Termitele...

(Redirecționat de la Termitele)
Jump to navigation Jump to search
Termitele...
de Ion Luca Caragiale


UN MIC CAPITOL DE ISTORIE NATURALĂ, PENTRU POPOR[modifică]

Termitele sunt niște gângănii, sau gâze, cum le zice poporul la făpturile mici și delicate ale naturii, pe cari oamenii de știință le numesc în genere insecte. Pe termitele acestea, naturaliștii le numără în rândul insectelor, cum zic ei, nevroptere (dela cuvintele grecești nevron, adică nerv, și pteron, adică aripă); căci ele au aripioare străvezii, înăuntrul cărora se vede o țesătură deasă de firișoare nervoase. Ele trăesc în societate întocmită ca și furnicile: au o femeiușcă prăsitoare cu câțiva bărbătuși pe lângă ea, și pe urmă mulțime de soldați și de lucrătoare. Sunt la trup cam de mărimea furnicilor dela noi; de aceea popoarele le-au crezut întotdeauna că sunt furnici cu aripi.

Sunt mai multe soiuri de termite; dar toate sunt săpătoare, și afară de asta, cea mai mare parte dintre ele sunt și constructoare; adică, sapă orice a clădit omul, ca pe ruinele clădirilor omenești, să-și clădească ele cuiburile și așezămintele lor. Trăiesc rozând din tot ce le iese 'n cale, tot ce pot roade; și de aceea sunt un așa vrăjmaș al oamenilor, că marele Lineu n'a stat la 'ndoială să pună în Systema Naturae: Termes utriusque Indiae calamitas summa (adică: Termitele sunt cea mai strașnică bătaie dumnezeiască în Indii). Unde au bântuit mult în Europa, pe la mijlocul veacului trecut, vreo treizeci de ani de-a-rândul, a fost în departamentul Franței numit Charente inférieure (Șaranta-de-jos). Micul fluviu Charente se varsă în Oceanul Atlantic la vreo cincizeci de kilometri mai spre miazănoapte de gura măreață a Girondei. Între aceste două guri au făcut mari stricăciuni termitele, și mai ales în portul Rochefort și în cetatea de mare La Rochelle.

Termitele lucrează pe ascunse de ochiul oamenilor; de aceea francezul numește travail de termite (lucru de termită) o lucrare ocultă de destrucțiune. Își sfredelesc galerii pe subt pământ, la 'ntuneric, până la zidurile locuințelor sau a magaziilor, de aici coboară drept în jos până dincolo de temelii, pe urmă trec pe sub temelii, și apoi suit în sus drept înăuntru prin podele. De acolea 'ncolo au pus stăpânire ne'nfrântă aupra locului.

Unele se năpustesc asupra lemnelor clădirii, asupra mobilelor și proviziilor de orice fel; altele rod și sfredelesc mereu înainte; atacă tavanurile și podelele de mai sus, până ajung la acoperiș ca să-l roază și pe ăla. Lucrează însă cu multă băgare de seamă, să nu dea cumva de lumină, și respectă cu cea mai mare grije suprafața obiectelor atacate, mulțumindu-se să le găunoșeze. Dacă locul li se pare bun, le-a rămas acolo încă destul de prădat, aduc tencuiala plămădită de pulbere de pământ ori moloz și balele lor, și înlocuesc treptat-treptat părțile lemnoase pe cari le distrug. S'au văzut, pe urma lor, stâlpi întregi de lemn preschimbați astfel în coloane de beton. Când nu le mai place locul, fiindcă l-au secătuit, atunci nu-și mai bat capul cu dresul; opera de distrugere pornește cu o așa repeziciune că, în șapte-opt săptămâni, o casă mare europeană este coptoroșită din temelie până'n vârf; ba un sărman sat de negri africani, în și mai scurt timp, se face tot grămadă praf; nici urmă de bordeiu nu se mai zărește.

S'a văzut la Rochefort cum, într'o singură noapte, termitele pătrunzând prin piciorul unei mese, d'asupra căreia sta geamantanul unui inginer, au scobit piciorul de jos în sus, au trecut prin tabla mesei, pe urmă prin fundul geamantanului înăuntru, unde au ros tot; așa că a doua zi nu s'a mai găsit petec de haină ori de rufă neciuruit. Iar hârtiile și planurile bietului inginer, și cerusele cu plumb cu tot, toate dispăruseră fără urmă.

