Sonet (Pavelescu, 5)

Jump to navigation Jump to search
Sonet
de Cincinat Pavelescu
Suplimentul de duminică al unui mare cotidian propusese ca, pe acest amestec de rime banale și rare să se scrie un sonet, în care poetul întâi să-și exalteze talentul și în ultimul vers să râdă de ce-a scris. Eu am câștigat, cu sonetul de mai jos, premiul de 100 lei, care pe atunci era colosal.


O, de-aș putea s-ajung la nemurire
Cu versul meu sonor ca un cristal!
Să fiu cugetător ca Blaise Pascal
Și toți să mă citească cu uimire!

'Nainte de-a sosi ceasul fatal,
Aș vrea să gust o clipă de orbire
Că m-a-mbătat cuvântul sfânt: iubire,
Șoptit de o frumoasă-n carnaval!

Dar vei muri, obscur ca un microb,
Chiar tu, poet ce-ai fost apururi rob
Iubirii pline de melancolie!

Mă voi prăji în iaduri pe un rug,
Pe când din cer, blajin, sfântul Ilie
Îmi va ierta prostiile ce-ndrug!