Schiță din viața și scrierile celebrului maestru Donizetti

Jump to navigation Jump to search
Schiță din viața și scrierile celebrului maestru Donizetti
de Nicolae Filimon


Celebrul maestru Donizetti se născu în orașul Bergama din Italia, la 25 septembrie 1798. Părintele său, trăind din puținul venit a unui post civil ce ocupa, nu putu a se determina la felul educațiunei ce urma sa dea fiului său. Tocmai pe atunci se formase în Bergama o școală de muzică prin stăruirea și după proiectul maestrului Simon Mayr, ale căruia opere făceau deliciul tutulor teatrelor peninsulei.

Junele Donizetti intră în acea școală și profită atît de bine de lecțiunile ce priimi, ca în anul 1809, la un esamen ținut la finitul anului școlar, susținu cu cea mai posibilă bravură partea de contralto din opera Alcide al Bivio, scrisă într-adins pentru acea solemnitate.

Săvîrșind studiile elementare ale muzicei vocale, începu a lua lecțiuni de clavir de la Antonio Gonselis, iar după aceasta se dete cu o mare stăruință la studiul compozițiunii și în trei ani trecu cursul complect, sub direcțiunea lui Stanislau Matei, cel mai faimos maestru de compozițiune dupe acei timpi și preceptor al celebrului Rossini. Înainte de a începe cariera de scriitor, în escesul unei desperări, Donizetti intră în serviciul militar, dar mai în urmă îi păru rău că dedese ascultare unei emoțiuni momentane, însă eroarea era mare și nereparabilă.

Disciplina militară, deși riguroasă, nu-l putu opri de a scrie prima sa operă, Enrico di Burgonia, și de a o reprezenta la 1818 pe Teatrul Fenice din Veneția. Dupe dînsa scrise opera Il Falegname di Livonia și Le Nozze in villa, amîndouă comice; iar opera semi-serie Zoraide di Granata, reprezintată în carnavalul de la 1822 pe Teatrul Argentina din Roma, îi procură liberarea sa din serviciul militar.

Această compozițiune muzicală, reprezentîndu-se pe toate teatrele Italiei, mări atît de mult fama lui Donizetti, că începură a-i veni din toate părțile peninsulei invitări ca să compuie opere noi. Scrise mai multe opere serii și comice, care se reprezintară pe teatrele Italiii cu un succes variabil.

La 1827, celebrul Rossini, părăsind Italia, lăsă lui Donizetti sceptrul compozițiunei. Barbaia, faimosul impresariu al teatrelor din Neapole, angajă pe Donizetti ca să compuie pentru teatrele de subt direcțiunea sa, pe o plată mediocră — dar mai toate operile compuse pentru acele teatre nu sunt decît niște mediocrități în comparație cu scrierile sale posterioare și fură aspru criticate de jurnalele Italiii.

Arătarea lui Bellini pe scena lumii muzicale influință mult asupra lui Donizetti. Operile Il Pirata și La Straniera, scrise de cel dintîi, și brilantul succes, ce avură ele pe scena Teatrului de la Scala din Milan făcură pe Donizetti a se gîndi mult, iar în cele din urmă se determină ca să-și modifice stilul și să-și creeze un altul nou între Bellini și Rossini.

Puțin după aceasta scrise pentru Milan opera Anna Bolena, prin care dete o probă de puterea cea mare a geniului său și a profundității studiilor sale. Opera aceasta fanatiză Italia prin originalitatea melodiii și a încîntătoarelor concepțiuni armonice. Într-un moment de o fericită inspirațiune, el scrise pentru teatrul Conobiana din Milano Elisir d’amore, capul d-operă al său în generile comic și compozițiune ce de la prima pînă la ultima notă nu e decît un buchet compus din ce are muzica mai frumos în sine și pe care Europa întreagă n-a-ncetat și nu va înceta de a o aplauda.

La 1833 compuse opera Parisina pentru teatrul de la Florența, Il furioso și Torquato Tasso pentru Roma. Cea dintîi însă fu stimată de toți ca cea mai perfectă din compozițiunile sale scrise pînă atunci.

Libretul operii Lucrezia Borgia, prin eleganța poeziei și fieroasele situațiuni, contribui prea mult ca maestrul Donizetti să poată scri acea frumoasă muzică ce face și pînă astăzi deliciul publicului. Într-acest timp Donizetti luă în căsătorie pe Virginia Vasselli, fiica unui avocat din Roma, faimoasă prin frumusețea ei și alte calități personale.

După Lucrezia Borgia, scrise operile Rosmonda, Maria Stuart și Gemma de Vergy care, deși conțineau într-însele multe frumuseți, fură însă prea puțin prețuite.

Pînă aci Donizetti scrise pentru Italia, dar la 1833 Teatrul italian din Paris, descurageat din cauza căderii multor opere scrise de maeștri de al doilea ordin, aleargă la Donizetti ca la ultimul refugiu; îl angajă ca să scrie opera Marino Falieri. Scrise această operă, dar nu reuși ca să afle bine gustul publicului francez, de unde veni că această operă, plină de frumuseți muzicale de primul ordin și susținută de Rubini și Lablache, căzu cu totul în Francia, se ridică însă cu un mare fanatism în Italia.

