Toledo
În soarele amiezii rotesc încet ereții.
Prin stânci adoarme Tagul cu ape de metal.
Pe munți pleșuvi asinii pasc praful și scaieții.
Din stânca vremii crește Toledo vertical.
Un gând de piatră-nfruntă viața pe vecie,
Tot verdele din lume aicea a pălit.
Credința din cenușă uluitor învie
În suflet singuratic pe-un munte pustiit.
O, numai suflet și blocuri de tăcere,
Toledo, numai piatră, încremenit auz,
Când inima-n cunună de spini pe Domnu-l cere
Pe crucea răstignirii de veci, în Santa Cruz.
În umbra mânăstirii El Greco îți dă harul:
Toledo reînvie în contele Orgaz.
Dar un monah și-a mistuit tot jarul
Din ochi. Și te privește cu moartea pe obraz.