Teatrul italian

Jump to navigation Jump to search
Teatrul italian
de Ion Luca Caragiale
Timpul, 1878, 19 februarie, la rubrica „Cronica”, fără semnătură. În Opere, V, 1938, la Addenda, p.468.

Face parte din Articole despre teatru.


Doi sergenți este, credem, piesa în care talentele comandorului Ernesto Rossi găsesc cea mai bună ocazie spre a se dezvolta și a ni se pune în vedere. Pentru aceea măestul a ales această piesă la reprezentația dată în beneficiul său.

Cele dintîi două acte sunt a admirabilă gradațiune de efecte [1]; sublim de la început pînă la sfîrșit, jocul maestrului, la încheiare, ajunge la culme și ne răpește mințile. Mai presus decît momentul în care Luigi se repede în mare, ca trecînd înot să-și facă datoria și să moară, mai presus decît acest moment nu e decît entuziasmul publicului. Cununile cad la picioarele marelui actor, întregul public se rădică, teatrul se cutremură sub bravele [3] pline de căldură; deodată, însă, de sus, din galerie, începe a cădea un pohoi de bucăți de hîrtie asupra oamenilor din parter.

Ce-o mai fi și asta?

Sunt versuri franțuzești, un sonet al d-lui Fr.Damé, tipărite, credem, cu cheltuiala autorului-poet.

N-ar fi fost, oare, mai bine ca, în loc de a fi scris acest stih, d.Fr.Damé să fi făcut scamă pentru răniți? iar în loc de a fi cheltuit pentru tipărirea lor să fi cumpărat cîteva sacale de apă rece și să le fi vărsat de sus asupra publicului entuziasmat?

  1. În original: „afecte”