Trecutul și viitorul

(Redirecționat de la Trecutul şi viitorul)
Jump to navigation Jump to search
Trecutul și viitorul
de Alexei Mateevici


S-a dus...

Luat de mersul vremii încă un an mare prin întâmplările lui a plecat în vecinicie, ca să nu se mai întoarcă.

Încet, pe nesimțite, am pășit noi pragul anului vechi. Și iată că acum am intrat în cea dintâi zi a Anului Nou.

Pe nesimțite.

Se pare cam ciudat, că în așa vreme mare, însemnată, noi trecem pe nesimțite de la viața anului trecut, cu toate frământările ei, la viața necunoscută, plină de taină, oarecum acoperită cu o perdea,— la viața anului viitor.

Dar însăși vremea îl ia pe om, îl face să mai uite câteodată de cele mai de seamă lucruri în viața sa, având în cap grijile traiului zilnic. De aceea, omul trebuie mai adeseori să-și aducă aminte de starea lui îndeobște, de locul lui și al celor care trăiesc o viață cu dânsul în mijlocul altor oameni, cu altă stare în viață.

Mare este anul care numai ce a trecut.

Fără îndoiala că încă și mai mare are să fie anul viitor. În scrierea din numărul 59 am arătat în parte însemnătatea lucrului pentru deșteptarea neamului nostru, pornit în anul 1906. Fiindcă ne aflăm acum trecuți în anul 1907 se simte o mare trebuință să dăm mai pe larg zugrăvirea anului trecut în legătură cu mișcarea luminătoare, acest lucru sfânt al moldovenilor basarabeni, și așteptările noastre în fața anului ce a sosit.

Într-o zi frumoasă de mai a anului trecut au strălucit dintâi deasupra moldovenimii din Basarabia zorile deșteptării.

Frumoasă și măreață a fost ziua ei.

Din nourii, din negura întunecimii și neștiinței îndelungate a răsărit dintr-odată soarele.

Venise marea zi de 24 mai, când ne-a fost nouă scris să dam cele dintâi semne de trezire și de viață.

Să arătăm că nu numai trăim ca un neam de toți uitat și obijduit, topindu-ne în puhoaiele lacrimilor noastre, dar și că suntem vrednici de trăit în rândul celor mai luminate popoare și că din râurile lacrimilor noastre se nasc și se vor mai naște mari viteji ai neamului moldovean, uriașii minții și ai luminii, care vor birui, în sfârșit, mișelia oamenilor întunecați, ce ne-au apăsat pân-acuma și ne-au pus dop în gură ca să nu grăim despre ce ne doare pe noi.

La 24 mai al anului 1906 ni s-a dezlegat gura și noi am căpătat putință să vorbim în tipar către toți despre dorințele și suferințele noastre.

Mare a fost ziua de 24 mai!

Ea a fost cea dintâi clipă a mișcării moldovenești în Basarabia. Și pentru toate acestea ea va rămânea nemuritoare și neștearsă în mintea moldovenimii basarabene.

A trecut vreme. Și mișcarea tot mergea, mergea înainte și tot creștea.

Cu încetul se făcea marele lucru al luminării și al luminii. Mulți vrăjmași am întâlnit noi în calea noastră. Mult am suferit noi de la dânșii. Însă mișcarea tot mergea, mergea înainte, căci, odată pornită, nu mai putea să se oprească. Nici confiscările gazetei noastre, nici urmăririle scriitorilor de la această gazetă n-au făcut nimic. Căci lucrul nostru, lucrul moldovenesc, a fost lucrul viu al oamenilor vii, iar viața este mai puternică decât moartea. Și iată că așa, lucrând cu încetul, ne-am împlinit nu de mult șase luni de luptă. În curgerea acestor șase luni s-a stăruit să se facă mult pentru moldovenimea basarabeană și unele din dorințele binevoitorilor ei chiar au fost îndeplinite.

Însă tot în cursul acestei vremi am tras și neizbânzi în năzuințele noastre.

De pildă, cu mult foc am cerut școli moldovenești.

Și cererea noastră a fost respinsă.

Nu ni s-au dat nouă școli moldovenești, măcar că asta este cea mai mare și neapărată trebuință pentru desfășurarea puterilor noastre. Dar noi tot nu ne-am prăpădit nădejdea și mișcarea noastră tot înainta.

Și moldovenii tot nu încetau a dovedi că n-au murit. Toate acestea s-au văzut foarte bine la cea dintâi serbare moldovenească de la 3 decembrie.

Serbarea a fost a doua mare clipă în desfășurarea mișcării moldovenești.

La 24 mai 1906 moldoveanului basarabean i s-a dat voie să vorbească în limba lui.

La 3 decembrie 1906 moldoveanul basarabean a arătat toate vredniciile sale sufletești, toate puterile sale de viață. Acum, la începutul Anului Nou, mișcarea noastră tot înaintează, iar zorile luminii tot mai larg și mai frumos se lățesc pe deasupra noastră.

Am arătat cele două clipe ale mișcării noastre, ale trecutului nostru din anul 1906, lămurindu-le în legătura lor între ele. Vedem că anul trecut în tânărul nostru lucru ne-a adus și bucurii și amărăciuni, ba încă poate mai multe amărăciuni decât bucurii.

Și bucuriile și amărăciunile acestea, luate îndeobște, au aceeași mare însemnătate, fiind arătătorul mersului frumos al mișcării. Aici nu trebuie să încapă nici o deznădăjduire, nici o părere de rău. Căci noi suntem încredințați că mișcarea este mare și nepieritoare. Sunt mari zilele trecutului ei — zilele de 24 mai 1906 și 3 decembrie.

S-a dus anul 1906.

Și cu acest trecut am stat noi la pragul anilor 1906 și 1907. Viitorul ne gătește o muncă încă mai mare decât în trecut. Trebuie numai să nu ne pierdem tăria noastră sufletească și să stăm totdeauna în unire.

Să avem în vedere că intrăm în Anul Nou încă cu multe datorii către neamul nostru, din care cea mai de căpetenie este alegerea în viitoarea dumă a împuterniciților moldoveni.

Duma imperială din anul ce a venit ne va îndrepta traiul nostru mai departe și ne va arăta ce trebuie să facem.

Numai să fim întotdeauna tari în lupta noastră. Și să ne uităm cu nădejde în viitor.

Anul trecut a murit,— trăiască dar anul ce a venit acum!

Aflându-ne în ușa lui, îi hiritisim pe iubiții noștri cititori, le urăm mulți ani și sănătate. Fie ca mișcarea noastră, pornită în anul ce s-a dus, să se facă în viitor un lucru obștesc, la care să ia parte toți moldovenii din Basarabia.

Înainte cu bine!