Sari la conținut

TEMPLUL MEU

TEMPLUL MEU
de Ion Pillat
Editura Flacăra, Editor C.Banu 1916
Ion PillatTEMPLUL MEU46519Ion Pillat

Nu e moscheea sfântă, în nopți de Ramazan
Când umbra de pe lespezi se-nalță ca o mare,
Și candele-atârnate de boltă, funerare
Veghează stranii slove culese din Coran;
Pe când desculți Moslimii, proptiți în frunte, visul
Nedezlegat, dezleagă.

Nu e nici catedrala scăldată în amurg,
Cu stâlpi zvârliți spre ceruri ca brațe rugătoare,
— De veci încremenită pe-a timpului cărare, —
Ca lacrimi stropi de apă din cripte negre curg;
Pe când plecați Creștinii, proptiți în piatră, visul
Nedezlegat, dezleagă.

E casa bătrânească sădită printre nuci,
Pe-un vârf de deal. — În toamnă, pe gardul de uluci,
Atârnă grape grele, dulci strugurii, și-n vii
Își împletesc albastrul cu frunze ruginii...
Dar sita înserării suflată-n aur, visul
Nedezlegat îl lasă.