Ultima simfonie

Jump to navigation Jump to search
Ultima simfonie
de Cincinat Pavelescu


Niște cântece-n surdină șir de note-abia șoptite,
Voci d-argint și voci de aur de copii și de fecioare,
Vagi acorduri rătăcite dintr-o muzică ce moare,
Și ecoul prinde-n treacăt note-n zare risipite.

Dureroasa fâșiere-a unor frunze veștejite,
Tremurarea unor coarde mistice și plângătoare,
Peste care un maestru plimbă degete ușoare,
Evocând melancolia unei patimi năbușite.

Larma surdă și blajină a zăpezii ce s-așterne
Punând albu-ndolierii peste negru-ngropăciunii,
Voci de orgă, reci și grave cum sunt nopțile eterne.

La mormântul meu această orchestrare vă implor:
Fără lacrimi, fără vorbe și în ritmul rugăciunii,
În tăcere și în noapte, să cobor, să cobor!