Suryana

Suryana
de Gelu Vlașin


a fost ieri ziua în care puteam să fiu moartea ta
a fost ieri
ziua în care ne puteam dezbrăca de noi înșine
a fost ieri ziua în care
te tot întrebam
cu cearcăne în gând
a fost ieri
seara în care
creșteam
cât zece etaje
a fost ieri
seara în care
puteam să fiu trupul tău
a fost ieri noaptea
în care
aș fi putut
a fost ieri
în începuturi
o zi oarecare
a fost ieri în pașii tăi
o liniște
a fost
noaptea în care
puteam să fiu mortul tău
moartea mea.