Vai de orașul, în care au apucat să se 'ncuibe termitele !

Astfel, în La Rochelle, palatul prefecturii și toate locuințele dimprejur au fost prăpădite. Acolo nu mai erau oamenii stăpâni, erau stăpâne termitele. Nu mai putea pune omul un proțap, ori lăsa o scândură pe brazdă, în grădină, că a doua ori a treia zi erau nimicite. Proptelele dela copăcei, și trunchiurile copăceilor și crăcile mai răsărite până la ramurile crude fără scoarță, erau scobite de jos până sus. Tavanele și podelele prefecturii se fărâmițeau și se scufundau. Într'o zi arhivele departamentului s'au găsit mistuite aproape în întregime, și asta fără ca mai înainte să se fi arătat pe dinafară vreun cât de mic semn de stricăciune. Termitele ajunseseră la cartoanele arhivei prin lemnărie; pe urmă mâncaseră hârtiile administrative, respectând, ca după obiceiul lor, foile de deasupra și muchiile filelor; așa că un carton, care era înăuntru plin de tărâțe, produse de dejecțiunile acelor gângănii, părea pe dinafară întreg ca și cum ar fi conținut dosarele neatinse.

Lemnul cel mai tare nu poate rezista la atacul termitelor. La scara cancelariilor prefecturii, era o bârnă groasă de stejar vechiu; un impiegat alunecând pe scară, dă ă se proptească în mână, și-i intră jumătate brațul în bârna aceea ca într'un mărăciniș. Numaidecât s'a cercetat și răzuit bârna în mai multe părți și s'a văzut că nu rămăsese decât pe deasupra, la față, o pojghiță subțire ca foaia de hârtie.

Ce n'au încercat oamenii, ca să stârpească soiul acela blestemat de gâze !... În sfârșit, după multe încercări și studii, zicea învățatul Quatrefages, că parcă le-ar fi dat el de leac. În urma experiențelor sale, dovedise că în atingere cu gazul de chlor pur, termitele cad la moment trăznite; iar într'o cantitate de aer amestecat pe a zecea parte cu acel gaz, peste o jumătate de ceas mor innecate.

Așa dar o insuflare de așa aer amestecat în coptoroșeala lucrurilor atacate ar năbuși năvala vrăjmașelor. Însă - zice celebrul naturalist - problema tot prezintă greutăți. În toate chestiunile de acest fel, după toate cercetările savante cari ne dau numai soluțiunea teoretică, trebuesc să urmeze încercările practice, cari singure asigură aplicarea uzuală. Aci, să urmăm cu toată luarea aminte pe savantul naturalist...

E vorba dar să atacăm o speță exclusiv săpătoare; astfel, o exactă cu de-a-mănuntul cercetare a locurilor și lucrurilor va fi mai întâi de toate necesară, spre a descoperi punctul de plecare, punctul central al atâtor găunoșări; și apoi îndată, scurt, cu cea mai strictă promptitudine de operație, trebue pornit, subt o presiune considerabilă, leacul mântuitor până în adâncul răului. Poate primele încercări să nu izbutească deplin; poate că, nimicind un cuib două ici-colo, să te pomenești că se ivesc mai multe în alte părți. Nu trebue un moment de repaos și de 'ngăduială: după ele fără preget ! scotocește mereu pretutindeni și unde simți că mai mișcă, nu le da pas; trage-le cu chlor până la saturație, până isprăvești odată cu ele...

Și când te gândești...

O ! ce cruzi sunt oamenii de știință ! ce ființă fără inimă a fost acel savant ! Auzi dumneata ce răutate !... Ei ! ce pot gândi bietele mici gângănii pomenindu-se afumate așa fără nicio milă ?...Firește, nu pot gândi alta decât:

– Ia uitați-vă la sălbaticii de oameni ce vrăjmășește s'au pornit toți cu toții să ne distrugă casa... noastră !