expresiunii, că erudiţiunea serioasă nu urăşte badineria uşuratecă şi că formele nebunatice şi ştrengărite pot fi vestminte foarte convenabile pentru gîndiri severe, severe nu în Înţelesul pedantic — parcă văz posomorlndu-se un doct pedant, profesor de filozofie de pe malurile rîposului Motru8, şi făclnd o mutră grozavă conferenţiarului erudit, deşi mondain*, de pe malurile mai puţin stlncoase ale Dîmboviţei 1 — severe nu In sensul pedantic al catedrei, roaba disciplinei, oi In sensul pur estetic al tribunei libere, unii dintre acei scriitori neîmpărtăşiţi de la începutul acestei fraze este blagat şi vilipen-dat de unul dintre acei de la sfîrşitul ei: Gion este atacat, lovit, criticat, sfîşiat de R.-Motru într-un studiu al acestuia publicat în Convorbiri literare sub titlul Un caz de literatură patologică: Marea frescă a Ateneului Romin (conferenţă ţinută de Gion la Ateneu în seara de 1 fevruarie). Bizari şi cu atît mai straniu! Absurd I daca nu chiar inconceptibil l Incepînd de la Hamlet — întorcîndu-i vorbele şi cu naivitate între-bînd: mai e oare ceva neputrescent în Danemarca? — care trimete pe Polonius, pentru că acesta şi-a permis o observaţie de incult asupra unei bucăţi de artă ce i se pare prea lungă, să-şi potrivească la bărbier barba şi mai lungă, şi terminînd cu vorba cîntecului; „Frunzuliţă lobodă, Gura lumii slobodă..." lăsînd deoparte toate temele fantaziste şi variaţiile abracadabrante ce s-ar putea broda pe cunoscutul preludiu popular Hop zîrna-zîrna! de cătră un Mozart romîn, pe care-1 aşteptăm — ca şi pe un Virgiliu, ca şi pe un Rafael — la fiecare examen al conservatorielor de muzică -si de declamaţiune din cele două capitale ale tînărului nostru Regat Independent — să ne descoperim, domnilor! — şi care va veni desigur — nu ne putem deocamdată opri a da aci încheierea articolului d-lui R.-Motru. Iată:5 1 împestriţări. 2 Vioiciunea (ital.). 3 E Vorba de prof. C. Rădulescu-Motru (1868—1957) 4 Conferenţiarul erudit şi monden Gion. 5 Urmează un extras din articolul lui C pMt,w *, fi variante, p. 573. ' Rddukscu-Motni. Veţi tjP#»

RUY BLAS" UN DEBUT-RĂSĂRITUL UNEI STELE

Slrabătă s-a jucat la Teatrul Naţional superba copilărie dramatică Ruy Ulas. Cita mii de versuri are această dramă romantică în original n-aş? putea spune sigur, fiindcă n-am avut niciodată curiozitatea academica a le număra; ceea ce pot spune Insă cu siguranţă — presupunînd că H traducătorul a fost fidel ca Ruy Blas, nu trădător ca Don Sallustc, nici uşurel ca Don Cesar g», este că textul versiunii romineşti trebuie să fie bogat cu de atltea ori trei silabe clte mii de versuri are originalul* io In adevăr, originalul este scris In alexandrine, alternlnd două rime feminine cu două masculine, după maniera consacrată franceză, adică 50 de silabe la patru versuri; iar versiunea romlnească e lny^ersuri troheice de 16 si 15 silabe, alternlnd asemenea două rime paroxitone

• •*. şi doua oxitone*

