Tot Mitică

Sari la navigare Sari la căutare
Tot Mitică
de Ion Luca Caragiale
Apărut în 1901


– De ce trage clopotele, Mitică?

– De frânghie, monșer.

*

Doi jucători de biliard, unul mult mai forte ca altul, fac o partidă.

Mitică s-a încurcat la privit și numără punctele. După o serie a jucătorului forte, Mitică cu glas tare:

- 25 cu nimic-sprezece!

*

– Ai fost la Cotroceni, Mitică?

– Nu, monșer, am scăpat tramcarul!

*

– Mitică, prea te izmenești!

– Din contra, monșer, că nu port vara!

*

Întâlnesc azi-dimineață pe amicul Mitică foarte abătut.

– Ce-ai pățit, iubitule?

– Închipuiește-ți, dragă, am tras pe dracul de coadă două luni, și acum mi-a intentat proces cerându-mi daune-interese!!...

*

– Ce ai, monșer, de calci așa? întreabă Mitică pe un amic.

– Mă supară o gheată teribil.

– Du-te Kibrik, să ți-o scoată.

(Kibrik - Renumit dentist bucureștean.)

*

Pe stradă. E îmbulzeală. Mitică cu un prieten face drumul de la Bulevard la Teatru. Din greșală prietenul îl calcă pe Mitică pe gheată:

– Pardon! se grăbește a zice Mitică. Te-am călcat sub talpă...

*

În tren.

Mitică, având bilet de clasa întâia, intră în clasa a doua să vorbească cu un prieten. Conductorul cere biletele. Mitică, prezentând pe al său și cu un zâmbet către conductor:

– Cât vine să-mi plătești diferența?

*

– Unde mergi pe vară, Mitică?

– La munte...

– În ce loc?

– La Muntele de pietate, monșer.

*

Mitică, cu un aer dezolat:

– Nu știi ce i s-a întâmplat lui bietul Iancu Niculescu actorul?

- ?

– Închipuie-ți, monșer, și-a deșelat bicicleta.

*

Mitică: Mi-am comandat, monșer, un pardesiu nou.

Amicul: Ce coloare?

Mitică: Coloarea vântului.

*

La Palatul Justiției.

Mitică umblă de colo până colo prin sala pașilor pierduți.

– Pe cine cauți, Mitică?

– Caut un avocat, monșer, să mă apere...

– Ce! ai tu proces?

– Nu, monșer, să mă apere... de muște.

*

Mitică, plecând foarte de dimineață de la berărie:

– Tot m-am hotărât eu să merg acasă... încai să-mi iau și pălăria.

*

În trenul de plăcere. Vagonul este plin de lume.

O doamnă, intrând:

– Nu mai e nici un loc liber pentru mine...

– Ba da, doamnă, mai este unul, cel mai comod...

– Unde?...

– În inima mea...

*

La cafenea.

Mitică: Băiete, un șvarț!...

Chelnerul pleacă să execute comanda.

Mitică: Băiete!

Chelnerul se întoarce.

Mitică: Să fie mai negru!...

*

– Ce zici, Mitică, mai plouă astăzi?

– Nu pot pentru ca să mă pronunț monșer: m-am tămăduit de bătături.

*

Mitică într-o discuțiune asupra situației politice:

– Lăsați-l, monșer, și pe bietul regele! I-a făcutără politicienii capul Calinder.

(Ioan Kalinderu - administratorul domeniilor Coroanei.)

*

La telegraf.

Mitică a predat o telegramă.

Telegrafista (după ce a tăiat chitanța): Un leu și cinci bani, domnule.

Mitică (cu zâmbetul lui cunoscut): Parol?... Nu-i prea scump, domnișoară?

*

La restaurant.

Mitică sună.

Chelnerul Costică... se prezintă.

Costică: Ce-a comandat don' Mitică?

Mitică: Dragă Costiță, să-mi pui la grătar o costică de purcel.

*

Mitică a cam prea băut; e foarte ciupit, și-i vine poftă să fredoneze:

"De ar fi noaptea trei coniace...

M-aș... mi-ș... m-aș... mi-ș - m-aș...!"

*

Mitică: Amice Costică, nu mai merge cu căldurile acestea dropicale. M-am hotărât în fine să plec mâine dimineață.

Costică: Unde?

Mitică: La băi... Să-mi scrii.

Costică: Adresa?

Mitică: Nu știi?... "Mitică".

Costică: Bine. "Mitică" știu; dar unde?

Mitică: "Mitică, la băi".

Costică: Bine, la băi, știu; dar unde la băi?

Mitică: "Mitică... la băi... în Europa."

*

În trenul de plăcere. Lume multă. Căldură sahariană. Mitică și Costică merg spre Sinaia.

Mitică (făcându-și vânt cu Moftul român, se oprește deodată ca și cum și-a adus aminte de ceva): Tii ! Ce-am uitatără !

Costică: Ce?

Mitică: Șubele.

*

Un necunoscut, semuind pe Mitică cu altcineva, îl salută:

– Salutare, musiu Costică.

– Pardon, din contra, că mă cheamă Mitică.

*

La birt.

Chelnerul: Avem carne cu cartofi.

Mitică: Nu primesc: nu sunt cartofor.

*

La debitul de tutun.

Mitică: Două țigarete de damă; am musafiri deseară.

*

Costică: Haide, Mitică, la Herestrău.

Mitică: Nu, monșer, nu-mi face trebuință. Eu cumpăr lemne tăiate gata.

