Stol de dureri...
... De-ar fi...
Ei nu! Ci du-te, blând vis înaripat
Știu, zarea purpurie în dor te-a întrupat,
Crăiasa nopții, mândra cu tortul de argint,
Poiana sclipitoare sub bobi de mărgărint
Și lacu-n solzi de valuri... și freamătul din crâng...
Și umbre șoptitoare din plopii cari plâng...
Dar, visule, tu pusnic, tu dorul meu pribeag,
De-atunci trecut-a vreme!... O fi poate și-un veac!
Iar eu n-avusei parte din câte le-am visat,
Mă vezi și până astăzi, tot gând îndurerat
Tu vrei lumină-n cale-mi, drag visul meu de ieri
Dar cum răzbate-ai oare tot stolul de dureri?