Scorburile

Jump to navigation Jump to search
Scorburile
de Ovid Densusianu


Luminile ce fug de ele
Și famecul măreței înfrunziri
Le chinuiesc, când știu că-s numai umbra
În care adăpost își caută
Hidoase viețuiri.

Întunecimea lor le face totuși
Șă fie mândre că într-una
Puterea-atâtor trunchiuri ele-o sapă,
Dar de mândria lor își râde codrul
Când știe că pe el nu-l risipește
Nici furtuna.

Și iarna, când frunzișul
Nu le mai turbură și nu le umilește,
Mai îndrăzneț privesc, crezându-se stăpâne,
Dar strălucirea albă a zăpeziei
Le-neacă și holbarea neagră
A lor o biruiește.