ts Şi sunt peste trei mii de versuri; asia ne dă un spor de vreo 10.000 de silabe. Dar e bine* Desigur, traducătorul a voit să prelungească spectacolul ca să obosească mai puţin pe spectatori* Cuminte lucru: arta trebuie să fie o favoare, iar nu un chin — publicul nu trebuie obosit niciodată. 20 Dar, mai la urmă, nu de aşa cunoscutul Ruy Blas, de ce pauvre per de terre amotireux d'une itoile (nenorocită rimă Înamorată de o stea), voi să vorbesc, ci chiar de o stea, de d-ra Ecaterina Mihăilescu, noua debutantă* Debutul acesta, după mine, Înseamnă răsăritul unei stele* Eu, 2S ce e drept, n-am fost la teatru, dar iată ee*mi scrie un amic: „...nu numai aplauzele cu cari o parte din public Încuraja pe d-ra Ecaterina Mihăilescu erau lntr-una Întrerupte de ststituri. dar la urmă s-a auzit şi fluiere*,*** 26%�. p ţn 7eatrul nostru Naţional fluiere? Dar e ceva nepomeniţi Fluierată? Ai fost fluierată, domnişoară? Brava! Bravissima! . Stăplneşte orioe falsă emoţiune de mlhnire, tlnără debutantă, si tine minte de la mine următoarele, cari-ţi vor fi de mare folos în cariera d-tale. ^ . . .. în artă, In această arenă In care, graţie sfintelor principii egalitare ale democraţiei, toate gloabele au dreptul să alerge alături cu produsele de rasă, e mare lucru să te mai poţi distinge, astăzi, în faţa marelui juriu popular. Distincţiunea, cu toate astea, iată marele cuvînt în artă... distinct iunea, şi mai ales pe teatru. Ei! cum te puteai distinge pe teatrul nostru? Prin aplauze? Dar cine nu capătă aplauze într-o sală garnisită cu elemente egalitare? Egalitarismul, de care trebuie să fie insuflat publicul nostru modern, împinge la o dreaptă şi echitabilă împărţire a aplauzelor. A nu aplauda pe unul dintre artişti ar fi a-1 distinge, şi niinini astăzi nu trebuie distins. Jos distinctiunile! Ele sunt urmele odioşilor timpi cînd arta era bucuria cîtorva distinşi. Jos cine-şi permite să se distingă! e o creatură primejdioasă liniştii publice! Să nu ne distingem! Ei! cînd în o aşa stare de lucruri d-ta ai norocul ca publicul să-ţi sacrifice sfintele-i principii egalitare, crezul politic al naţiunii; cînd ai norocul să fii, ce nu s-a mai pomenit în teatrul nostru, fluierată, eu, deşi nu te-am văzut jucînd, îmi pun mîna în foc, şi sunt sigur că nu mă frig, că d-ta ai mare, foarte mare talent. | Debutul d-tale, sunt sigur, este răsăritul unei stele strălucitoare... Dă-mi voie mie, care am debutat tot aşa, să te felicit. *f** La o parte, domnişoară, orice modestie, şi curaj! Ai fost fluierată: asta nu e glumă la Bucureşti. Din ziua întîia ai biruit egalitarismul — desigur ai un mare viitor.�.—.> -�SOARE ���Iwbi* am?™*** D* dsaâ fccu de z3e am teaKa «woie de a fi Miai* director geae'rf al ieatefeg ia laeal «ar. d Im CI- Sftâacceea, deausmat in ansa s«^0D fizLiaţBB»» «»« a găsii casa teatadei iatr-* stare Km ar fi afini de s» im această deee «a laera aşa caza fl taie capal şi M nur şi de «astea «israra p«s.tra a ac*xp& ®» fes pe care ii msS mişte birsaţi aşa de vem&wMU fi de mume uajara* ea doinaiî Gkka, Gr. C- fal naiai fi CX S&âmmim? La an dia ciad ia ctei se Bai faee pr rj w Ariad de zl~Lz — şa cind a SLjm ca â£3L2L* — lenczrca sa im «blnus ia soetetâtea 3» om fi ca aa foarte căldsro* aci^ior de teatra |i de mozkâ. Da^â a fi iadiiere*. ia acest coc, de aminteri cam dificil la putari. I«*sa«a§ totdgaoaa, fi ea amator şi ca cunoscător, de a eare*:are IcsedNfâ strai- la sfaal acestei celomi literare, pierdută iatr-o Tie»e de aefcaiantate politica din atenţia poblkahri, am arat eitecdaiâ fi eaşMdae«rile«^^9Îfaiadumi>^deideiiaicis«ic€«se7 a eâror wmaâmm aa se ma şterţeniciodată dia inima am; ci» acelei ******* fireşte, mi aik banei roiaţe a fruntaşilor eerade£|A tab etalai aci — care aa arii iadar a ace ci aa era pentra ceva fi d te aceasta — «na» lacarajat a lepta mahă mme ca «primea toartei fi ei ra�Al doilea:^ Eram un om care mai mult sau mai puţin treceam In faţa publicului de autor dramatic — ştiţi, iubite confrate, că eu actualul director al teatrului, sunt autorul pieselor O noapte furtunoasă Leonida faţă cu Reacţiunea, O scrisoare pierdută şi D-ale Carnavalului 5 - şi încă un autor dramatic unic în ţară... Nu vă speriaţi, iubite confrate, unic nu prin talent, ci prin altceva: eram şi sunt unicul autor dramatic fluierat... Şi ce fluierare!... Le auz încă... De atunci ocolesc stradele cu linii de tramways1, de atunci am rămas cu un fel de antipatie de anarhist contra sergenţilor de oraş; semnalele lor mă aruncă 0 într-o melancolie foarte neplăcută. Suficiente sau nu aceste titluri ale mele, faţă cu titlurile literare şi special teatrale ale onor. mei predecesori — am fost numit. Îndată ce am venit la teatru director, am descoperit, afară de cele găsite de d. inspector financiar Constantinescu, nişte greşeli de adminis-5 trare, din care cea mai slabă s-ar numi patentă incapacitate, iar cele mai grave se numesc delapidare, abuz de încredere şi furt. Cînd un om însărcinat să mînuiască bani publici ia din acei bani şi-i întrebuinţează pentru nevoile sale particulare, se numeşte delapidator ; cînd un om subtilizează o valoare ce i s-a încredinţat şi caută 0 să nu dea seama de ea, se numeşte ahuzator de încredere, şi acela care* îşi însuşeşte dintr-o casă de fier o sumă a altcuiva anume se numeşte-hoţ. Nu e aşa? Cum se numeşte acum acela ce, fiind mai mare peste necredinciosul depozitar, îl îngăduie îndelungă vreme, ani întregi, să exercite aceste 15 industrii? Acela, mai-marele, se numeşte în mai multe feluri, după motivele diverse ale îngăduielii sale: daca cu ştiinţă, complice; daca din nebăgare de seamă, negligent; daca din încredere oarbă, prea din cale-afară naiv; daca din nepricepere, incapabil — în toate cazurile* şi dînsul e foarte vinovat. JO Dar numai atîta am găsit eu la teatru? Dar risipele? dar favorurile? dar incapacitatea profesională? dar trîndăvia, despreţul datoriei, lipsa de disciplină, de ordine şi de autoritate, duse pînă la cea mai complectă anarhie?... Aş putea da interesante amănunte publicului friand2 de de-alde astea, dar i le rezerv 85 pentru la vreme. O să-mi ziceţi însă că nu e frumos ce fac eu acuma, că nu e bine să mai acuz pe nişte oameni deja osîndiţi şi executaţi, că e de prisos să mai denunţ şi combat o sistemă deja răsturnată. Aşa ar fi, daca 1 Pluralul în ortografia franceză şi engleză. 2 Căruia îi place (fr.). I7S�aoM sistemă n-ar ga*i iacă interesaţi care să o regrete şi dacă acei executaţi sar astâmpăra fi mar Îngădui pe mine, care plnă acuma n-am făcut nici bine, nici râu, să Încep măcar a face ceva. Să Încep a lucra şi apoi să mă critice, fie chiar nevolnicii fi răufăcătorii; dar să-mi dea pace să Încep. A critica si Învinovăţi chiar pe nedrept lucrarea cu*va, mai merge; dar a-i alifia clnd d-abia se pregăteşte a lucra, asta este culme* lipsei de spirit. Nedrept, bine! dar stupid... asta e rău! Căci ia să vedem ce este această furtună contra mea, această Toană1 al cărei scop se vede cit de colo a fi să nu pot eu nici Începe lucrul. 