Timpul mă poartă afară

Jump to navigation Jump to search
Timpul mă poartă afară
de Marius Marian Șolea


Timpul mă poartă afară din el însuși
și văd că gestul omului
e mascaradă a omului,
vreau să determin ceva fără a fi sclavul
determinării mele. aleg cuvîntul!...

cu poezia renegată de tăcere, pe umeri,
mă dor și rostirea cuvîntului
și neputința de a crede că tăcerea clădește.

iubesc lumea, dar pot să o ucid.
împins de ceea ce văd în propria-mi respirare,
mă uit pe mine însumi
în cîmpiile de mac ale istoriei,

în care în voaluri se zbenguie lumea
ca o fecioară pierdută
din patul palatului regal...