Semi-barbaria

Semi-barbaria de Mihai Eminescu
Din Timpul - 1881

Articol de fond fără titlu în Timpul (VI), 25 Octombrie 1881.

„Pseudo-românul“ în „semibarbaria“ lui are, se'nțelege, defectul acestei stări intelectuale; nu e în stare a pricepe termenii tecnici cu cari operează și-i întrebuințează pe dos. Am arătat în unul din numerile trecute cauzele cari ne fac a stabili, pentru epoca din urmă a istoriei țărilor noastre, că e o stare de semibarbarie de o sută de ori mai rea decât barbaria adevărată, și, se'nțelege, fără proporție de rea față de civilizația adevărată.
„Pseudo-românul“, care nu cunoaște termenul „semibarbar“ și nu-i știe însemnătatea, dă următorul înțeles cuvintelor noastre:
Poporul (spun conservatorii) au făcut un pas spre progres: din barbar acum 50 - 60 de ani, a devenit semibarbar, adică pe jumătate barbar, pe jumătate civilizat. Acest pas făcut spre civilizațiune și aci vorbim în teza pretinșilor conservatori în loc de a, fi un bine, căci lumea-ntreagă spre civilizare merge, la civilizare țintește și-și încoardă toate puterile spre a ajunge, e un rău mare, e nefericirea poporului român.
Asemenea afirmări nu se discută.
Hotărît că nu se discută ceea ce zice „Românul“, de vreme ce nici am zis, nici am putut afirma vreodată platitudinea că semibarbaria e un pas spre progres, spre civilizație, că e o jumătate de civilizație.
Niciodată. Semibarbaria e o stare de degradare, un regres, este corumperea unui popor primitiv prin viciile unei civilizații străine.
Un popor barbar e bunăoară religios. Civilizarea lui religioasă adevărată vine atunci când, prin progresul lent al propriei sale maniere de-a vedea în materii religioase, credințele formale, adesea superstițioase, se schimbă în convingeri morale. Dar când el admite de la alt popor numai ștergerea credinței formale, fără a o înlocui prin convingerea morală și religioasă, el rămâne și fără una și fără alta; are numai răul civilizației și răul barbariei, e semibarbar.
Un popor barbar își are industria lui de casă, meseriile lui, activitatea lui economică sănătoasă, deși primitivă poate. Când el, în loc de a da dezvoltare propriei sale munci, cumpără obiectele gata de la străini, fără a învăța cum să devie el însuși în stare de-a le produce, e semibarbar.
Civilizația adevărată a unui popor consistă nu în adoptarea cu deridicata de legi, forme, instituții, etichete, haine străine. Ea consistă în dezvoltarea naturală, organică a propriilor puteri, a propriilor facultăți ale sale. Nu există o civilizație umană generală, accesibilă tuturor oamenilor în acelaș grad și în acelaș chip, ci fiecare popor [î]și are civilizația sa proprie, deși în ea intră o mulțime de elemente comune și altor popoare.
Există deci o civilizație franceză, una engleză, una germană, una italiană. Nu există însă o civilizație română și, dacă sunt începuturi, ele sunt cu totul individuale și n-au a face nimic cu dezvoltarea generală a lucrurilor.
Trecerea adevărată nu e de la barbarie la semibarbarie, căci asta e o trecere spre rău, ci de la barbarie la civilizația adevărată. Semibarbaria nu este o stare, organică sau necesară, ci e o boală, un regres, o stare de slăbiciune și de mizerie. Dacă pe acest pământ va exista vrodată o civilizație adevărată va fi aceea ce va răsări din elementele civilizatorii vechi. Nu de greco-bulgara subțire și nazalizată a secolului fanarioților se va lega progresul limbei noastre, ci de începuturile sănătoase ale unui Urechi sau Miron Costin; nu de traducerea de legi străine atârnă civilizația juridică, ci de perfecționarea și completarea vechilor și propriilor începuturi de legislațiune și viață juridică. Din rădăcini proprii, în adâncime proprii, răsare civilizația adevărată a unui popor barbar; nu din maimuțarea obiceielor străine, limbelor străine, instituțiunilor străine.
Poate că popoarele slave ale nordului și mijlocului Germaniei sunt mai civilizate „ca oameni“ decum erau în starea primitivă; dar ele nu mai sunt slave; au pierit în poporul a cărui civilizație au primit-o. Populațiile tatare ale Rusiei sunt mai civilizate ca „oameni“ azi decât sub hanii lor. Dar nu mai sunt tătare; ele au pierit ca existență proprie din momentul în care au primit modul de-a fi al unui alt popor.
Semibarbaria nu este dar un progres, ci un regres din punctul de vedere național și politic.
„Românul“ mai pretinde că barbaria actuală ne-a dus în așa scurt timp la independență și la regat, la libertate și la conștiința de sine, la progres și la avere.
Iată lucruri ce le tăgăduim.
Pro forma independenți, plătim un tribut de sute de ori mai mare decât cel vechi; libertatea populațiunilor noastre este, după date statistice autentice, sinonimă cu libertatea de-a muri de mizerie; progresul și averea se află în realitate nu la elementul care etnic și istoric e singurul element în adevăr românesc, ci la... românii „Românului“, la acea pătură superpusă de populație străină incapabilă de-a pricepe poporul nostru, incapabilă de a-l iubi.
Barbarie și civilizație stau laolaltă în raportul în care stă ghinda stejarului cu rădăcinele, trunchiul, creșterea ulterioară.
Semibarbaria e altceva, e o boală produsă prin mediu străin, decrepitudinea ce s-ar produce plantând un stejar la loc băltos și mlăștinos și supunându'l la regimul salciei comune. Ei, nici salcia pom, nici Caradalele români.
Deci orice civilizație adevărată nu poate consista decât într-o parțială întoarcere la trecut, la elementele lui bune, sănătoase, proprii de dezvoltare.