Un ordin din partea regelui ambelor Sicilii, chemîndu-l la Neapole, dete impulsiune lui Donizetti a reîncepe cariera sa de compozitor, pe care tristul succes al operei Marino Falieri îl făcuse a o părăsi. Scrise opera Lucia di Lammermoor și dete printr-însa Europii muzicale una din cele mai sublime opere din repertoriul teatrelor celor mari. Triumful ce repurtă el prin splendidele succese ale acestei opere îi procură postul de director al conservatorului neapolitan și pe acela de primul maestru de compozițiune, cu permisiune de a face oricîte călătorii artistice va voi el.

Deși Donizetti părea mulțumit de fortunata sa pozițiune, dar pe la 1836 părăsi capitala celor două Sicilii și se duse la Veneția ca să reprezinte opera Belisario. Dar întorcîndu-se mai în urmă la Neapole, compuse farsa intitulată Il Campanello, apoi la 1836 scrise opera Betli și Asediul de Calais pentru Palermo, iar la 1837 dete pentru teatrele din Roma pe Roberto d’Evereux cu un mare succes, pe care îl plăti prea scump prin pierderea soțiii sale, pierdere nereparabilă și care contribui prea mult la nenorocirile ce încongiurară restul vieții acestui mare geniu.

După consiliul medicilor din Neapole, el părăsi Italia și se duse la Paris, unde spera că va găsi vreo ușurare la suferințele morale ce îl turmenta. Dar abia se află despre sosirea sa și directorul Teatrului de la Renaissance ceru să-i scrie o operă nouă. Dintr-o combinare fortunată libretul ce i se detese era tocmai acela al operei Lucia di Lammermoor, a cării muzică avînd-o scrisă de mai nainte, nu făcu decît o mică modificare unor părți melodice și o reprezintă cu un succes din cele mai mari. Scrise apoi, la 1840, pentru Teatrul operii comice, La fille du régiment, care, deși era compusă după gustul muzical al publicului francez, nu avu decît un mediocru succes; dar pe la finitul acestui an compuse pentru Teatrul cel mare de operă din Paris Favorita, pe un libret compus în limba franceză de Scribe. Această operă este unica compozițiune scrisă de maestrul Donizetti în care el reuși a da melodii și armonii dupe gustul francez și care îl puse pe un picior egal cu cei mai celebri maeștri ai epocii. Mai scrise și alte opere pentru teatrele Parisului, dar nu de mare importanță.

Întorcîndu-se în Italia, compuse la 1841 opera Maria Padilla, apoi la 1842, vizitînd Viena, capitala Austriei, compuse opera Linda di Chamounix pentru Teatrul imperial. Triumful acestei noi compozițiuni îi procură titlul și funcțiunea de compozitor de cameră al M.S. austriace, cu o recompensă din cele mai brilante. În timpul locuinței sale la Viena dete mai multe probe de eminentul său talent muzical, atît în muzica ecleziastică, cît și în cea teatrală. Însă o impulsiune fatală îl îndemnă a părăsi Viena, unde era atît de mult stimat de publicul teatral și de confrații săi de artă, și a se duce la Paris, ca să găsească acolo pierderea sa.

Operile ce le pregătise pentru capitala Franciei erau Don Pasquale și Dom Sébastien, cea dintîi destinată pentru teatrul italian, iar cea de a doua pentru Teatrul operii cei mari. Speranța lui era pusă pe succesul acestor două partițiuni muzicale, din care Don Pasquale, reprezintată pe scena Teatrului italian, corespunse pe deplin la așteptarea lui Donizetti, iar Dom Sébastien, ce se reprezintă mai în urmă, deși era compus astfel ca să poată împăca toate exigențile publicului și a criticii, invidia însă și rivalitatea artiștilor se amestecară în reprezentarea acestei opere și, de unde se aștepta un succes sigur, nu fu decît prea mediocru. Întîmplarea aceasta fu un trăsnet pentru nenorocitul maestru. Întristarea ce simți pentru căderea acestei opere, în care își vărsase toată puterea geniului său, fu atît de mare că-i paraliză facultățile intelectuale.

Această deplorabilă stare devenind din ce în ce mai amenințătoare, el fu condus într-un stabiliment de sănătate de la Ivry, dar sosind o rudă a sa din Italia și neputînd suferi această umilire, îl transportă într-o locuință frumoasă din Cîmpii Elizei, iar mai în urmă îl duse la Bergama, patria sa. Influința ce esersa asupră-i dulcele aer al Italiei și consolațiunile ce priimi din partea amicilor săi din copilărie păreau a produce oarecare îmbunătățire ruinatei sale sănătăți; însă un violent atac de paralizie ce suferi la 1 aprilie 1848 răpi oricare speranță despre îmbunătățirea sănătății sale și, după o agonie de șapte zile, creatorul Luciii, al Favoritei și al Parisinei trecu în lumea spiritelor.

Locuitorii din Bergama, voind a premia și după moarte pe acest ilustru compozitor, onorară rămășițele lui mortale cu o paradă funerală de care nu se învrednicise pînă atunci nici cei mai mari magistrați ai orașului; iar imnele funebre ce se cîntară pentru repaosul sufletului său fură chiar acelea ce le compusese el pe cînd lua lecțiuni de armonie de la maestrul Mayr. Astfel își termină cariera vieții acest ilustru bărbat, care în curs de treizeci de ani înavuți repertoriul teatrului melodramatic cu șaptezeci de opere teatrale, serii, semi-serii și comice, din care cea mai mare parte se reprezintă și pînă în ziua de astăzi pe teatrele Europii. Moartea lui fu pentru Italia și pentru toată Europa o pierdere nereparabilă.