Ultimul cânt
„Pe marginea mormântului cu fruntea-ngălbenită,
„Cu ochii plini de lacrimi pe dânsul mă aplec;
„Slăbește a mea mână, ia mintea-mi rătăcită,
„Suspinul de durere în pieptu-mi îl înec!
„Adio, dar o câmpuri de mii de flori smălțate;
„Adio, pădurice, curând n-o să mai fii!
„Adio, floricele de fluturi cununate!
„Adio, zic și ție torente argintii!
„Iar voi o păsărele! Adio vă zic vouă,
„Dar mai cântați-mi încă un cânt dezmierdător,
„Căci mie-mi trebuie cânturi cum florii trebuie rouă,
„Deși eu știu acuma curând că am se mor!
„Cântați-mi păsărele căci prin aceste câmpuri,
„Nu știu sărmanul, mâine de voi mai rătăci,
„Căci mâine voi fi poate deja între mormânturi
„Și subt o-ngustă piatră profund voi odihni!
„Ș-atunci prin aste locuri atât de-ncântătore,
„În van frumoase păsări cântând mă veți chema,
„Căci nu se mai întoarce acela care moare,
„Și voi întreaga ziuă în van veți accepta!
„Cântați dar păsărele și voi zefiri suflați!
„Și voi clare torente mai dulce murmurați!
.............................................................
.............................................................
Nu zise alte vorbe cel june desperat
Muri... și trecătorul pe câmp l-a mormântat;
Dar însă pe mormântu-i o floare a crescut...
Sub altă formă omul acuma a trecut!
Materia lui nutrit-a pământul însetat...
Ș-o floare se produce din corpul înghețat!
București, 22 Iulie 1872