*

La telefon.

Mitica sună. Soneria răspunde.

Mitică: Alio!

Un glas de damă (răspunzând): Alo!

Mitică: Cine-i acolio?

Glasul: Centrala întâia.

Mitică: Domnișoară, vă iubesc.

Glasul: Cine ești dumneata?

Mitică: Mitică.

Nici un răspuns... Mitică sună prelung, soneria răspunde.

Mitică: Alio!

Glasul: Cine-i acolo?

Mitică: Mitică, domnișoară.

Glasul: Ești un măgar!

Mitică: Aulio!

Glasul: Și la prima ocazie, îți trag palme...

Mitică: Olio !

*

– Mare mucalit ești, domnule Mitică, și de spirit.

– Mersi, domnișoară, că mă-ncântați cu migdale amare.

*

La parada de 10 mai cucoanele se-ndeasă să spargă cordoanele de sergenți și să pătrunză în bulevard.

Mitică (în ton marțial): În front, că vă atacă marinarii călări!

*

Mitică e dezolat.

– Închipuiește-ți, dragă... m-a lovit o nenorocire ireparabilă.

– Ce-i, frate? ce s-a întâmplat?

– Mi-a stat ceasornicul!

*

La birt.

– Băiete, un pahar de protoxid de hidrogen.

- ...?!

– Atunci dă-mi unul de H2O.

- ?!...

– Cum? nici măcar apă n-aveți? zbiară Mitică.

*

Mitică șovinist:

– Și când voi fi mort, monșer, nu doresc pentru ca să mi se cânte altceva decât: Deșteaptă-te, române!

*

Costică se plânge lui Mitică la birt că sufere de insomnie și nu știe ce doftorie să mai ia ca să poată dormi. Mitică îi recomandă:

– Ia o plachie de somn!

*

La cafenea:

– Nu iei nimic, Mitică?

*

– Ba da. Băiete, o scobitoare, un chibrit, un pahar cu apă și o gazetă, strigă Mitică.


*

Mitică, în compania unei amice, așteaptă să treacă tramvaiul, și tramvaiul nu mai trece.

– Ah! domnișoară, toate trec în lumea aceasta, numai tramvaiul nu trece.

*

Un amic, poet, explică lui Mitică:

- Călimări, sau, mai corect, călămări, vine de la calamus, care nsemnează condei.

– A! zice Mitică; am înțeles... tot de-acolo trebuie să vie și calamitate.

*

Mitică, pedalând alături cu amicul său Costică, zărește, venind în față-le cu mare viteză, un automobil:

– Ține bine, Costică, să nu se sperie bicicleta.

*

– Monșer, știi că Tocilescu mai organizează o excursie?

– Serios ? unde ?

– La Bucureștii-Noi.

*

La birt.

Costică (dulce): Ce mai faci, Mitică?

Mitică (mâncând cu lăcomie): Mă apăr de moarte, monșer!

*

– Câți ani aveți? întreabă o domnișoară pe amicul nostru.

– Doisp'ce, mamuazel!

– Ei, aș! face domnișoara uimită.

– Nu te speria, duduie, am doisp'ce ani numai p-o coastă!

*

Trenul de plăcere, care merge la Sinaia, se oprește în stația Buda.

E foarte cald.

O damă întreabă:

– Musiu Mitică, nu s-o fi găsind apă la stația asta? că mor de sete...

– Ba da... dar aveți gazete? întreabă Mitică cu un surâs plin de aluziune depărtată.

– Da' de ce?

– Fiindcă, madam... dacă n-aveți gazete, nu v-aș consilia să beți... Mai avem vreo două ceasuri până la Sinaia... și știți... apa de Buda lucrează iute.

*

Costică se plânge că și-a pierdut mănușile...

– Desigur mi le-a furat cineva la berărie.

– Altă dată, ia-ți o casă de fier, să nu ți le mai poată fura! zice Mitică.

*

La cafenea. Doi amici joacă table și unul din ei, după ce aruncă zarurile, strigă:

– Cinci cu doi!

Mitică replică imediat:

– Cinci Cotoi!

*

Mitică e în divergență de opinii cu Costică, amicul său, care, după o lungă discuție, nu vrea să se lase învins. Mitică îl bate pe umăr:

– Nu face pe prostu', monșer, c-apoi te pomenești că rămâi așa!

*

Costică încheie așa, la cafenea, un violent discurs politic:

– Domnul Carp e autocrat!

Mitică:

– Ba pardon, e moftocrat!

*

Mitică (cu glas drăgăstos): Amice Costică, fii bun și mă-mprumută cu trei lei.

Costică: N-am!

Mitică: Nu te face al dracului, căci știu bine că ai.

Costică: Bine, să zicem că te împrumut; dar când mi-i dai înapoi?

Mitică (repede): Un franc când voi avea, altul când voi putea, iar pe celalt după moarte!

*

La berărie.

Costică (cu tremolo în glas): Mițo dragă, te rog nu face mofturi...

Mitică: O fi abonată la Moftul, monșer!

*

E serată literară la amicul Costică. Un poet citește o poemă, care cuprinde o sumedenie de flori.

La un moment dat, Costică zice autorului:

– Pardon, monșer, da' floarea asta e de câmp, nu de munte, cum zici dumneata.

– E de munte, domnule Costică, replică autorul cu autoritate.

– Ba e de coastă, domnilor, strigă Mitică, spre a tăia controversa.