10De la oameni din rindul publicului imparţial să vie aceasta? Nu e de crezut. Eu publicului nu pot Îndeajuns sâ-i mulţumesc de cit rn-a Încurajat şi de cite simpatii, poate prea calde In raport cu meritele mele reale, mi-a acordat ca autor dramatic, ca om de teatru adică. Goana aceasta aci ia forma machinaţiilor2 şi zgomotelor surde, 15 a blrfelilor triviale, a denunţărilor maloneste, a scrisorilor anonime pline de Înjurături şi de ameninţări de atacuri cu mina armată; aci se traduce apoi In notiţe de gazetă brodate cu împunsături nervoase, adesea puerile, In informaţii născocite şi absurde, în injurii brutale chiar. De unde să fi pornind toată această campanie? 20 Eu am cuvinte să bănuiesc că ea vine de la aceia cari s-au dus, —o 30 aliaţi, poate, cu aceia cari ar fi vrut să vie. La aceştia apoi se mai aliază poate şi citeva persoane (din fericire puţine la număr) cari, prin căderea sistemei vechi de dezordine şi gheşeftărie — scuzaţi-mi acest termen, nu găsesc altul mai propriu — sunt puse in neputinţa de a-şi mai realiza in teatru cîştiguri nedrepte şi arbitrare, sau a-şi mai face micile eapriţii personale. Aceste persoane mă acuză cel puţin mai precis decit cei dinţii: bărbaţii spun că merg cu spiritul de stricteţă la datorie şi de ordine pînă la asprime; femeile — că nu sunt destul de politicos şi de galant. E natural să li se pară astfel unor deprinşi prea mult cu vechea sistemă. După dezordine — intrarea prea bruscă pe calea ordinii, după îndelungă anarhie — restabilirea autorităţii normale fac efect aspru, efect ce de aminteri ii face orice reacţiune in sensul bun al cuvlntului; deocamdată cam doare, ce e drept, dar faee pe urmă bine. Aşa se intimplă şi cu copiii prea muh răsfăţaţi 35 acasă eînd dau de ordinea severă a şcoalei regulate. Dar această stricteţă mi-o impun şi mie însumi, tocmai pentru ca să n-aibă nimeni încotro. Intru dimineaţa la opt ceasuri in teatru, lucrez în biurou pînă la 11; la 11 precise trec în sala probelor, unde dirijez cu regizorul, d. Gusty*, repetiţia pînă la 3 d.a. De la 3 pînă 1 Prigoana, persecuţie. ^--^

• Maşînaţhrai- urzeli (învechit). ,_ .t - . ^ t
• Paul Gusty, pe atunci tînăr. s-a ilustrat printr-o {Bţmtaţe repzorală fecunda, timp de peste cincizeci de ani în serviciul Teatrului Naţional.

174�I* * leat rul e tuchto, avem o pauză. U 6 precise, nici un minut mii ttraiu, suni la suia probelor, unde lucrat cu rea mai amănunţit* bare-aminte la preţuirea spectacolelor. Vîn cel dinţii In teatru şi fe* cej dm urmi, ciad s-a sfîrşit repetiţia da seară, la 10 ceasuri. Oamenii 4a serviciu şi artiştii pot să atest ere despre aceasta. Iată ca muncă materiaU. Acuma, de priceput, ca să sie? Omul e om, şi nu-mi Tine a zice tocmai ei nu mă pricep la a alege, ba la nevoie chiar a face o piesă de teatru, a o pune Ui scenă, a conduce personalul artistic*.. iWfr, tn sfîrşit. astea le va vedea publicul imparţial, se înţelege că vorbesc aci de publicul care plăteşte, nu de publicul care vine gratis la teatra. Acela va judeca la iarnă dacă am ştiut organiza aparatul după cum acesta va funcţiona. Cu multă emoţiune, se înţelege, aştept judecata publică, dar nu tocmai lipsit de încredere. Teatrul — urictt le-ar părea de rău unora de aceasta — se va deschide dar ca de obicei la 1 octomvrie. Nu suntem încă fixaţi cu care piesă vom Începe; e probabil, însă, că vom începe ori cu Agaki Ffetar, comedie tn 3 acte de d. Alecsandri, rolul principal ţinut de d. Anestin, sau cu Regeie Lear. tragedie tn 5 acte de Shakespeara, rolul principal d. I. Petrescu» După acestea vor urma, pe rîad: Jf anecrtle de toamnă^ Taţi pentru sssl §£ unul pentru toţi* IM**fc«tefe, Adevăr, dar mmutemne.