Sari la conținut

Suvenir

Efectul amorului[1]
de Alexandru Macedonski

Publicată în volumul Prima verba (1895).

Alexandru MacedonskiEfectul amorului[1]47974Alexandru Macedonski


O noapte-ntunecosă
Pe mare se-ntindea,
Și unda furiosă
De maluri se zdrobea...
Iar v\ntul greu mugea!

Venezia-n depărtare
Cu-ncetul dispărea,
Ș-a mării șuierare
Din ce în ce creștea...
Furtuna începea!

Din ce în ce pământul
La ochi-mi se ștergea...
Ș-atunci mai tare, vântul
În față mă lovea...
Pământul dispărea!

Iar unda cea spumoasă
Adesea mă stropea,
Și marea furioasă
De nave să zdrobea...
Și nava greu gemea!

București, 1872 Iulie 27

  1. Poezia aceasta-mi fu inspirată de reminiscența plecării mele din Venezia la Triest; căci în adevăr era o mare furtună când lăsai acest oraș; asemenea era noapte căci vaporul din Venezia pleacă la 12 ore noptea.