Tragodia sau mai bine a zice jalnica Moldovii întîmplare după răzvrătirea grecilor, 1821

Tragodia sau mai bine a zice jalnica Moldovii întîmplare după răzvrătirea grecilor, 1821
de Alexandru Beldiman
Fragmente

[Invocația][modifică]

    
    Ce necaz, ce osîndire, vai mie ! ce foc amar,
    Ce trăsnet și ce lovire, ce otrăvitori pahar.
    Cine-au socotit vrodată, cine-au putut pune-n gînd,
    Jalnica țării stricare s-o vază așa curînd?
    În ce stare, amar mie! te cutremuri cînd gîndești
    A lacrimilor năvală, chip nu este s-o oprești.
    Toată țara-i în picioare, om peste om dă fugând,
    O suflare nu întîmpini și să n-o privesti plîngînd.
    Sate, orașe, ținuturi, mai toate pustiile vezi;
    Ș-un norod în îngrijire, atâta încât nu-l crezi
    Povățuitoriu[1] nu crede, n-ascultă mîngăitoriu,
    Aleargă, neștiind unde, vor liman[2], cer agiutoriu.
    Cine să-l povățuiască[3], căci dregătorii n-au rămas,
    Cei mai îndrăzneți și vrednici din dregătorii s-au tras[4]
    Vai, ponorături[5], prăpăstii, codrii cei înfricoșați
    Gem de duioasa oftare a celor înspăimîntați.
    Toți aleargă, cer scăpare, în pustiuri năvălesc,
    Căci viața, starea toată-n primejdie o privesc;
    Mîinele la ceriu ridică, înalță adînci oftări,
    Plîng cu tînguire mare, privind jalnicele stări.
    Aice am trebuință de Iraclit[6] să aduc,
    Starea Moldovii să plîngă, sau să pui să scrie Iung[7].
    Dar, în câtu-i prin putință, mă voiu nevoi și eu
    Osînda țării a scrie, oricât-mi va fi de greu.

[Parada eteriștilor][modifică]

    După prînz la noă ceasuri, încă păr-a nu toca,
    Năvală mare de oameni, cela pe cela călca ;
    Întreb ce-i ? îmi spun că oastea trece pe uliță-n sus,
    Dar c-o paradă ciudată încît nu este de spus.
    Alerg, mă duc la fereastră, stau și eu ca să privesc,
    Și văz, ceea ce vrodată a mai vedè nu gândesc.
    Mai întîi trîmbacii curții, călări mergînd trîmbița
    După ei, călări doi preuți, falnici încît nici căta
    Amîndoi cu șishanele, greci, dar bine îmbrăcați,
    Cît n-aveau deosebire din ostașii ceilalți.
    Unul dintre doi cocardă avè și purta la cap,
    Iar altul de fir o cruce o pusese la potcap.
    După dînșii, într-o butcă, un arhiereu vinè,
    Cu omofor peste rasă, și-n mînă cruce ținè.
    Sîrb era arhiereul, cîrn la nas și rău făcut,
    Un vînturători de lume, fățarnic, mult prefăcut,
    După ei începè oastea, arnăuții toți în rînd,
    Îi privei cu mare fală, giucînd caii și mergînd.
    Mai la urmă Hiliarhul, îmbrăcat foarte curat,
    De a sa ofițerime se afla încungiurat.
    Muzica italienească după dînsul răsuna,
    Îți părè pe pămînt Aris, și dînd pildă îndemna.
    Și-ndată artileria cu șef și artileriști,
    Și pentru mai mare fală, cinci-șase din eteriști.
    Anastasi Pezodromul era întru acest hal,
    Încît făcè mare silă, a putè să stè pe cal.

[Fărădelegile ienicerilor][modifică]

    Enicerii de mîndrie, îngîmfați cît nu s-au dat
    Vindè cu o fală mare acele ce au prădat ;
    Blane, straie și odoară, cît văzînd te minunai,
    Iar aere, antimisuri, erau harșele pe cai ;
    În stihare și-n feloane, mulți se primblau îmbrăcați,
    Cu alte multe odăjdii, spre vînzare încărcați ;
    Prinse de fer și de sîrmă, grele încît se putè,
    Sfinte hărăziri de ctitori ce de rîvna lor ardè,
    Evanghelii de preț mare, sfinte potire cum vrei,
    Care de care să vînză, să gîlcevè între ei.
    • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • •
    Iau obraz mult enicerii, de ustale n-ascultau,
    Toți să tăvăleau prin crîșme, și precum vrè se purtau.
    De-a lor răcnete cumplite, ulițele răsunau,
    Butcă de trecè, trei-patru în coadă se aninau ;
    Răcnè și da din pistoale, cel dinuntru nu sufla,
    Poți închipui cu mintea, în ce stare se afla ;
    Din pistoale, zi și noapte, slobozè neîncetat,
    De fugei, dai peste dracul, unde nu l-ai căutat ;
    Mulți răniți din întîmplare, alții căzuți morți pe loc,
    De făceai vro arătare, răspuns era : „Zarar ioc”.
    • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • •
    În niște așa prelejuri, cînd pistoalele juca
    Cine îndrăznea o strună ca aceasta a călca ?...

Note[modifică]

  1. Conducător
  2. Adăpost
  3. Conducă
  4. Retras
  5. Surpături, ruine
  6. Eraclit, filosof grec, care se tângula necontenit
  7. Young, poet englez (1681 — 1765), plin de melancolie