* Trei palorii* Om* răi-S^iut, Femeile noastre, comedii; Jfţcttlft, Pmsml Farşean-, Bm* ftmbt, Fum 4-tm FmM-ţm, tragedii şi drame; poate şi Ftwrf mnei mopţi ie eor£, cu muzica lui Mendelssohn, redusă, se înţelege, într-un mod raţional la proporţiile mijloacelor noastre; iar mai tîrziu. pe lingă altele, şi o comedie nouă de subscrisul, la care acuma chiar lucrat1* Stagiunea se va Închide ca de regulă între 1 aprilie şi 1 mai* Să nu uit a spune un lucru* E adevărat că — din cauze neatîrnate de voinţa direcţiunii, ţi chiar nici de voinţa d-lor proprie — vreo doi-trei artişti buni ne lipsesc in anul acesta. La această regretabilă împrejurare, direcţia a căutat să remedieze laînd alţi artişti de deosebite senuri, dar tot aşa de cunoscuţi ca buni, pe cari publicul dorea de mult săi vază pe scena Teatrului Naţional; e destui să pomenim de dd. Anestin si Hagiescu. Afară de asta, direcţia a căutat să întrebam-teze mai bine ca in tracut nişte talente marcante, « Pt* « ff ** teau cam prea ascunse în umbra rolelor de a doua mină. Astfel, tastt* »^o iol^ţtTbunA, anticipată, caie wi *a împlinit.�giunea aceasta, d. Petrescu — oare a jucat anii trecuţi aşa de bine pe Maoduff în Macbeth, pe Actorul în Hamlet, pe bătrînul Moor în Briganzii — va juca pe regele Lear, pe Fabrioiu şi pe Pascal Fargeau şi alte prime roluri forţi. Cunoscătorii de teatru şi în general publicul amator vor Înţelege cit e de avantajoasă aoeastă sistemă de a da drumul tutulor talentelor să-şi facă evoluţia complectă. Aşadar, no-am Înţeles? N-aibă nimeni grije, şi mai cu seamă cei ce nu o au sinceră, că teatrul nu va merge. Un confrate al dv% mă Inghimpa mai deunăzi cu o informaţie, în care spunea cum că s-ar putea prea bine ca teatrul nici să nu mai înceapă. Aceasta nu o ştia d*sa din proprie cercetare, nu; i-o spusese un amic al d-sale, care, zice d-sa, este „un bărbat competinte"; cine o fi acel bărbat competinte nu putem nici măcar bănui, de vreme ce, slavă Domnului! care dintre noi toţi, cetăţenii regatului, nu are „un amic" şi nu este un „bărbat competinte"? Această informaţie este — cum să zic mai bine? — o nerozie răutăcioasă sau o răutate neroadă? fiindcă cine inventează tendenţios aşa absurdităţi nu poţi şti ce e mai mult — rău ori nerod. Oricum ar îir însă, nerod ori rău, puţin importă, daca o dată amicul d-saJe afirmă că d-sa este un bărbat competinte. Pe acesta îndeosebi îl invităm, cu tot respectul ce se dat or este unui „bărbat competinte "ca d-sa, a veni măcar la deschiderea şi închiderea stagiunii noastre. Sfîrşesc. M-am crezut dator să fac astă întîmpinare dintr-o singură dată la tot ce s-a spus şi şoptit pe socoteala teatrului şi a mea. Nu am scăpat din gînd pe nici unul dintre răuvoitorii mei; fiecare, sper, îşi va găsi aci şirul care-1 priveşte; nu crez ca vreunul să se poată îndoi că am făcut nepoliteţa de a-1 uita. La orişice s-ar mai spune sau şopti de aci încolo, voi răspunde tocmai la primăvară, după închiderea stagiunii, căci acuma sunt prea ocupat cu afacerile teatrului, nu am vreme de pierdut cu polemice şi cancanuri. Daţi-mi voie să vă mulţumesc, iubite confrate, de ospitalitatea graţioasă cu care mi-aţi acordat acest loc în coloanele dv. şi să vă strîng mina cu toată stima. I. L. Car agi a le Directorul general al Teatrului Naţional Bucureşti, 1888, august 22